Lucrare de control…la EDUCAŢIE – „Cred că învăţătorul este un luminător al minţii copiilor”!

128

elevi-clasa-scoala-Ce înseamnă pentru dumneavoastră meseria de învăţător?

-Învăţătorul este acela care luminează minţile tuturor copiilor! Pentru mine meseria de învăţător a fost cheia cu care am deschis cele mai zăvorâte lacăte din mintea copiilor.

-Cât de importantă a fost pentru învăţătorul Gheorghe Scurtu, munca de zi cu zi la clasă?

-La cei 78 de ani ai mei, pot spune că am încercat să fiu un adevărat „apostol” al şcolii! Eu cred că învăţătorul este un luminător al minţii copiilor, iar pentru mine a fost o adevărată plăcere educaţia copiilor!

-Care au fost momentele cele mai plăcute din viaţa dumneavoastră de învăţător?

-Momentele în care m-am dovedit util celor pe care i-am învăţat carte! Acum sunt trist pentru că bătrâneţea mă apasă cu hainele ei grele şi cam decolorate!

-Vă urmăresc şi amintirile?

-Amintirile sunt legate de tot ceea ce am realizat în viaţa mea ca dascăl! Actul de educaţie mi-a stat întotdeauna în faţă, ca o datorie. Dascălul trebuie să fie întotdeauna un exemplu în faţa elevilor săi!

1-Care este însuşirea definitorie a unui om educat?

-De a vedea lucrurile cu ochii minţii! Să priveşti mereu înainte şi să ai în suflet bucuria de a dărui lumină curată pentru sufletul copiilor! Din păcate, în fiecare zi ne confruntăm cu situaţii dificile şi cu persoane debusolate, dar, care se dovedesc şi lipsite de educaţie!

-Dacă viaţa este valoarea supremă a condiţiei umane, care credeţi că este valoarea supremă a vieţii omului?

-Datoria de a împlini cum se cuvine profesiunea de credinţă! Merită să respecţi şi să fii respectat, numai dacă ţi-ai realizat ceea ce ţi-ai propus în viaţă!

„Pot spune că am încercat să fiu un adevărat apostol al şcolii”!

Poate că eu îmi îngădui “luxul” de a vorbi despre Nea Gheorghe, ca despre un om foarte apropiat sufletului meu, pentru că în ochii lui de “apostol” al şcolii, de multe ori simt că mijesc două stele care întrec în strălucirea lor presupusele şi prea sus pusele scânteieri astrale, iar când mi se destăinuie cu sinceritatea unui copil care se mai scaldă cu atâta dezinvoltură în talazurile vremii, parcă sufletul său se desprinde uşor din noianul amintirilor! Ştiu că de când au apărut primele şcoli în spaţiul românesc, învăţătorii şi mai apoi toate cadrele didactice care învaţă copiii sunt consideraţi ca nişte “apostoli” ai şcolii. Şi mai ştiu că ziua de 30 iunie a fost aleasă şi ca dată de “naştere” a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, fiindcă la 30 iunie 1927 Tribunalul Ilfov a autentificat statutul acestei asociaţii prin care se oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari, ca un corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti începută la 1869 în diferitele provincii în care exista şcoală românească. Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România a fost în Bucureşti pe chiar strada Sfinţii Apostoli la nr 14. De atunci, profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an, prilej de a li se duce aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii, asumându-şi apostolatul de a sădi în sufletul învăţăceilor lumina cunoaşterii. Cultivând sloganul şi demagogia, ai senzaţia că actual clasă politică are prea multe reforme de făcut… mesaje de transmis… măsuri de explicat… un stat de drept de construit. Dar din vanitate, aroganţă, prostie, ciocoii cei noi preferă alungarea „apostolilor“ din cetate, crezînd că se poate şi fără ei! În 1923, la un congres devenit deja tradiţional, învăţătorii au fost numiţi “cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie”, ceea ce înseamnă că misia lor este de a transmite un mesaj educativ şi formator, chiar dacă uneori sau mai totdeauna preiau exemplul urmat de confraţii lor, prin faptul că propun un model deja funcţional în altă parte, că îşi construiesc un capital social util în consolidarea propriului statut.

„Actul de educaţie mi-a stat întotdeauna în faţă, ca o datorie”!

Despre actul educativ şi despre datoria de a împlini cu ardoare un apostolat al credinţei şi al conştiinţei de sine, învăţătorul Gheorghe Scurtu pare să vorbească pasional şi să aducă în planul reflecţiei personale, nu doar experienţa sa de viaţă, dar şi capacitatea mediului educaţional de a oferi modele demne de urmat. De fapt, tot ceea ce se întâmplă azi în România, se întâmplă din cauza deprecierii continue şi a înţelegerii în mod haotic a actului de educaţie, lucru care confirmă că aceia care au pârghiile deciziei, cei care se ocupă de educaţia naţiuni au rămas la un nivel extrem de mediocru în ceea ce privesc cunoştinţele profesionale, cât şi în metodele de aplicare ale actului educaţional. Consider că dacă s-ar dori acum, să se încerce o redresare în domeniul educativ, ar fi necesară o investiţie imensă, deoarece ar trebui reluată educaţia tuturor, de la mic la mare, de la demnitar la ultimul funcţionar din primărie. Constatăm că foarte mulţi părinţi şi chiar unii dintre profesori, ar trebui să suporte cursuri de reeducare, pentru ca apoi să poată interveni cu rezultate bune în formarea şi educarea copiilor. Mulţi politicieni, medici, jurişti, poliţişti sau funcţionari publici, mulţi dintre domniile lor cu salarii “tăiate” prin grija Guvernului Boc, în pofida faptului că stăpânesc profesional problemele de care se ocupă, se pare că au rămas corigenţi sau chiar repetenţi la nivelul de educaţie. Atâta timp cât mita (şpaga) este ridicată la nivel de obligaţie pentru a-i stimula individului conştiinţa, nu se poate vorbi de popor civilizat sau de popor educat. Constaţi cu surprindere că vocabularul fucţionarului bugetar, comportamentul medicului sau poliţistului, atunci când sunt în exerciţiul funcţiunii, îţi creează uneori o stare de perplexitate care te îndeamnă să te întrebi dacă respectivul a auzit vreodată de cinste, corectitudine sau de educaţie. Nu încerc a generaliza toate aceste categorii de indivizi ai societăţii româneşti, dar cei educaţi şi cu bun simţ, care mai există pe undeva, abia dacă se mai zăresc printre cei vrăjiţi de putere şi de bogăţie. S-a dovedit că salariile acordate câţiva ani buni în aceste domenii ce influenţează mersul naţiuni, nu au stârpit mita, furtul sau dorinţa de îmbogăţire, ci, dimpotrivă, parcă le-a crescut apetitul. De aceea susţin că totul pleacă de la educaţie şi până când legea nu va deveni lege pentru toţi, până când actul educaţional nu va fi reformat şi până când guvernele nu vor realiza că aici trăiesc peste douăzeci de milioane de suflete, în România nimic nu se va schimba şi va rămâne probabil o ţară unde se vor face mereu doar experimente sociale din care lipseşte datoria de a fi om!

„Să ai în suflet bucuria de a dărui lumină curată pentru sufletul copiilor”!

Am înţeles şi am învăţat de la dl. Gheorghe Scurtu, că sufletul nostru, al educatorilor, se înnobilează cu acea bucurie dumnezeiască de a “dărui lumină curată pentru sufletul copiilor”, că dincolo de orice infatuare sau exces al vanităţii, sufletul este ca o oglindă magică în care ne reflectăm şi ne regăsim, peste oameni şi peste locuri neasemuite, mai ales dacă mărturia harică se revarsă peste noi dincolo de cuvânt. Lumina învăţătorului materializează gândurile, curăţă inimile şi corectează aspiraţiile, mai ales dacă adevărul curge lin şi chiar se separă în noi de impresiile cu care ne înşelăm deseori, doar pentru a ne recunoaşte pe noi înşine, când cuvântul nerostit sălăşluieşte înlăuntru şi ne putem să ne oglindim pentru a ne vedea sufletul. Lumina curată din sufletul copiilor are puterea de a corecta priveliştile desfigurate ale interiorului nostru, de a ne revela bunătatea şi înţelegerea izvorâte dintr-o mare dragoste de oameni, o străluminare limpede şi simplă ca adevărul însuşi. Din păcate, se întâmplă adesea ca sfărâmarea unei singure bariere ridicate de conştiinţă, greşeala de a nu îndeplini cu conştiinciozitate o singură cerinţă expresă, venită din partea celui care ne învaţă de bine, să însemne un pas pe o cale greşită, o perspectivă care schimbă cursul întregii vieţi. De fapt, i-aş spune lui Nea Gheorghe Scurtu, că noi suntem în siguranţă numai dacă urmăm pas cu pas îndemnurile celui care ne arată Calea şi ne dăruieşte busola care ne conduce. Bucuria de a dărui lumină devine din ce în ce mai vizibilă, din ce în ce mai luminoasă şi din ce în ce mai uşor de recunoscut, asemenea soarelui care este din ce în ce mai strălucitor, până la miezul zilei. Cel care va respinge adevărul pe care a avut ocazia să-l audă, deoarece acceptarea acestuia i-ar prejudicia succesul în afaceri oneroase, în cele din urmă stinge strălucirea luminii. El îşi vinde sufletul ca pe o marfă ieftină, iar conştiinţa lui nu va mai fi niciodată demnă de încredere. Dacă, în loc de a face târg cu minciuna şi-ar fi păstrat conştiinţa curată şi fermă, omul de lângă noi ar fi rămas în posesia unui bun care are o valoare mai mare decât toate bogăţiile lumii. Cei care dăruiesc lumină pentru sufletul copiilor susţin ideea că un om poate face tot ceea ce este aprobat de conştiinţa lui. Totuşi, ne putem întreba, dacă va deţine acest om o conştiinţă corect educată şi orientată spre bine sau conştiinţa lui este degradată şi denaturată de către propriile sale opinii preconcepute? Conştiinţa nu trebuie să ia locul unui „se poate şi aşa”, mai ales că nu toţi oamenii sunt inspiraţi la fel de către conştiinţa lor şi nu toate conştiinţele se află în armonie. Există conştiinţe moarte, iar educatorii pot avea conştiinţe rele sau conştiinţe bune. Pacea interioară şi o conştiinţă care nu se simte vinovată, va sensibiliza şi va înviora intelectul, asemenea apei care înviorează florile delicate. În felul acesta, voinţa noastră va fi eliberată de duhurile rele, va deveni mai puternică şi mai serios angajată în realizarea binelui, care înseamnă lumină curată în sufletul copiilor. Ştiu, Nea Gheorghe, că gândurile inimii, liniştea minţii şi pacea sufletului, le dobândim dăruind lumină curată pentru toţi cei cu care suntem apropiaţi. Cu cât vom pregusta mai mult starea de linişte a minţii, cu atât se va extinde acea atitudine calmă care amplifică energiile morale, transformându-ne în fiinţe ce se trezesc, generând o stare activă şi plăcută asemănătoare cu pacea desăvârşită care dăruieşte lumină pentru sufletul copiilor !

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here