Lucrare de control… la EDUCAŢIE – “Calea pe care trebuie s-o urmeze un tânăr în viaţă”!

95

gogonelDe multe ori mă gândesc la foştii mei elevi şi la chipurile lor, neatinse de volbura vremii, iar atunci când întâlnirile noastre devin un prilej fericit de a depăna câte un fir „netors” al întâmplărilor sau al clipelor de neuitat, realizând că este vorba despre un tânăr pe care l-am simţit şi ca pe un apropiat de suflet, inteligent şi plin de bun simţ, curios din fire şi un fervent căutător al adevărurilor absolute, aşa cum îl ştiam că este prietenul Eugen Trocan, cred că însuşi dialogul purtat cu atâta delicateţe devine un pretext sine qua non pentru a pregusta din bucuria revederii noastre.

“Aceasta este marea provocare a tinerilor de azi” !

Aş porni de la premisa că în orice clipă a vieţii, chiar dacă eşti la şcoală, lucrezi sau eşti pensionar, nu e niciodată prea târziu sau prea devreme ca să-ţi dai seama de ceea ce-ţi place să faci ca să-ţi urmezi visele în viaţă, iar primul pas în a-ţi urma calea este minunata bucurie de a o descoperi că ea există, chiar pe măsura aspiraţiilor tale. Dar, vezi, Doamne, de unde să începi şi cu ce argumente poţi continua, pentru a descoperi adevărul, pentru a afla care este scopul vieţii tale? Cred că de la o asemenea dilemă ar putea porni şi nedumerirea prietenului meu, Eugen, cel care provine dintr-o familie respectabilă şi cu o situaţie materială demnă de apreciat, încă un celibatar discret, în pofida îngrijorării părinţilor săi uşor nedumeriţi, un tânăr care etalează cu dezinvoltură un echilibru stabil în planul unei gândiri care nu învinovăţeşte pe nimeni, dar disociază pertinent, acum un salariat cu un loc de muncă respectabil şi sigur, chiar în Capitala ţării! Nu intenţionez şi nici nu-mi permit să intru în detaliile vieţii sale particulare, dar, nu pot omite să nu amintesc despre vocabularul său consistent şi prea elevat, despre profunzimea demersului său analitic şi despre acea capacitate de sinteză care excede oricărei prejudecăţi elevidoctrinare, pentru că indiferent de ceea ce eşti şi faci în viaţă, primul lucru pe care trebuie să-l realizezi este acela de a-ţi găsi calea, iar în acest sens, mai întâi, cred că ai nevoie să te descoperi pe tine însuţi, regăsindu-te în coştiinţa perceptivă a celor din jurul tău! La un moment dat, în baza unui automatism al dialogului care defineşte insuficient postura locutorului şi a interlocutorului, îl întreb pe prietenul meu, Eugen, care crede că este marea provocare a vieţii tinerilor de azi, a unei generaţii care îşi caută cu înfrigurare destinul său, iar spre surprinderea mea, răspunsul a venit imediat şi foarte prompt: “Calea pe care trebuie s-o urmeze un tânăr în viaţă, aceasta este marea provocare a tinerilor de azi” ! Cred că prietenul Eugen, mi-a “citit” imediat mirarea izvorâtă din răsuflarea tăcerii, o clipă de reflecţie asociată cu o raţională nedumerire din care se naşte adevărata “filosofare” a firii omeneşti, pentru că şi-a dezvoltat ideea şi a încercat să mă convingă de faptul că foarte mulţi oameni se gândesc la propria lor cale în viaţă, ca la un lucru personal care îi defineşte!

Mulţi oameni speră că într-o zi vor ajunge la fericire !

În acel moment decisiv, cred că m-am convins că Prietenul Eugen poate fi un subiect foarte interesant în “Lucrarea de control…la Educaţie”, mai ales că pentru a afla lucrurile care îţi aprind imaginaţia şi îţi fac inima să bată mai tare, trebuie să priveşti în interiorul tău şi să porneşti într-o călătorie de autodescoperire pe care trebuie s-o faci până când obţii ceea ce ţi-ai dorit ! Ştim cu toţii că avem zile în care visăm la slujba perfectă şi la veniturile necesare supravieţuirii, dar insuficiente în vremuri de criză pentru un trai decent, iar, de multe ori, numai aceasta e tot ceea ce primim: zile de visare pe care nu avem idee cum să le transformăm în realitate, pentru că aceste zile de visare sunt seminţele care nu prea încolţesc în solul unor posibilităţi ce trebuie ele însele susţinute şi stimulate din partea societăţii în care trăim! Mulţi oameni speră că într-o zi vor ajunge la fericire, poate căutând acea cale pe care vrea s-o urmeze un tânăr în viaţă, aşa cum se întâmplă şi în cazul bunului meu prieten, Eugen, dar, din păcate, nimeni nu ne învaţă cum să ne atingem potenţialul, şi implicit, obiectivul visat, nici şcoala, nici părinţii, nici profesorii, nici şefii, nici prietenii, pentru că nimeni, în afară de tine, nu ştie ce-ţi face inima ta să vibreze ca să-ţi deschidă “ochiul minţii” care să te călăuzească în viaţă, înainte ca un factor de decizie sau o persoană anume să preia controlul asupra descoperirilor importante pe care le ai de făcut despre tine. Poate că, de multe ori, e bine să medităm puţin la aceste lucruri şi să avem curajul să le aducem treptat mai aproape de sensul vieţii noastre. Chiar dacă acum avem o slujbă care nu ne place, dacă suntem stresaţi şi avem o mulţime de griji cotidiene, încet-încet se vor produce schimbări fireşti şi necesare prin care vom reuşi să ne motivăm orientarea către ceea ce este important pentru noi şi către locul unde ne va conduce sistemul nostru de ghidare interioară, iar de acest lucru, cu timpul, vei putea să te convingi, dragul meu prieten! Ai avut vreodată sentimentul că această Cale trebuie să fie ceva mai mult decât ţi-ai imaginat la un moment dat sau ceva care înseamnă dincolo de a supravieţui doar, indiferent de ceea ce ţi se prezintă ca nişte relatări sincere, fie şi cele care ne prezintă opinii cu privire la viaţa reală şi la rolul pe care îl are Dumnezeu-Creatorul în această viaţă? Printr-un simplu dialog de înaltă ţinută, eu însumi am simţit o împlinire pe care nu o mai experimentasem niciodată înainte, pentru că ea a fost ca şi cum o părticică goală din adâncul sufletului meu a fost umplută, iar printr-o asemenea discuţie interesantă, cred că am trăit o împlinire care a devenit parte a vieţii mele de educator şi de profesor cu mari responsabilităţi din acea zi înainte.

Destinul este însăşi viaţa ignorată cu perfidie !

Viaţa însăşi, ca o succesiune de întâmplări neverosimile, cred că îşi are urcuşurile şi coborâşurile ei, dezamăgirile şi luptele inevitabile, dar ceea ce dă sens vieţii noastre şi o face plină de mulţumiri este adevărata împlinire pe care o experimentezi cu propria ta conştiinţă, dincolo de ceea ce înseamnă marea provocare a vieţii tale sau a destinului tău! Să ştii, Eugen, că destinul este o altă formă supremă de care omenirea, prin neputință, dar şi prin statutul de inferioritate neasumată, în comparație cu întreg Universul, le leagă în modul cel mai bizar de spaima de a fi altfel decât ceilalţi ! Aceasta mi se pare a fi spaima pe care viitorul o propune fiecăruia dintre noi, aflat la vârsta tinereţii, dar, care nu este întotdeauna percepută ca un lucru benefic, pentru că nu trebuie să trezească la realitate spiritele mai puţin evoluate şi să le călăuzească pe cele mai experimentate, iar apoi să tragă un semnal de alarmă al fiecăruia dintre noi ! În loc de concluzie, ţi-aş spune că destinul este lupta pe care orice om este silit s-o ducă alături de viaţă, fără a-i face concurență în pasiune, răzvrătire sau suferință. Destinul, însă, este însăși viaţa, o părticică infimă pe care viaţa o propune oricărei persoane, dar care, de cele mai multe ori, din precipitare este ignorată cu perfidie. Lupta împotriva vitregiilor vieţii pornește din interiorul oricărui pesimist incurabil şi se dezvoltă încetul cu încetul, răsărind pe marginea drumului în cea mai urâtă floare, fără miros şi cu petalele inexistente şi frunzele îngălbenite parcă de durere. În clipa în care ai curajul să provoci viaţa şi să cauţi Calea pe care s-o urmezi, trebuie să realizezi că armele cu care trebuie să lupţi sunt oferite de ceea ce te călăuzeşte în viaţă, iar câștigarea bătăliei nu este decât o problemă de timp, un timp necesar, dar nu şi suficient !

Prof. Vasile Gogonea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here