Și romanul apărut în prima formă cu titlul “Robie pământească, robie cerească”, tipărit în 1989 cu titlul “Luntrea lui Caron”, grație Elenei, care a pus la dispoziția familiei manuscrisul, a fost scris la îndemnul iubitei sale, așa cum reiese din interviul cu Anca Sîrghie: “De aceea, l-am încurajat să scrie o carte pentru toți cei care sunt în afara domeniului filosofiei și doresc să-i înțeleagă destinul, preocupările, modul cum scrie. Așa a decis Blaga să scrie un roman, care, în prima sa formă, avea titlul “Robie pământească, robie cerească. I-am copiat “Luntrea lui Caron”, ca să o păstrez la loc sigur și dețin nu numai ciorna, ci și a doua formă a romanului, în trei caiete studențești. Al patrulea dosar este cu versurile mele, pe care i le-am dedicat”. Din relatările lui Valeriu Anania aflăm că romanul a fost scris și la îndemnul lui Șerban Cioculescu.
Aceeași muză, Elena Daniello, a transcris câteva sute de aforisme, care, îndată ce vor fi publicate, vor completa volumele anterioare cu acest profil. Rolul imens al Elenei în viața lui Lucian Blaga a fost subliniat și de Dorli Blaga: “Cred că ea ( Elena Daniello) i-a oferit ce-i trebuia atunci: înțelegere, o atmosferă calmă, , destinsă, un fel de oază de liniște. Unele trăsături ale personajului Ana Rareș (“Luntrea lui Caron”) îi aparțin, dar nu toate.”
Această ultimă muză, Elena Daniello, a contribuit la revitalizarea efortului creator în domeniul versificației: “Ar trebui să țin capul sus, spune Elena, pentru norocul avut de-a declanșa un torent creator, așa de puternic, cu un rod atât de bogat…” Inspirația era mereu în priză. Din scrisori primim informații despre geneza unor poezii inspirate de Elena. În deceniul 1950-1960, perioadă numită de Bazil Gruia “Epoca Helenică”, Blaga îi dedica poezii în fiecare an cu ocazia zilei de naștere și a onomasticii sau la împlinirea unui număr de ani de când au devenit prieteni (3 august 1950).
,,Creionul care scrie singur” este o expresie preferată de Blaga, spre a sugera ușurința sa de versificare. Elenei îi dedică volumul de poezii inedite ,,Ecce tempus” ( “Iată timpul”) și ciclul “Cântecul focului”. Taina “focului” este o metaforă prin care Blaga sugerează cel mai puternic sentiment de iubire. Câteva din poeziile dedicate Elenei Daniello: “Risipei se dedă florarul”, “Greieruşa”, “Solstițul grădinilor”, “În lumea lui Heraclit”, “Spune-o-ncet, n-o spune-o tare”, “Descântec”, “Portret”, “Viori aprinse, femeile”, “Bocca del Rio”, “Mirabila sămânță”, “Primăvara”, “Elegia plopilor”, “Andante”, “Vară de noiembrie”, “Noapte la mare”, “Cântec de noapte”, “Vara Sfântului Mihai”, “Atotștiutoarele”, “Pădureanca” etc. “Epoca Helenică”din ultimii zece ani din viața poetului este extrem de bogată în domeniul creației, atât extensiv cât și calitativ. Afecțiunea poetului față de Elena este cea mai complexă și înnobilatoare: “Spune-mi tu, subt curcubeu, Ileană,/ ești bucuria și norocul meu?/Mi-ai căzut în cale ca o geană/ dintr-o pleoapă a lui Dumnezeu.”
Povestea de dragoste dintre cei doi a început la ,,Gura Râului, care, cu adevărat și precum spune Scriptura “Gura Raiului este”, ,,Bocca del Rio” din ciclul ,,Cântecul focului”. Lucian Blaga, în semn de protest față de Dictatul de la Viena, nu voia să părăsească Clujul, dar până la urmă, a dat curs invitației Elenei care se afla cu familia la Gura Râului. Acolo își petrecea vacanțele Lucian Blaga.
,,Şi totuşi, un incendiu s-a iscat la Gura Râului, odată, un incendiu pe care nimeni şi nimic nu avea să-l mai stingă” (Cluj, 1950). ,,Obişnuit să Te văd la cel puţin 3 zile
o data” (Cluj, 31 iulie 1951, trimisă la Gura Râului).
De bună seamă că între Lucian Blaga și muzele sale erau relații discrete. În cazul ultimei muze, între cei doi îndrăgostiți a existat ,,une amitie amoureuse”, fiecare având familie și copii, niciunul nu voia schimbarea acestui status quo (starea actuală), cu alte cuvinte să-și păstreze fiecare familia. De aceea, trebuia păstrată discreție. Când Elena se afla la Gura Râului, trimitea scrisorile pe adresa Vioricăi Manta, iar Elena expedia scrisorile pe adresa instituției unde lucra Blaga. Cei doi îndrăgostiți se întâlneau într-o grădină a familiei Leon Daniello aflată în apropierea domiciliului lui Blaga sau în cabana construită de poet în grădina vărului său, Augustin Bena, numită Eutopia.
Lucian Blaga către Elena Daniello: “N-a existat niciodată o muză, care să-și poarte poetul prin toate aceste împărății cu aceeași pricepere, artă și vrajă cum se întâmplă s-o faci tu!”(Cluj, 1954) “Tu dimineața mea, tu amiaza mea, tu seara și noaptea mea!” “Singurul izvor de viață este prezența ta!” “Scumpa mea, viața mea! Până când?” “Ca totdeauna, când pleci, ritmul vieții mele devine mai încet. Se așează oareșicare plumb în sângele meu. Plumbul acesta e drojdea absențelor.” (Cluj, 5 octombrie 1957, Felix)
Puternica afecțiune față de Elena este transfigurată și în versurile sale: “Spune-o-ncet, n-o spune tare,/ Iată aceștia suntem noi./ Când e singur fiecare,/ sufletele nu-s în noi./ Stăm alături, eu și tu?/ Sufletele noastre sunt în noi,/ când suntem doi,/ Altfel nu.” Nu mai trăiesc decât pentru tine” (Cluj, 18 iunie 1954). ,,Tu-bucuria mea. Tu-frumuseţea mea. Tu-vraja mea. Tu-boala mea. Tu-moartea mea. Tu-înălţarea mea. (Cluj, august 1952, trimisă la Gura Râului.)
,,Văd pe Elena, prin urmare exist” (Cluj, 1-15 octombrie 1957) este o parafrazare a axiomei filosofului francez René Descartes: ,,Cogito, ergo sum” (lat. “Cuget, deci exist”). Această formulă celebră a fost parodiată de Voltaire, care, într-o scrisoare, spunea: ,,Eu vă spun: vă iubesc, deci exist…!” La fel poetul german Heinrich Heine: ,,Le sărut, deci exist!”
Însemnările Elenei Daniello despre Blaga pun în evidență atașamentul, afecțiunea puternică și durabilă față de poet, nobilele simțăminte pentru iubitul dispărut. Singură cu “gândurile ”ei afirmă că “Anul adaugă un inel durerii, căci inelul anului s-a oprit atunci, iar zilele curg negre și dureroase”. Este o parodiere a versului: “Anul adaugă un inel tulpinii” din poezia “Inelul anului” inclusă în ciclul postum “Mirabila sămânță.” Din respect pentru poet, și Elena scrie cu litere inițiale majuscule pronumele personale sau adjectivele posesive: “Ție”, “Îți”, “Tine”, “Ta”, “Tău”. Elena elogiază iubirea spirituală: “Semenii confundă iubirea cu anumite dorințe fizice și nu se știu bucura de căldura dată de o sinceritate totală, de o potrivire spirituală dincolo de închipuire” (21 mai 1961).
Contrar celor susținute de Dorli Blaga, Elena Daniello a fost alături de poet și în răstimpul său de spitalizare. Elena amintește de “Anica, servitoarea, care, dealtfel, l-a hrănit și în faza finală de boală, când a fost spitalizat în clinici, cu diagnosticul de cancer pulmonar” “În suferință nu l-am lăsat, fără să mă vadă des”. Lipsind o săptămână, când l-a vizitat, i-a spus: “Tu, de când nu mai vii pe la mine, am dat înapoi (cu boala)”.
În seara de 5 spre 6 mai, când l-a vizitat, și-a dat seama că este ultima întâlnire. Cerându-i voie să-l sărute pe frunte, a refuzat-o spunând că este foarte murdar. După ce a plecat târziu, i-a adresat întrebarea: “Când vii?” Simțând că i s-au terminat zilele, a plecat plângând pe stradă. “Pământul a inspirat adânc și l-a înghițit”. “După dispariția ,,Lui”: “Am singura mângâiere că ți-am fost bucurie în anii cei mai grei ai sufletului tău”(12 iunie 1962).
Notele de călătorie de la Mănăstirile Horezu și Bistrița din 26 iulie 1962, pun în evidență talentul literar al Elenei Daniello, cultura umanistă vastă privind istoricul, pictura și arhitectura celor două lăcașe mănăstirești.
În drum spre locul amintirilor, Gura Râului, Elena Daniello, trecând prin Lancrăm, în faţa bisericii, în gândul ei; ,,huma care te-a răpit și te ține strâns, cu multă gelozie ”.
Elena Daniello este unica în cultura română care a transcris cu un neobișnuit devotament toate scrisorile primite de la Blaga, romanul său, ,,Luntrea lui Caron”, zeci de poezii și aforisme de teama de a nu fi confiscate de securitate.
,,Să încerc să transcriu scrisorile , voi avea impresia că le primesc din nou.”
Cele 24 de scrisori a lui Lucian Blaga expediate către familia Manta (Mărioara, Viorica și Cornel) au fost transcrise integral de Elena în caietul cu scrisori primite de ea însăși. Membrii acestei familii erau intelectuali cu o rară puritate sufletească, ospitalieri, în casa lor au poposit familia lui Blaga, a lui Leon Daniello, profesori universitari, scriitori ai epocii. În acest deceniu, al șaselea, această familie deosebită a contribuit din plin la îmbogățirea inspirației poetului, a furnizat prețioase informații despre geneza unor poezii și l-a ajutat pe poet să suporte mai ușor greutățile și interdicțiile impuse de sistemul comunist. Cu referire la membrii acestei familii, ,,prieteni extraordinari”, Blaga exclama: “Ce bucurie și ce satisfacție că, în 1951, există oameni ca voi, o insulă cu atât elan!”
Cele patru interviuri cu Elena Daniello realizate de Ovidiu Pecican, Alice Ţuculescu, Radu Constantinescu și Anca Sîrghie au darul să amplifice biobibliografia lui Lucian Blaga și să ofere informații în detaliu despre relația dintre Elena Daniello și Lucian Blaga.
Multe aspecte se repetă.
În ,,Amintirile” sale, Helena-Rodica Daniello, fiica Elenei, medic, stabilită în Germania, pensionară, prezintă detalii despre relațiile dintre mama sa și poetul Lucian Blaga, intensificate după ce i-a fost pacient cu probleme dentare. Îi face o prezentare fizică și morală a lui Blaga, care suferea mult pentru că i s-a interzis să mai publice. Acesta n-a făcut nicio concesie regimului comunist când i s-a propus să scrie articole favorabile la adresa acestuia. Aflăm că printre oaspeții familiei Leon și Elena Daniello se afla și Veturia Goga, fostă cântăreață de operă, specializată în muzica lui Richard Vagner. Helena-Rodica Daniello a aflat de la Blaga că la moartea soțului, Octavian Goga, Veturia mergea în urma sicriului, având la un braț pe Antonescu, iar la celălalt braț pe Petru Groza. În decursul vizitelor, Lucian Blaga dorea mult să asculte muzică, îi plăcea mult “Sonata lunii”de Bethoven și muzica compozitorului german Johann Sebastian Bach care a compus și lucrări de muzică sacră.
Împresionat de religiozitatea lui Bach, a scris poezia “Johannes Sebastian Bach luând parte la patimi”. La sfârșitul drumului spre Golgota, Bach îl roagă pe Cristos: “Mai departe nu m-aș duce./ Dă-te, dă-te doar puțin într-o parte. Fă-mi și mie loc pe cruce.” A scris și poezia “Sonata lunii”. Aflăm, de asemenea, amănunte din biografia părinților săi, Leon și Elena Daniello, și despre contribuția lui Blaga la educația celor doi fii ai muzei sale, Helena-Rodica Daniello și Ion-Constantin, medici stabiliți în Germania, la îndemnul tatălui. Primim informații din “Amintirile” Helenei-Rodica Daniello despre geneza unor poezii ale lui Blaga și despre poezii care i-au fost dedicate: “Horoscop”, “Pentru Rodica”, “Salut, jurata!” (Pentru Rodica, 23 iunie 1955), “Versuri de ocazie pentru Rodica”, “Unei fete ce crește”, “Catren” (De Paște pentru Rodica-1958), ,,Catrenele fetei frumoase”, ,,Estampă”, “Pentru Mireasă”, “Balada mierlei”.
După Blaga, dragostea, boală fără leac, ,,sufletul sufletului”, înseamnă suferință, iar suferința transfigurată poetic are o funcție, cathartică! “Dragostea este al cincilea element alături de aer, apă, foc și pământ”.(Cluj, 4 iulie 1952)
Blaga conchide: “Dacă geniul există în mine, atunci el există datorită iubirii.”(12 martie 1952).
Revenind la prima muză, Cornelia Blaga, soția poetului, trebuie să subliniem că această mare doamnă, remarcată prin distincție și fidelitate casnică, această frumoasă, inteligentă, cultă și înțeleaptă femeie a dovedit a fi permanent devotată soțului, cu un atașament activ, rar întâlnit.
La opt ani după stingerea lui Lucian Blaga, aflată în suferință, la spital, se destăinuie lui Bazil Gruia, și el aflat pe patul spitalului, astfel: ,,L-au mângâiat multe femei. Toate le-am înțeles, dar în brațele mele a murit!”
Această carte, privită în ansamblu, are darul să îmbogățească biobibliografia genialului poet și filosof.
Constantin E. Ungureanu
