Lista beneficiarilor programului „Bani de liceu”, afişată astăzi

474

Elevii gorjeni care au depus dosare pentru programul guvernamental „Bani de liceu” vor afla astăzi dacă vor primi cei 180 de lei lunar. Lista beneficiarilor se va afişa pe site-ul www.banideliceu.edu.ro

Potrivit calendarului de desfăşurare a programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, lista elevilor care vor beneficia de bursa lunară de 180 de lei va fi afişată astăzi, pe site-ul www.banideliceu.edu.ro. Solicitanţii care nu se regăsesc pe lista beneficiarilor pot depune contestaţii în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie; acestea vor fi soluţionate până la data de 6 noiembrie. Până la data de 24 octombrie, au fost declaraţi eligibili aproape de 2.000 de elevi gorjeni. Cei mai mulţi dintre aceştia învaţă la Colegiul Tehnic Motru (164), Liceul Tehnologic Turceni (158), Liceul Teoretic Novaci (154) şi Colegiul Tehnic Mătăsari (93). Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este destinat elevilor care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului este de maxim 150 lei RON, precum şi elevilor care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă în cazul respectării condiţiei de venit precizate. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de familie în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii, burselor sociale, precum şi altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor. Sprijinul financiar prevăzut în cadrul programului „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat, cuantumul ajutorului fiind de 180 de lei pe lună. Acest ajutor financiar se sistează însă dacă elevul absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ, a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, a obţinut sub nota 7 la purtare, nu mai frecventează cursurile unităţii de învăţământ sau a fost exmatriculat.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here