Liderul ALDE s-a adresat Parchetului Novaci: Plângere pentru purtare abuzivă, pentru primarul de Bengești-Ciocadia

648

Ion Apostoiu, consilier local ALDE la Bengești-Ciocadia, totodată și lider al acestui partid politic în localitate, s-a adresat, săptămâna trecută, Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, făcându-i o plângere penală primarului Victor Geogia. Alesul local îl acuză astfel pe edil de purtare abuzivă și amenințare, asta în urma unui conflict verbal care a avut loc între cele două părți în timpul ședinței de Consiliu Local din Bengești-Ciocadia, din data de 30 ianuarie 2016.

Consilierul ALDE cere cercetarea primarului de Bengești-Ciocadia pentru că i-a adresat cuvinte jignitoare în cadrul ultimei ședințe de CL, pentru simplul motiv că acesta s-a opus aprobării bugetului local. “La acest punct am propus amânarea aprobării bugetului pentru o altă ședință întrucât necesita discuții pe Comisiile CL, precum și ședințe la căminele culturale din comună cu cetățenii satelor componente prin care să fi arătat acestora modul în care se vor cheltui banii publici, iar cetățenii să poată veni cu propuneri în acest sens”, explică Ion Apostoiu, care susține că s-a lovit însă, imediat, de agresivitatea verbală a lui Victor Geogia.
“Mi-a adresat pe un ton revoltător că sunt un hoț și că aș fi furat materialele unei societăți, care în urmă cu 12 ani, a construit un zid de sprijin pe DC Bengești-Pociovaliștea, în apropierea locuinței mele. Asta, deși societatea în cauză nu a constatat nicio sustragere de materiale, nedepunând atunci nicio plângere în acest sens. Aceste calomnii ale primarului la adresa mea se repetă, deoarece în urmă cu câteva luni, tot în ședințele lunare, Geogia a afirmat că atunci când am fost în funcția de cadru medical la dispensarul din comună aș fi efectuat tratamente cetățenilor cu apă în locul tratamentelor prescrise de medici, în timp ce medicamentele mi le-aș fi însușit”, a completat reclamantul Apostoiu.

Sfori trase la ALDE Gorj!
Omul mai susține că edilul local ar fi făcut tot posibilul să-l elimine din CL și din partidul din care face parte, pentru că acesta îi era incomod primarului de Bengești-Ciocadia. “Geogia s-a adresat conducerii partidului pentru a obține un document prin care să mi se retragă sprijinul politic. Nu a obținut însă ce și-a dorit motiv pentru care mă calomniază de fiecare dată când eu mă opun propunerilor sale aberante”, a mai declarat Apostoiu.
Consilierul local reclamă pe această cale o serie de abuzuri făcute de primarul în exercițiu, pornind de la refuzul de a stabili un viceprimar și până la dispariția banilor pentru puntea din localitate, în acest ultim caz edilul motivând că nu poate face construcția până nu realizează cadastru pe teren. Asta după ce aleșii locali au aprobat, cu luni, în urmă, banii pentru investiția în cauză.
A.Stoica

3 COMENTARII

  1. Domnilor, s-a intors lumea cu susul in jos. Dl Doctor, nu va lasati la huligani’ Ce rusine sa va vorbeasca asa va cunosc din copilarie, m-ati salvat de mai multe ori si pe mine si pe cei trei frati ai mei, veneati noaptea la noi la bengesti si nu puneati apa ci sudoare si dragoste de meserie. Sunt sigura ca l-ati salvat si pe primarul acesta nerecunoscator cate ar trebui sa ca poarte resoect ca sunteti om batran dar de cinste. Sper sa sara toti aixi cu comentariu sa va sustina sa terminam cu coruptia ca suntem mai rau ca si tiganii cu un asa primar al tiganilor va multumim pr tru tot ce ati facut pentru noi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here