Lider de sindicat din minerit, candidat la primărie

1548

Președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud, Ion Popescu, va intra în bătălia electorală pentru Primăria Tismana. Liderul de sindicat este consilier local independent și nu de puține ori a avut divergențe cu actualul primar PSD, Marian Slivilescu.
Popescu anunță că va candida pentru funcția de primar din partea Partidului Mișcarea Populară. De altminteri, este și singura formațiune care nu avea organizație locală la Tismana. Dar și singurul partid, recunoaște Popescu, la care a avut loc.
„Am discutat cu cetățeni din toate satele și împreună am hotărât să ne implicăm la alegerile din acest an. Orașul arată mai rău ca în anii ‘90, deși unii dintre consilierii locali sunt pe funcție de 20 de ani. PMP este singurul partid care în Tismana nu avea structură și singurul partid la care am avut loc, cum vine vorba. La PSD, nu ai loc, că e un mastodont, cum se cred ei, la PNL sunt lupte interne de care nu am loc, USR și-a depus deja candidatul, ALDE merge cu domnul Petre Remetea și singura portiță de a candida a fost acest partid mic, PMP-ul”, susține sindicalistul Popescu, care își dorește o confruntare directă cu primarul Slivilescu la alegerile din vară.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here