O notă aparte, uimitoare prin desluşirea şi înţelegerea substratului ei, o constituie taina aşa-zisului „liber arbitru”. Acest termen, de mii de ani dă sens ideii potrivit căreia, OMUL, operă a Naturii, ar fi de capul lui, poate face orice îi trece prin minte după bunul plac, fără oprire…?!
Acceptarea respectivului teribilism – mai cu seamă în lumea ştiinţei – este (în opinia mea M.P.) o gravă năpastă ale cărei efecte destabilizatoare vor continua să cârmuiască apăsător omenirea încă mult timp până la dezmeticire şi înţelegere a Adevărului că în fiinţa şi făptura fiecăruia dintre noi, în lumea noastră cât şi în Univers, cu excepţia gândului iluzoriu (imaterial), nimic nu este întâmplător: ci, totul – de la invizibilul fir de praf până la galaxii şi dincolo de ele; de la furnică până la elefant (dacă vorbim de lumea noastră) – totul, deci, este guvernat printr-o continuă prefacere, de „focul viu înteţit sau domolit potrivit unei ordini” (Democrit) neîncetată şi nemărginită prin forul ei.
Numai că, iată, în raporturile dintre noi, oamenii, continuăm, aparent, să ne purtăm ca „racul, broasca şi o ştiucă”, din fabula lui Al. Donici, făcându-l pe N. Iorga să-l considere pe om: „animal pe care Natura nu-l face întreg”; de unde, şi L. Blaga, ne spune că suntem „făptura pe care Natura a creat-o nedesăvârşită”. Aceste constatări nu înseamnă nici pe departe că specia umană ar fi trăind la întâmplare. „Dacă Dumnezeu şi-ar fi luat mâna de pe noi, de mult am fi fost praf şi pulbere” (D.C. Dulcan); întrucât, cu toată educaţia primită în timpul vieţii, omul – în ascunzişurile lui, îşi menţine „însuşirea de bestie feroce” (P. Revedri); este „cea mai temătoare creatură dintre toate” (Fr. Nietzsche), un „animal înfiorător” (A. Schopenhauer), un „admirabil monstru” (J.D. De la Metri) şi un „scelerat în proiecte” (G. Valmant), ca efect al resorturilor sale lăuntrice, „care, oricând, s-ar putea pune în mişcare” (J.D. De La metri), acţionând ca un „foarte rău animal” (A. France), ca „un monstru prin puterea de a distruge” (P. Valeri), comprimând în el, continuu, „un abis de contradicţii” (B.L. Pascal) gata oricând să răbufnească!
Aşadar, omul – „fiind de nestăvilit în alt mod” (Im. Kant) trebuie scos din teribilism şi îndrumat, astfel încât „din bestie să devină înger” (G. Papinii), pentru că el, „ca materie ajunsă la conştiinţa propriului eu” (O. Goga) şi dobândind astfel statutul de ultimă verigă a creaţiei, de centru al Universului, un TITAN, deci, – „este singurul geniu în proiecte (A. Suares), în măsură să facă sau nu facă acele fapte, bune (+) sau rele (-) potrivite destinului său.
Ca atare, omul rămâne pilonul de bază al conștiinței universale, DEMIURG „păstrător a tot ce s-a visat, s-a gândit şi s-a înfăptuit anterior dar şi ca ţesător pe mai departe pe firul timpului” (Il. Chender) a toate câte îşi vor face apariţia în mod spectacular într-o neîntreruptă spiralare către Înalt.
Dar cum rămâne, totuşi, cu integrarea – clipă după clipă – a manifestărilor noastre comportamentale în sfera ordinii obiectiv – regizate, opusă întâmplării? Ei bine, toate câte ne ţin „pe linia de plutire” în mod individual dar şi ca societate, sunt expresii ale armonicii din care nimeni nu rămâne pe dinafară, graţie propriului Subconştient.
Astfel, pe lângă celelalte însuşiri, nişte gene cognitive ne ţin pe picioare, în echilibru şi în măsură să ne deplasăm la orice oră şi în orice direcţie dorim, subzistând cu toţii într-un angrenaj perfect al lucidităţii, conştiinţei de sine, al raportării la felurite cerinţe de viaţă, la intercondiţionările dintre noi oamenii, dintre noi şi celelalte vieţuitoare sau lucruri. În orice împrejurare fiind păstrată supremaţia speciei umane. Suntem deci, orientaţi, ajutaţi, ocrotiţi şi oploşiţi.
*
Aşa bunăoară, prin Destin, fiecare dintre noi, încă înainte de scânteierea veniri pe lume, suntem dirijaţi către o familie, către o profesie care ne vine ca o mănuşă, şi către o comunitate în care să ne regăsim şi să ne aducem aportul, la împlinirea menirii pământene a fiecăruia.
Ca atare, orice acţiune/inacţiune a noastră este precedată de un propulsor care – având ca suport chimia creierului – ne clarifică mintea cu ce trebuie să vorbim şi/sau să întreprindem în fiecare împrejurare; prin sistemul telepatic primim de la semenii cu care suntem compatibili şi emitem la rândul nostru stările afective (±), simţămintele, idealurile şi ataşamentul; prin organele de simţ comunicăm efectiv cu lumea în ambele sensuri; prin senzaţii, percepţii şi reprezentări – flămânzirea, setea, oboseala, frigul, căldura şi/sau atenţionările (ori de unde ar veni) ne cheamă să acţionăm în consecinţă; tendinţa unei boli care ne dă târcoale o percepem cu rapiditate trecând grabnic la combaterea ei. Ba, azi pe 06 febr. a.c. , merg la cumpărături. În magazin, doi domni aduc vorba cum că, s-a închis temporar circulaţia între satele Şomăneşti şi Teleşti (jud. Gorj), urmare deteriorării podului peste râul Tismana. Astfel, sunt prevenit cu puţin timp înainte ca, eu, să mă deplasez spre Câlnic, tocmai pe acel traseu?! Faptul fiind asemănător ca cel de anul trecut, când nevoit să mă întorc acasă din Braşov, nişte domni înjurau „de mama focului” autorităţile care tărăgănau repararea drumului de la Curtea de argeş spre Râmnicu Vâlcea. Or, eu îmi propusesem varianta aceea, la care, evident, am renunţat, alegând Valea Oltului. Tot astfel, după unele încercări nereuşite de a intra în legătură cu A.N.R.P. Bucureşti, ieri – aşa, ca din întâmplare! – îmi iese în cale dl. Dan (o rudă a mea) care, tânguindu-şi supărarea provocată din partea acelei instituţii, îmi oferă (nesperat) toate datele de care am nevoie. Totodată, aflându-mă în spital, într-o seară, simţeam nevoia de a-mi stimula circulaţia vasculară pe timpul nopţii, dar nu ştiam cu ce anume. Însă, la moment, vecinul de pat aduce vorba, neîntrebat, că d-lui, seara îşi administrează câte o aspirină tamponată?! Ba, în dimineaţa trecută, scot din frigider o farfurie cu legume, care îmi cade din mână (mulţumesc!). Mâncarea era alterată. Aşa şi doda Lina lu’ Dumitru lu’ Niţă Guran, din Bălăceştii de Jiu (strămutați). D.ei, cu mult timp în urmă, într-o seară, primise de la noră-sa o strachină cu ciulama de cartofi. Biata de ea, ce s-a gândit, i-a dat mai întâi câinelui câteva linguri de mâncare, şi, numai decât, năpăstuitul a sucombat.
Şi, ca exemple de acest fel să mi se ofere mereu – cu ceva timp în urmă – tot privindu-mă în oglindă, la bărbierit, am observat cum îşi făceau prezenţa nişte riduri, pe faţă-mi, nepoftite. Neliniştit din acest motiv, numai ce îmi cade în mână o publicaţie care, printre altele, explica celor interesaţi (deci şi mie!) că tendinţa de scofâlceală a tenului, la orice vârstă, s-ar datora gradului tot mai scăzut al colagenului de sub piele, iar remediul, printre altele, ar fi masajul cu delicateţe al pielii dimineaţa, la sculare şi chiar peste zi, când ne reamintim acest lucru. Ei, ce credeţi? din acel moment şi eu îmi administrez acest serviciu, constatând cum se netezesc suprafeţele înfăţişării mele, ba chiar tinzând către o anumită simetrie (mulţumesc!). Concomitent cu astfel de protecții ale Subconştientului – protecții prin care suntem viu – cabraţi în angrenajul social, mai sunt puse în evidenţă şi multe – alte reazimuri ce veghează şi ne ajută să ieşim din stările de impas, oricând gata să ne pericliteze rosturile noastre ca oameni. Eu însumi, am avut parte de multe astfel de exemple, în măsură să mă cheme la rațiune.
Astfel, în timpul sărbătorilor de iarnă (1973/1974), aflându-mă la Bucureşti pentru soluţionarea unor cerinţe urgente ale întreprinderii, seara, în jurul orelor 23, intru în Gara de Nord, la tren. Plecarea era la ora 01,30 de la linia a V-a. Până atunci, intru să servesc cina în restaurantul gării. Privesc ceasul acelui local, şi arăta: 23.07. „Perfect”, îmi zic (ceasul meu de mână era la reparat). Deci, încep consumul îmbunătăţindu-l și cu o baterie de vin (îmi mersese bine peste zi!). Într-un târziu, privesc fugitiv ceasul. Era 24,11. Mă liniştesc continuând petrecerea. În cele din urmă, plătesc consumaţia şi ies la peron. Arunc ochii la ceasul de afară constatând (consternat!) că, ora indicată se situa la 01,43?! Intru în panică! gândind că următorul tren spre Târgu Jiu avea să plece ziua, după 10,00 , iar la Rovinari mă aşteptau nişte activităţi ce nu puteau fi amânate! „Ce mă fac…?” Când colo, … ce să vezi d-ta?! Privind de-a lungul liniei, prin ceaţă zăresc ceva mai departe un tren staţionând. Mă deplasez acolo, într-o doară… Însă, mare mirare! Acel tren era de fapt, „trenul meu!”, oprit de către un călător turmentat, trăgând semnalul de alarmă după ce aflase că „Ciulniţa” lui era într-o altă direcţie. Aşadar, Cineva îmi purtase grija, cum, permanent, mă simt ocrotit şi ajutat asemeni fiecăruia dintre noi.
Aşa fiind, vă rog şi pe d-voastră să surprindeţi (conştientizaţi) acele ghesuri care vă previn sau/şi vă direcţionează pe linia de urmat, mereu, în viaţă; bucuraţi-vă de această izbândă a conştiinţei de sine. E minunat să fi om eliberat din sclavia păcatului (1 Cor., 12 : 13), tot una şi cu liberul arbitru, perfid prin persistenţa de a ne lăsa viaţa la mâna întâmplării -la mâna altora, cum ar veni- când, de fapt, dacă ne vrem liberi trebuie mai întâi să stăpânim bine Adevărul: anume că, fiecare dintre noi, suntem pilonul de bază al Universului, ultima şi cea mai strălucită desăvârşire a creaţiei divine în care Tatăl ceresc şi-a binevoit sălăşluirea. Aşadar, FII TU ÎNSUŢI, OMULE!
Mihail PASERE
*
(Articol extras din volumul FII TU ÎNSUȚI, în curs de apariție)
