Liberalii, la masă cu pesediştii pentru împărţirea deconcentratelor din Gorj

358

Împărţeala funcţiilor în USL Gorj nu s-a finalizat, asta mai ales că liberalii au pretenţii la funcţii la cârma deconcentratelor din judeţ. Posturile vor fi tranşate chiar luna aceasta, declară prim-vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan, care anunţă că vor fi iniţiate în februarie discuţii pe tema deconcentratelor, cu aliaţii de la PSD. Până acum, PNL Gorj şi-a promovat oamenii doar la patru instituţii din judeţ, în timp ce pe posturi în fruntea deconcentratelor încă mai există directori care au fost uşi în funcţii de PDL.

Liberalii lui Dian Popescu au reuşit performanţa de a-şi numi în funcţii la serviciile deconcentrate doar cinci membri. Astfel, PNL Gorj şi l-a pus în funcţia de director la Direcţia Silvică pe Ovidiu Cârstoc, la Garda de Mediu pe Gheorghe Sanda, la Ambulanţa Gorj pe Dan Vâlceanu, la Inspectoratul Şcolar Judeţean pe Marius Badea, inspector general adjunct şi cam atât. În cadrul instituţiilor menţionate mai există câte un liberal pe funcţie dar cazurile sunt rare (la Direcţia Silvică liberalii îl au şi pe inginerul şef). Acest lucru nemulţumeşte însă reprezentanţii PNL Gorj care anunţă acum că situaţia se va clarifica.
“În februarie vom discuta situaţia deconcentratelor cu aliaţii noştri de la PSD. Vom face şi noi alte promovări pe lângă cei pe care îi avem deja pe funcţii”, declară Gheorghe Orzan, prim-vicepreşedintele PNL Gorj, care susţine că vor discuta, într-o şedinţă comună, punctual, fiecare serviciu deconcentrat în parte.

“Oamenii” PDL, pe funcţiile USL
De altfel nemulţumirile liberalilor, mai puţin ale lui Dian Popescu, sunt normale, asta şi pentru că pe funcţii au rămas încă oamenii puşi pe posturi de PDL. Este cazul directorului DSP Gorj, Marius Boeriu, dar şi a altor şefi de deconcentrate din Gorj, păstraţi în funcţii pentru că sunt de la UNPR, de exemplu Ion Iliuţă de la DSVCA Gorj şi Romeo Chiriac de la AJOFM. Sunt şi alţi directori care au primit girul PDL şi încă “domnesc” în instituţii, fără probleme.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here