La “Centrul Brâncuşi” / 11 candidaţi îşi doresc postul de referent debutant

527

Postul de referent debutant din cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” este din nou dorit de mai mulţi oameni. În ciuda faptului că funcţia a fost scoasă la concurs pentru prima dată în urmă cu câteva luni, însă candidaţii nu au reuşit să treacă de probele acestuia, postul este iar disputat în aceste zile de nu mai puţin de 11 doritori.

Mâine, 8 ianuarie, la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, 11 candidaţi vor susţine proba scrisă din cadrul examenului de recrutare pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de referent, treapta profesională debutant din cadrul Compartimentului Dezvoltare, Parteneriate şi Proiecte Culturale al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”. Candidaţii care vor trece de examenul scris, vor susţine interviurile în data de 13 ianuarie. Singura condiţie specifică ce trebuia îndeplinită de cei 11 candidaţi care şi-au depus dosarele de concurs făcea referire ca aceştia să fie absolvenţi de studii medii liceale, deţinând diplomă de bacalaureat.
Tot în această perioadă, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de inspector de specialitate, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Conservarea, Protejarea şi Punerea în Valoare a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor”. Acest concurs va fi cel mai probabil organizat din nou în perioada următoare, deoarece postul a fost dorit de o singură candidată care şi-a depus dosarul, însă nu a îndeplinit condiţia specifică privind studiile superioare în specializările cerute pentru ocuparea postului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here