Judecați pentru că au luat ilegal bani de la APIA

667

Doi gorjeni vor trebui să dea socoteală anul acesta în fața instanțelor de judecată pentru că ar fi încasat ilegal subvenții oferite de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Dosarul lor a fost instrumentat de procurorii anticorupție, fiind înaintat spre judecată la Tribunalul Gorj încă de la sfârșitul anului trecut. DNA a dat însă acum publicității amănunte despre ancheta ce o vizează pe Georgiana Mihaela Militaru, precum și pe Marian Militaru. Acuzațiile formulate la adresa acestora sunt cele de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, fals material în înscrisuri oficiale (2 fapte), și fals în declarații.
“În perioada 2012-2013, inculpații Militaru Mihaela Georgiana și Militaru Marian au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false sau care conțineau date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată pe suprafață, pentru suprafețele de 25,35 respectiv 43 ha teren agricol, pe care nu-l dețineau în realitate. Ca urmare a acestor demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 36.374,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăți până la data achitării integrale a debitului principal. În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 40.600 lei, depusă la o unitate bancară pe numele Militaru Mihaela Georgiana”, a precizat DNA într-un comunicat de presă în care a prezentat mai multe cazuri de acest gen înregistrate la nivel național, în toate fiind vorba despre fraude în accesarea fondurilor europene.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.