Joburi vacante în diverse domenii, în statele UE

428

Gorjenii, care îşi caută un loc de muncă în străinătate, pot alege din cele 1.120 de joburi puse la dispoziţie de angajatorii europeni prin intermediul reţelei EURES România.

Cele mai multe posturi, 300 la număr, sunt disponibile în Malta. Alături de acestea, mai sunt disponibile 220 de locuri de muncă în Italia, 200 în Spania, 175 în Marea Britanie, 93 în Germania, 70 în Cehia, 25 în Irlanda, 13 în Polonia, 10 în Austria, 8 în Suedia, câte două posturi în Bulgaria şi Norvegia, şi câte un post în Finlanda şi Ungaria.
Oferta Maltei se adresează şoferilor de autobuz. Trebuie să ai şcoala elementară, card profesional, permis conducere categoria D şi să ai o stare de sănătate bună. Salariul este de 900 – 1000 € net/lună. În Marea Britanie sunt 175 de joburi, dintre care 125 pentru îngrijitor persoane la domiciliu, 19 îngrijitor persoane, 10 asistent medical, 10 lucrător abator şi 10 tâmplar/dulgher. Îngrijitorii primesc 7-9 lire brut pe oră, lucrător abator 7,60-9.80 lire brut/oră, asistentul medical primeşte 16 lire brut/oră, iar dulgherul naval 10,18 – 12,13 lire brut/oră. În Italia sunt oferite 220 de locuri de muncă, dintre care 100 de infirmier, 80 de asistenţi medicali generalişti şi 40 de asistenţi medicali. Pentru infirmier trebuie să ai studii liceale, poţi avea sau nu experienţă, dar trebuie să vorbeşti engleza la nivel B1. Se oferă un salariu de 7,2-8,2 lire brut/oră, în funcţie de experienţă. Pentru asistent medical trebuie să ai calificare, cu înregistrare/iniţiere la NMC. Se cere engleza nivel B1-B2, iar salariul este de minim 12,07 lire brut/oră. În Spania sunt puse la bătaie 200 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi la ambalat fructe şi verdeţuri. Programul este de 8 ore pe zi, în două schimburi. Salariul este de 900 – 1.200 € net/lună. Se oferă cazare contra cost, aproximativ 5 €/zi. Transportul, masa nu sunt incluse. Contractul este pe 4 luni şi începe la 1 iunie. De altfel, Germania vine cu joburi de ospătari, excavatorişti, bucătari, tehnicieni servicii, demichef de pârtie, ingineri, asistent vânzări proiecte tehnice, programatori CNC, şlefuitori, metrologi, electronişti, personal întâmpinare oaspeţi, strungari, lucrători curăţenie, laborant fizică, mecanici auto, sudori şi şlefuitori. Pentru muncile care nu necesită studii superioare salariul porneşte de la 8,84 €, iar pentru restul este negociabil. Totodată, în Suedia se caută 8 vopsitori auto, în Bulgaria se cere un curier şi un şef oficiu curierat, în Norvegia un doctorand analiză numeric şi un muncitor în fermă, în Finlanda se caută un îngrijitor animale, în timp ce Ungaria recrutează un medic veterinar.
Reţeaua EURES oferă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi angajatorilor o varietate de servicii: obţinerea unui job în statele membre Uniunii Europene, servicii gratuite de mediere privind încadrarea în munca în străinătate, informaţii detaliate asupra locurilor de muncă adecvate, asigurarea unui grad ridicat de transparenţă. Pentru a se înregistra în baza de date a serviciului EURES, doritorii gorjeni trebuie să se prezinte la sediul AJOFM Gorj cu un dosar care să conţină cazierul judiciar, o adeverinţă de la medic «apt de muncă, clinic sănătos» şi buletinul.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here