ITM cercetează accidentul în care opt angajați ai CEO au fost răniți

45

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a deschis dosar de cercetare eveniment în cazul accidentului de muncă soldat cu nouă victime, care a avut loc pe data de 13 noiembrie, în timp ce lucrătorii Complexului Energetic Oltenia se deplasau de la locul de muncă spre domiciliu. Atunci două autobuze în care se aflau 80 de oameni, angajați la Sucursala Electrocentrale Turceni, s-au ciocnit în zona Capu Dealului. Cinci dintre victime au ajuns la spitalul din Filiași și trei au fost transportate la Turceni. Cercetarea are loc la inițiativa Inspecției Muncii, având în vedere că în urma incidentului s-au înregistrat victime multiple. De asemenea, săptămâna trecută, Compartimentul Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul ITM Gorj a aplicat amenzi în valoare totală de 12.500 de lei, din care 7.500 de lei reprezintă două sancțiuni dispuse la finalizarea unui dosar de cercetare accident de muncă, deschis în urma decesului din cauze patologice al unui bărbat, în luna iunie, în timpul programului de muncă. Sancțiunile survin în urma verificărilor efectuate de inspectorii de muncă la fața locului, constatându-se mai multe încălcări ale normelor de securitate și sănătate în muncă care nu au legătură cu incidentul. În domeniul relațiilor de muncă, în perioada 12 – 16.11.2018, inspectorii de muncă au efectuat 20 de controale fiind aplicate amenzi în valoare de 52.500 de lei, din care 40.000 de lei pentru muncă nedeclarată. ”Folosirea în activitate a unor salariați fără forme legale de angajare poate avea consecințe nedorite atât asupra angajatorului, cât și asupra angajatului. Pe de o parte pentru că legislația muncii sancționează drastic munca nedeclarată și, pe de altă parte, fără un contract individual de muncă, persoanele în cauză sunt lipsite de protecție socială, nu beneficiază de vechime în muncă și nu vor putea primi niciun fel de pensie”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here