Iorga visează la un nou titlu

477

Campion la Galați cu Oțelul, Laurențiu Iorga crede că minunea realizată în urmă cu câțiva ani în sudul Moldovei ar putea fi repetată și pe malul Jiului, cu Pandurii.
„Fiecare jucător îşi doreşte să prindă cupele europene, dar toţi tindem la primul loc. Vrem să ne arătăm valoarea adevărată şi să ne batem la primul loc. Dacă avem conducerea alături de noi, nu e imposibil. Se poate!”, spune extrema pandurilor după doar două jocuri oficiale disputate în tricoul gorjenilor. Iorga vede diferențe între stilurile celor două echipe, Oțelul și Pandurii, însă, per total, crede că stilul Pandurilor l-ar avantaja mai mult: „La Galaţi era o echipă puternică din punct de vedere fizic, aici este o echipă mai tehnică, pe viteză, iar asta compensează. Îmi place mult acest stil al echipei, eu sper să intru repede în sistemul de joc şi să mă adaptez. Am găsit un grup frumos, o echipă unită. Mă simt bine aici”, a mai spus jucătorul echipei gorjene. Chiar dacă se simte bine în noul grup, Iorga nu a avut evoluții la nivelul așteptărilor, iar de acest lucru este și el conștient, însă cere răbdare pentru formarea unor relații de joc: „Eu sper să intru în jocul echipei cât mai repede, să ne formăm relaţiile de joc, dar asta durează. Sper ca în cel mai scurt timp să fiu integrat 100% şi să joc ceea ce trebuie”, a mai spus Iorga. Acesta are și avantajul de a fi cunoscut de antrenorul Petre Grigoraș, cu care a mai lucrat la Galați: „Pe domnul Grigoraş toată lumea îl respectă, e un om deosebit, sper să lucrez cât mai mult cu dânsul”, a declarat Iorga.
Remiza de la Craiova este considerată de Laurențiu Iorga drept un semieșec în primă fază, însă apoi spune că, totuși, este un punct pe care echipa gorjeană îl pune în clasament: „Este un rezultat greu de digerat, dar este un punct câştigat. Este un început mai greu, însă eu sper ca de la etapă să ne revenim şi să practicăm un joc frumos”. O primă ocazie ca Iorga și Pandurii să arate un joc mai bun o reprezintă partida de duminică, meci în care gorjenii vor evolua la Târgu Jiu în compania celor de la CFR Cluj: „Am avut două meciuri în deplasare, probabil acasă vom juca mai bine având supoeterii alături. Vom juca mai bine!”, este promisiunea făcută de Iorga după meciul din Bănie în care Pandurii a terminat la egalitate, scor 1-1, cu CS Universitatea Craiova.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here