Invitaţi din Liban, Italia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Ungaria, la Festivalul „Tudor Arghezi”

215

Cea de-a 34-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, ce se va desfăşura în perioada 30  mai – 1 iunie, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, va aduce în Gorj oaspeţi din ţări precum Liban, Italia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Ungaria.

Ajuns la cea de-a 34-a ediţie, Festivalul „Tudor Arghezi” omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Festivalul va debuta în data de 30 mai, când vor avea loc lucrările Juriului Naţional, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj. În cursul aceleiaşi zile, la ora 17:00, la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, va avea loc simpozionul „Tudor Arghezi”. Sâmbătă, 31 mai, începând cu orele 10:00, la sediul CJCPCT Gorj, va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică Ivan Kancev (Bulgaria), urmând ca la ora 11:00, la Muzeul Judeţean Gorj, să aibă loc lansarea albumului „Tudor Arghezi – 11 poezii” (ediţie româno-italiană). Duminică, 1 iunie, la Târgu-Cărbuneşti, va avea loc vernisajul expoziţiei de artă plastică a membrilor UAPR originari din Târgu-Cărbuneşti. În program mai sunt incluse o vizită la Muzeul ,,Tudor Arghezi” şi amplasarea portretelor laureaţilor premiilor Opera Omnia în sala dedicată Festivalului. La ora 12:00 va debuta Gala Laureaţilor celei de-a 34-a ediţii a Festivalului „Tudor Arhezi”. Tot atunci va fi acordat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu-Cărbuneşti scriitorilor laureaţi cu premiul pentru Opera Omnia.

Invitaţi din ţară şi de peste hotare
La ediţia din acest an a Festivalului „Tudor Arghezi” vor participa următorii invitaţi din ţară, dar şi din străinate: Mitzura Arghezi, Hanane Aad (Liban), Paul Aretzu, Balazs Attila (Ungaria), Mihai Amaradia, Aurel Antonie, Mircea Bârsilă, Gelu Birău, Elena Brădişteanu, Olimpia Bratu, George Brebenel, Ion Căpruciu, Zenovie Cârlugea, Livius Ciocârlie, Gabriel Cosoveanu, Zoe Elena Deju, George Drăghescu, Nicolae Dragoş, Dumitru Draica, Marian Drăghici, George Dumitru, Dragoliub Firulovici (Serbia), Adrian Frăţilă, Horia Gârbea, Viorel Gârbaciu, Marian Ghiţă, Ion Gociu; Alex Gregora, Gheorghe Grigurcu, Ivan Kancev (Bulgaria), Eliza Macadan (Italia), Ştefan Melancu, Miroslav Minchev (Bulgaria), Ion Mocioi, Gabriel Moisescu, Evgheni Nedev (Bulgaria), Alexandru Păsărin, Vasile Ponea, Ion Popescu Brădiceni, Spiridon Popescu, Lazăr Popescu, Adam Puslojic (Serbia), Florin Saioc, Ognen Stamboliev (Bulgaria), Ion Simuţ, Valentin Talpalaru, Ion Trancău, Vasile Vasiescu, Ivan Velchev (Bulgaria), Elena Velikova (Bulgaria) şi Peter Waugh (Austria/Anglia).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here