Investiţii de peste 280 de miliarde de lei vechi, la Târgu-Jiu

303

Primăria Târgu-Jiu a semnat, ieri, recepţia finală a unor lucrări în valoare de peste 280 de miliarde de lei vechi. Proiectul a vizat modernizarea infrastructurii din cartierele Tismana, Bicaz, Panduraş, Preajba şi Narciselor. Investiţiile în municipiul Târgu-Jiu vor continua în perioada următoare cu reabilitarea Căii Eroilor.

Proiectul a vizat modernizarea reţelelor de canalizare, extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă, modernizarea străzilor sau extinderea de reţele de alimentare cu energie electrică în cartierele din Târgu-Jiu. Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Valoarea cheltuielilor totale (eligibile, neeligibile și TVA) este de 28.440.000 lei, din care valoarea lucrărilor 27.908.631 lei. “Consider că am parcurs acest program foarte bine, astfel încât la sfârşitul anului toate investiţiile care s-au derulat prin programul POR să se finalizeze. Pregătim şi alte investiţii care să se finalizeze cu bani atraşi de la UE şi aici putem aminti de reabilitarea Căii Eroilor, reabilitarea blocurilor şi vrem să realizăm în perioada 2014-2020 chiar şi un complex sportiv cu finanţare europeană. Nu mai vorbesc de amenajarea de spaţii verzi”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul Târgu-Jiului.
De asemenea şi reprezentantul primăriei, Marius Ionescu, a precizat că în luna octombrie se va semna un alt proiect pe mai multe pachete care va urmări modernizarea altor străzi din Târgu Jiu.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here