INTERVIURILE GORJEANUL – Azi cu scriitorul și doctorul în filologie Ion Popescu-Brădiceni, despre Căutarea Limbii Perfecte

S.D.P.: În ce constă <<secretul>> poeziei dumneavoastră?
I.P.B.: Umberto Eco credea că un secret e fie obscur fie, în cel mai fericit caz, concret-senzorial.
S.D.P.: Deja „îmi complicați” orizontul de receptare.
I.P.B.: Și desigur ți-l și contrazic. Poezia e în esență ritm, rimă (mecanică ori interioară), metaforologie adecvată onirismului confluent cu surrealismul.
S.D.P: Se vorbește că simțiți „un fenomen actual, că sfruntați postmodernismul prin modul dumneavoastră distinct de a face poesisul…”
I.P.B.: Pentru mine, ludicul e grav, iar jocul e tragic. Dezvoltarea inerent transretorică își etalează, la fel de dezinvoltă, retroclasicitatea.
S.P.D.: Ei, vreți dinadins să vă demonstrați capabilitatea de a acoperi o arie cât mai extinsă a metapoeticii. Ba mai mult glisați, ca o notă irefutabilă, spre transpoetică și arhitextualitate.
I.P.B.: Sunt, cum ar exclama Marius Ghica, un constructor de viziuni placentare, de „digresiuni plenipotențiare”. Îmi arog curajul de a fi și <<antipolitic>>, din clipa în care „lichelele” s-a substituit adevăraților politicieni. Am la mine un bagaj transcultural greu de aruncat peste bord (de corabie sau de balon – n.m.). Am optat pentru așa-zisa tradiție neomodernistă, nu fără a-mi asuma misiunea de-a o recupera creator-inventiv-trans-modernist. A fost privilegiul meu maxim.
S.D.P.: Sunteți un conchistator. Adrian Alui Gheorghe v-a depistat tonul oracular: Constantin Cubleșan v-a considerat un perpetuu răzvrătit. Theodor Codreanu v-a elogiat misionarismul de teoretician al transmodernismului.
I.P.B.: N-aș vrea să ne învârtim în jurul cozii. Îmi amintesc de ce credea Edgar Allan Poe despre poetic, anticipându-l pe Valéry. Și eu continuu să mizez pe muzică, pe pictură, pe ut theoria poesis, pe transimaginar (îți traduc mintenaș: însemnă, terminologic, recuperarea, resurectarea sacrului din / în profan, cotidianul buimac), pe… corectitudine și comentariul aferent, pe dicțiune și pe „deviere” în metaforă; dar nu cu obstinație pentru că îmi plac alegoria și parabola; cultiv, paradoxal, ca pe o eliberare de presiunea scriiturii, forma fixă, speciile tradiționale: elegia, idila, balada, oda, imnul, pastelul. Degeaba m-a ironizat Horia Gârbea într-un, Luceafărul, eu asta sunt: adept al ritmurilor savante ori populare, al rimei clasice sau interioare; al angajamentului, hiperbolei ori litotei. Îi aud în ariergardă pe Mallarmé, pe Verlaine, Claudel, Montale, Elytis, Pound, Eliot, Stănescu, Eminescu, Bacovia, Pillat ș.a.
S.D.P.: Aveți un program poetologic, o doctrină proprie? S-a vorbit deja despre transmodernism, despre transhermeneutică, despre logica trivalentă, despre ezoterezie, meditații în imponderabil, de reinventarea lui Orfeu, despre reinventarea regimului literar de capodoperă (ați publicat o trilogie în acest sens). Vi s-au dedicat trei monografii realizate de George Mirea, Ion Trancău, Petru-Ilie Birău (apărute deja). S-au publicat despre cărțile dumneavoastră sute de cronici, eseuri, studii în toată regula. Aveți o activitate de editor prodigioasă ș.a.m.d. Și totuși…
I.P.B.: Dragul meu interlocutor de sărbătoare. Am și le-am lansat pe piață. Câteva „istorii literare” mi le-au interpretat corect. Altele mi-au ignorat contribuțiile. Cei bătrâni nu înțeleg iar cei tineri nu pricep. Am dat din umeri cu supărare cioraniană. Am ajuns la concluzia, dramatică în ceea ce-i privește, că acum sunt neputincioși (ci nu – cum aș putea să cred – prea plini de ei), reci ori distanți, mai mult sau mai puțin motivați. Nu mai dau nume căci mi-aș face niște dușmani în plus. Uneori și eu mi-s… oarecum „afurisit”, drept pentru care îi rog să mă ierte. La mine nu-i aroganță ci neclintita încredere în propria-mi existență, concepție, revoluție, în propriu-mi discurs, lirism, transmodernism, transdisciplinarism etc. Sunt absolut stăpân pe uneltele mele, cele multe, cele grele.
S.D.P.: Știu că aveți o bibliotecă impresionantă, că ați donat mii de cărți prin orașe și comune din Gorj, Dolj, Mehedinți, Alba, București, Cluj-Napoca. Cât timp zăboviți în acest „Bibliopolis” propriu?
I.P.B.: Stau în Bibliotecă și visez la o ediție integrală a operei mele poetice. Probabil acest lucru nu se va întâmpla niciodată (nici măcar postum). Ori poate foarte, foarte târziu, după vreo sută-două de ani de la nașterea (ori de la moartea mea) ca în cazul lui Mihai Eminescu.
S.D.P.: Drumul dumneavoastră spre Marea Poezie a fost drept ori sinuos? Ați avut vreun spân pe cale să vă orienteze, să vă șlefuiască arta și caracterul?
I.P.B.: Inteligente întrebări și răspund cu plăcere la ele. Drumul meu, sinuos ce-i drept, spre Marea Poezie, a cunoscut multe meandre, ocoluri, bule, metamorfoze, transformoze și transgresiuni, reverii motivante; și se va revendica în absența-mi, în același timp, din Orfeu și din Narcis, din Dante și Shakespeare, din Edgar Allan Poe și Charles Baudelaire, din James Joyce și Martin Heidegger.
S.P.D.: Aveți și un tablou de valori oarecum mai restrâns? Dac-ar fi să vă faceți un cadou de unul singur, de ziua dumneavoastră de naștere, 5 noiembrie 1954, ce carte ați cumpăra dintr-o librărie ori dintr-un anticariat?
I.P.B.: După cum se vede, tabloul meu de valori este oarecum restrâns de moment, dar el poate cunoaște extensiuni, aderări de contact, comparativități poliedrale. Cât privește provocarea cu acea „carte perfectă”, „ideală”, prefer să-mi permiți să cuget mai îndelung. Oricum, actualmente, trag brazdă înaltă și adâncă prin teritoriul prozei „filozofice”. Mă refer la Kafka, Proust, Joyce, Camus, Hesse, Cioran, Noica.
S.D.P.: Ați căutat – ca și Umberto Eco – limba perfectă?
I.P.B.: În căutarea limbii perfecte, eu continuu să cred că aceasta ar putea fi chiar limba română, din foarte multe pricini: fonetică, lexicală, gramaticală, stilistică, poetică, narativă, ficțională, dicțională, semantică, simbolică, structurală, rematică, pragmahermeneutică, filocalică ș.c.l.
S.D.P.: Cu „căutarea Jumătății Ideale” cum a fost? Fericit, trist? Încântat, dezamăgit?
I.P.B.: Să lăsăm oximoronul deoparte, căci între timp eu sunt adeptul terțului inclus și al noncontradicției transmoderne.
S.D.P: Și totuși insist…
I.P.B.: Fie, dar…
S.D.P.: Accept deja consecințele.
I.P.B.: Fie, cum vrei, dar…
S.D.P.: A avea dar e condiționat de expertiza asupra celui care are și har. Harul și darul reprezintă sacrul și profanul aflate în noncontradicție, terțul inclus fiind inteligența. Căci e penurie de inteligență în patrie. Reîntoarcerea la clasicii greco-latini ar fi o soluție, iar cea de-a doua, pe pământul românesc, ar conta în reancorarea fiecărei generații în filonul de aur al scriiturii eminesciene. Cea de-a treia ar fi recitirea periodică a unor Dante, Shakespeare, Hugo, Cehov, Musil, Mann, Grass ș.a.
S.D.P.: Întreaga planetă e în criză de soluții. Au avut loc și niște revoluții? Mă îndoiesc teribil și dezgustat. Au fost mai degrabă prilejuri de asasinate în masă la germani, la ruși, la chinezi, la francezi etc.
I.P.B.: Ei, da, dezechilibrele dintre bine și rău au atârnat în favoarea infamiei și crimei, minciunii și exploatării omului de către om. Faci un copil cu-o muiere frumoasă, sădești un pom, construiești o casă, scrii o carte, croiești o cale dezmoșteniților de soartă, ridici un gard, sădești o pădure, protejezi o rezervație (dacă ești un politician cu onoare și transumanist).
Contempli noaptea cerul plin cu stele, întrucât și noi suntem niște astre pe o boltă plină de mistere și de rotații ascunse vederii noastre; noi adică, tu și eu, el și ea, și ceilalți care se plimbă pe bulevarde labirintice, tot căutându-și uneori cu disperare – jumătatea Ideală.
Convorbire realizată de Silviu Doinaș Popescu