INSP trage un semnal de alarmă cu privire la evoluția COVID-19

845

Având în vedere evoluția alarmantă a cazurilor de infecție cu COVID-19, Institutul Național de Sănătate Publică reamintește cetățenilor importanța respectării cu strictețe a măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infecției.

”Rugăm populația să respecte măsurile de bază de protecție sanitară, acestea fiind singurele instrumente cu care putem preveni transmiterea virusului SARSCoV-2 și îmbolnăvirea cu COVID-19.

  • Purtați mască de protecție în spațiile închise (spații publice, locul de munca)! Pentru o protecție eficientă masca trebuie să acopere atât nasul cât și gura.

  • Evitați aglomerările, atât incintele cât și aglomerările din aer liber! În cazul în care nu le puteți evita, asigurați-vă că purtați masca de protecție!

  • Mențineți distanța fizică față de celelalte persoane!

  • Mențineți igiena riguroasă a mâinilor, prin spălarea cât mai frecventă cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau dezinfectarea cu substanțe pe bază de alcool!

  • Evitați atingerea ochilor, nasului și gurii cu mâinile neigienizate!

Reluarea activităților și evoluția favorabilă a situației numărului infectărilor sunt strâns legate de comportamentul fiecărui individ. Recomandăm informarea din surse oficiale și adoptarea unui comportament responsabil”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here