Dacă ar fi trăit Sofocle şi azi, multe tragedii ar mai scrie, despre atâţia şi atâţia oameni a căror viaţă după 1947 s-a transformat în Marea Suferinţă a Românilor.
Citesc şi mă opresc şi iar citesc şi iar şi mi se face părul măciucă şi îmi dau seama că nici în imaginaţia unui om nu s-ar putea întâmpla atâta şi atâta nedreptate unui om al cărui singur păcat este că vrea să trăiască liber într-o ţară liberă împreună cu fraţii săi.
Am mai citit şi alte cărţi despre perioada aceea, am fost şi eu martor când cei care nu au vrut să se treacă la colectiv „de bună voie” au fost duşi cu maşina neagră şi după ce s-a făcut colectivul au mai trăit o lună sau două.
Dar de astfel de suferinţă ca a Domnului Sergiu Mischie încă nu am auzit.
Destin ?… Desigur. Omul îşi mai face înainte de Ursitoare destinul şi cu mâna lui.
Sergiu Mischie s-a născut în iunie 1935, mama Olimpia Blendea, tata Vasile Mischie.
Copilăria ar fi fost frumoasă dar se pare că tatăl său nu o prea avea la inimă pe mama sa cu care se căsătorise mai puţin din dragoste şi care ţinea neapărat ca muierea să-şi vadă de cratiţă. Prieten bun cu învăţătorul Nicolae Saragea din Teleşti, „spume-mi cu cine te aduni” se portal abandon la fell, copilot Sergiu Mischie asistă când tatăl său a legat-o la război pe mama sa cu pânza care se afla pe natră gata-gata să o spânzure pe Olimpia şi copilul a rămas de atunci cu sechele toată viaţa, fiind sigur că dacă el nu o dezlega, mama sa ar fi murit sub ochii lui. Şi Victoria, una din fetele lui Cebuc din Frânceşti căsătorită cu învăţătorul Saragea pentru pământ, numai la Teleşti i-a dat ca zestre 10 pogoane, povestea uneia dintre nepoate că după 10 ani de la moartea soţului, îl mai visează cum o bătea.
În felul acesta copilul s-a ataşat de mama sa, el fiind, în mintea lui, bărbatul care să o apere. Şi colac peste pupăză, după 1940, părinţii lui au divorţat, Sergiu fiind lăsat în grija tatălui.
Dar pe mama cum putea s-o uite…
Activitatea sa revoluţionară începe încă de pe când era elev la şcoala profesională din Peştişani „Eram un adolescent înflăcărat de dreptate şi de dorinţa de a schimba o orânduire care aducea suferinţă populaţiei”.
„În anul 1950 pe când eram elev la şcoala profesională din Peştişani, am fost iniţiatorul, organizatorul şi şeful organizaţiei „Vulturul” de munte care avea ca scop libertate, dreptate şi alegeri libere.”
„Membrii organizaţiei au fost colegi de şcoală, dar primul pe care 1-am recrutat a fost mama mea Olimpia I.I.D. Blendea”, pe care copilul a ajutat-o să ducă mâncare partizanilor din munţii Vâlcan conduşi de căpitanul Brâncuşi Grigore. Se pare, după cum susţine autorul că şi Dumitru Secotă ştia cam ce hram poartă Sergiu Mischie, dar cum acesta era primul la învăţătură închidea ochii, ba mai mult de multe ori îl scotea în faţa careului lăudându-1.
Al cui elev a mai fost Sergiu, al lui Nea Costică, alias Constantin Tabacu, unchiul său, învăţător din Hobiţa care, împreună cu mama sa, îi aprovizionau pe Grigore Brâncuşi şi partizanii săi şi care în anul 1950 a fost ridicat din Şcoala Brădiceni şi condamnat la 10 ani grei de temniţă, casa lui fiind confiscată. Activitatea organizaţiei Vulturul de munte s-a desfăşurat până în decembrie 1954 când după trădarea unuia dintre membrii, Cîrstoiu V. Gheorghe din Câlceşti Gorj, botezat „Costea”, Sergiu Mischie este arestat, deţinut şi condamnat pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prin Sentinţa nr. 1687 din 13.12.1955- dosar nr. 3139/1955- T.M. Bucureşti.
Şi totuşi, după eliberare Sergiu Mischie nu a renunţat cu toate bătăile şi încercările din închisoare.Dar nici securitatea nu 1-a uitat…
Este convocat sub un pretext sau altul la Securitate. Îi sunt ascultate telefoanele, îi sunt interceptate şi oprite scrisorile lui şi ale membrilor familiei, nu se poate transfera la altă întreprindere. Supravegheat mereu, filat, percheziţii la domiciliu şi la locul de muncă. Cel puţin, după cum susţine autorul şi le documentează, „157 de acţiuni împotriva mea şi familiei mele, folosindu-se 34 de ofiţeri şi 31 de informatori, în total 250 de momente de supraveghere din care sunt redate peste 80 în carte, urmărindu-se totodată să fie făcut informator – timp de 36 de ani (1954-1989).
O asemenea Tragedie, nu putea să se petreacă nici în Grecia Antică şi totuşi Sergiu Mischie reuşeşte să-şi scrie propria viaţă cu un talent, documentare şi o măiestrie faţă de care mulţi scriitori vor fi invidioşi. Dar cartea are şi meritul că scriitorul aduce un omagiu şi celor care au luptat împotriva comunismului, cum au fost Căpitanul Grigore Brâncuşi cu camarazii săi din munţii Vâlcan, condamnat la moarte, comutându-i-se pedeapsa apoi la închisoare pe viaţă şi care a reuşit să nu moară şi să trăiască liber după 1989(anterior având domiciliul forţat în judeţul Iaşi, unde s-a şi stabilit, n.m. Ion Predoşanu), învăţător Constantin Tabacu, profesor Petre Ceaureanu, Paul Crăciun, Ion Blendea, Vasile Predoşanu, Ion Saragea, Vasile Daicu, Toma Paicu, Paraschiva Paicu, Olimpia I.I.D. Blendea, Ion Sprâncenatu, Dumitru Drăgan, Dumitru Sturzu. Cât despre harul de scriitor şi talent dau un singur paragraf.
„Prin sat, şi când duceam vitele la păscut, copii mă strigau „bă paiaţă”, îmi era ruşine cum eram îmbrăcat, dar nu aveam ce să fac. Încălţămintea era simplă, era cea naturală, desculţ din primăvară până în toamnă şi opinci în sezonul rece. Pe cap, mama Rica îmi dădea să pun o şapcă de factor poştal de-a lui tata, chiar că arătam ca o paiaţă” – pag. 73. Sergiu Mischie, azi la 79 de ani, a fost în stare să scrie propria viaţă şi nu numai a sa după 34 de ani de suferinţă pentru el şi pentru familia sa. A stat în ţară cu orice risc, anchetat, torturat psihic, el şi cu soţia sa, ameninţat, terorizat urmărit prin toate mijloacele. Cui şi cine ar putea să creadă, dar documentele stau mărturie.
ION CĂPRUCIU
P.S. Cartea putea fi lansată la întâlnirea Fiilor Gorjului, pe 28 septembrie, la Bucureşti, dar preşedintele Ligii Fiii Gorjului, Alexandru Păsărin, s-a opus, pe motiv “că nu-i în program”. Chit că Domnul Sergiu Mischie venise – bătrân şi bolnav – de la Hobiţa la Bucureşti, special pentru acest eveniment, iar Editura MĂIASTRA i-a dat exemplarele tipărite excelent abia sâmbătă, pe 27 septembrie, la ora 10,00, deşi conform contractului plătit în avans trebuia s-o facă pe 25 septembrie. Zilele aceste se va face, totuşi, la Obştea Peştişani, o lansare adevărată (Ion Predoşanu)
