Pictorul, gravorul şi desenatorul timişorean Vasile Pintea, cetăţean de onoare al oraşului de pe Bega, posesor al unui impresionant şi de invidiat număr de premii, diplome, ordine şi alte distincţii naţionale şi străine, cu o activitate expoziţională impresionantă şi cu lucrări în diverse colecţii de stat şi particulare (din ţară şi de peste hotare), urmate de cronici plastice mai mult decât favorabile
(ale unor excelente condeie ale criticii de artă), vrând să-şi includă în activitatea expoziţională şi judeţul şi oraşul lui Brâncuşi, recent, în cinci săli ale Muzeului de istorie „Alexandru Ştefulescu”, ne etalează un impresionant număr de creaţii artistico-plastice (peste 80), între care, ca un bonus, ne-a înscris şi câteva exerciţii grafice ale lui Marc Chagall (pictor francez suprarealist, de origine rusă, 1887-1985). În pictura în ulei, raportându-se la subiecte din universul… domestic, pe suporturi mici, sau în compoziţii mari, monumentale, cu apetenţa sa pentru observarea naturii, în anotimpurile căreia se lasă inclus total, în structuri închise sau deschise (ingenioase simbioze morfologice şi sintactice), cu inefabilul atmosferic, cu tonuri şi valori adânc filtrate, cu delicate, diafane şi rafinate griuri cromatice, cu irizări şi intensităţi luministice („Iarna”, „Crângul păsărilor”, „Luminiş”) artistul, în general, evidenţiază căldura, armonia şi muzicalitatea a ceea ce ne înconjoară, aducându-ne în sfera atenţiei, metafore plastice, în evidente predispoziţii şi vocaţie de senior colorist. Etalându-şi cu maturitate revelatoare un mare repertoriu al preocupărilor artistico-plastice, expoziţia (apropiindu-se de o retrospectivă), după ce, în materializări ale gestului pictural liber, liric (uneori în savante tonuri surdinizate) – inspirate configuraţii de substanţe, care încântă privirea şi emoţionează spiritul – ne prezintă şi câteva demersuri grafice de imprimare (alb-negru şi color) în care, de asemenea, Vasile Pintea se simte în largul său. Încă din primele decenii postbelice, când pe primul plan a fost dezvoltarea a noi tehnologii ale producţiei materiale, şi demersurile artistico-plastice au fost… „adaptate”, îmbogăţindu-se cu nenumărate tehnici şi experimente artistice şi extra-artistice, afirmându-se un tot mai amplu pluralism al unor astfel de manifestări, în care s-au folosit (chiar multe) şi elemente ale datului real (obiecte şi alte materiale manufacturate), configuraţii ale universului formelor naturale etc., deseori organizate în structuri insolite, ambigui şi neclare care, în acelaşi timp, au luat şi diferite denumiri. Critica de artă s-a străduit să le încadreze, ba în „abstracţii figurative”, ba în „artă figurativ-abstractă, denumiri care, prin înmulţirea unor astfel de experimente, să accepte şi formulări de genul… „producător de artă” pe lângă cel de „creator de artă”, ajungându-se chiar la „abandonarea noţiunilor de frumos şi urât”, vorbindu-se de o… „dezestetizare” şi chiar de „moartea artei”. Fiind o permanentă creaţie, o căutare a noi şi elevate modalităţi de exprimare, fiecare epocă având preferinţele sale, încet-încet, arta îşi decantează, îşi reconvoacă sau îţi inventează potenţe, căutându-şi perenul chiar şi în elemente ale figurativului pictural de bună calitate apropiat naturii şi conştiinţei privitor-momentului. Având în vedere toate acestea, maestrul Vasile Pintea, dovedindu-se un bun observator, recepţionând şi abandonându-se şi în pictura figurativă digitală, în tonalităţi calde, suave (care, se pare, e o propensiune, o predilecţie a artistului), focalizând-o pe subiecte sensibil-colorate („Surorile”, „Dialog”, „Prinţesa”, „Fecioara”), metafore gingaşe ale prospecţiunii ingenui, vitale şi inocente ale portretului compoziţional adolescentin, calm, meditativ, de sondare a intimului, a evidenţierii acurateţii interioare (conduse spre graţie), organizat în unităţi spirituale, fericit complementate de flori, fluturi, verdeaţă şi alte zâmbete ale naturii, cu care, se pare, că fondul afectiv şi talentul artistului (care convinge că crede foarte mult în „ce ” şi „cum ” face), este receptiv şi la care rezonează în mod deosebit.
Prof. Marin Colţan
