În vremuri de post-pandemie! – Despre «strategiile diversiunii de manipulare», numite şi «Decalogul Chomsky»!

483

«Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii»!
Continuăm cu două dintre «Cele 10 reguli ale manipulării», elaborate de către Noam Chomsky, un om de ştiinţă cunoscut în lumea întreagă datorită activității sale politice desfășurate, îndeosebi în ceea ce privește critica virulentă la adresa politicii externe a Statelor Unite ale Americii, dar și la adresa guvernelor unor mari puteri globale. După unii autori, afirmațiile lui Noam Chomsky ar putea fi considerate ca un reper şi chiar ca o «paradigmă» din care s-a născut strategia celor care au pus la cale pandemia globalistă, pentru că orice minte care judecă lucid poate aprecia că afacerea sau magaafacerea parodiei pandemice se regăseşte aproape de limita absurdului în cele 10 metode semnificative cu ajutorul cărora se manipulează masele, naţiunile şi cercurile de afaceri din lumea întreagă. Omul de ştiinţă Noam Chomsky, profesor de lingvistică la «Massachusetts Institute of Technology», strălucit lingvist, filosof, activist social, autor și analist politic, este considerat unul dintre cei mai mari gânditori sociali ai veacului trecut, lucrările sale fiind citate mereu în studiile de specialitate, deoarece principiile şi regulile de bază ale manipulării, pe care se bazează puterea politică din fiecare ţară dominată de obsesia banilor sunt renumite prin ecoul pe care l-au avut şi îl au mereu în societatea de azi şi de mâine, în capacitatea oamenilor de a se lăsa dominaţi de un «fake news» generalizat.

«Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii» şi «Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău»!
Aşadar, în cea de-a doua şi în cea de-a treia regulă de manipulare, Noam Chomsky a identificat și a explicat, printr-o formulare convingătoare, că într-o multitudine de cazuri se inventează false amenințări, ori se creează probleme grave, care îngrijorează real opinia publică, iar apoi se oferă soluțiile scoase ca dintr-o «cutie magică», pentru că într-un moment de suspans, care favorizează insecuritatea cetățenilor, se lansează sloganuri demagogice şi mincinoase prin care se apreciază că guvernarea providențială venită de nu ştiu unde şi prin aşa-zise mecanisme ale democraţiei, se salvează națiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării propriilor libertăți democratice. Tocmai pentru acest lucru acţionează mecanismele propagandei «albe», care este una oficială, integral asumată de către guvern, ale propagandei «gri», care este parțial asumată, și ale propagandei «negre», care nu este niciodată asumată, dar care trebuie să promoveze permanent imaginea unui guvern în permamență preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului social şi politic al ţării. Totuşi, merită făcută precizarea că politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori pentru a se atenua protestele sociale, iar, în acest fel, cel mai mare rău devine suportabil, dacă e administrat în porții anuale, conform unui program anunțat cu mult zgomot şi mediatizat prin repetare! Se vorbeşte de multe ori despre legătura dintre statul social şi democraţie, prin care se arată că noţiunile dreptăţii își pun amprenta asupra statului social, explicându-ne, totodată, în care tipuri de stat social își organizează diferitele ţări solidaritatea socială. De asemenea, de multe ori, criticile frecvente la adresa statului social își arată provocările reale, într-o imagine de ansamblu asupra programelor partidelor în domeniul politicii sociale, prin care se detaliază ariile diferite ale statului social, incluzând aici munca, pensiile, sănătatea, educaţia și impozitele. Propaganda prin manipulare, când conducătorii pot fi percepuţi ca salavatori ai naţiunii, nu urmărește să ofere răspunsuri perene, ci invită la lectură și reflecţie cercuri largi de specialişti bine regizaţi şi bine plătiţi! Statul social și democraţia socială reprezintă şi modul cum sunt explicate valorile fundamentale ale democraţiei sociale, modul cum sunt comparate modelele de societate la liberali, conservatori și social-democraţi, și mai ales modul cum sunt prezentate deosebirile dintre democraţia libertară și democraţia socială. De asemenea, există interfeţe cu termenul de democraţie socială, care caută răspunsuri la întrebarea cum poate să fie aplicată cu succes într-o politică economică modernă, bazată pe valori care fac trimitere la reperele democraţiei sociale.

«Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău»!
Dacă facem un recurs la democraţia pe care am numit-o socialistă, în strânsă legătură cu democraţia socială, cred că se poate spune, fără să greșim, că două obsesii au traversat istoria celor 42 de ani de regim comunist din România: industrializarea și independența politică a ţării. Încă din perioada anilor 50, când România se afla sub ocupație militară sovietică, regimul lui Gheorghiu-Dej a demarat o politică forțată de modernizare a agriculturii prin colectivizare) și, ulterior, de distanțare față de Moscova și în acest fel de construire a unei industrii naționale româneşti. De multe ori, aceste direcții politice vor fi împinse până la paroxism în perioada lui Ceauşescu, unde se deschid pagini grăitoare despre avatarurile națiunii și politica de construire a identității colective în perioada comunistă, când trebuiau percepuţi conducătorii ca nişte salvatori ai naţiunii! Slavă, Domnului, asemenea «salvatori» sunt cu duiumul şi astăzi, când poporul trebuie mereu pregătit pentru mai rău! E foarte adevărat că regimurile istorice cunoscute sub numele de «comuniste» au fost, de fapt, regimuri leniniste, fiind importantă această precizare pentru faptul că gândirea marxistă și marxismul ca doctrină social-politică stau la baza mai multor doctrine și regimuri politice moderne, iar cele mai importante dintre ele sunt social-democrația și leninismul, pentru titulatura regimurilor comuniste, așa cum au arătat ele în chip istoric. Distincția este esențială, pentru că social-democrația presupune adoptarea ideilor marxiste într-un context democratic, pe când comunismul specific unui context naţional presupune transformarea marxismului în ideologie, exact în termenii în care Marx definea ideologia ca fiind etalarea oficială a unui discurs universalist sau globalist care servește în fapt anumite interese particulare. În termeni reali, ideologia comunistă servea, sub masca pretențiilor sale universale, interesele oficialilor regimului comunist, ale conducătorilor percepuţi ca nişte salvatori ai naţiunii! Această distincție mai este importantă și prin raportul pe care conceptul națiunii l-a întreținut cu ideologia oficială în cadrul regimurilor comuniste. Oricum, dacă pentru Marx națiunea este doar o etapă în evoluția necesară a istoriei universale, mai precis etapa în care capitalul stimulează crearea piețelor naționale, fiind, din punct de vedere comunist, doar o ideologie burgheză reacționară, ce va fi depășită la un moment dat de către însuşi mersul înainte al istoriei, în gândirea comunistă ulterioară, naționalismul poate fi o forță pentru societățile periferice ale capitalismului global. În general, societățile care au dărâmat statui, au ars cărți ori au creat indexuri ale operelor interzise au avut în frunte regimuri totalitare sau au cunoscut crize cronicizate care au devenit virale pentru conducătorii care se doreau a fi salvatorii naţiunii! Firește, au existat și cazuri când, după eliberarea de dictatură sau de criză, lumea a trebuit să elimine, în mod justificat, simbolurile acelor vremuri de tristă amintire, dar marii demolatori au fost tiranii, văzuți și nevăzuți ca nişte mari conducători, mai ales cei situați pe poziții politice extreme. Astfel, dacă într-o economie avansată, naționalismul devine o frână în calea realizării revoluției comuniste, pentru o societate periferică, precum cea rusă, naționalismul s-a dovedit un aliat al revoluției, iar, în acest fel, s-a deschis alianța ideologică, imposibilă din punctul de vedere oficial, dintre ideologia revoluționară și naționalism, alianță perfecționată în epoca lui Stalin și preluată apoi și de către celelate regimuri comuniste, în condiţiile în care «strategiile diversiunii de manipulare», numite şi «Decalogul Chomsky» se îndreaptă către perceperea conducătorilor ca nişte salvatori ai naţiunii, când poporul trebuie mereu pregătit pentru ceea ce înseamnă mai rău în viaţa oamenilor! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here