În urma ninsorilor – Avalanşă de pacienţi la Ortopedie

407

foto spital 003Ninsorile din ultimele zile şi stratul de zăpadă format au determinat înmulţirea numărului pacienţilor care au ajuns la Secţia Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Deşi medicii se străduiesc să rezolve cât mai multe cazuri în ambulatoriu, totuşi secţia a devenit neîncăpătoare.

Probabil numărul celor care vor ajunge acolo va fi tot mai mare, întrucât gerul favorizează formarea gheţii şi pericolul ca gorjenii să alunece este foarte mare.

Victimele iernii sunt numiţi cei care ajung la spital şi intră pe mâinile medicilor după ce au fost afectaţi de fenomenele acestui sezon, fie îngheţând de frig, fie alunecând şi fracturându-şi un membru sau mai multe. Pe lângă cei care intră în şoc hipotermic, sau prezintă degerături din cauza temperaturilor extrem de scăzute, pacienţii cu fracturi sunt alte victime ale sezonului în care ne aflăm. Din păcate, numărul lor a crescut foarte mult în ultimele zile, alarmant chiar.

Zilnic, 15-20 de pacienţi ajung la spital din cauza zăpezii

Dacă săptămâna trecută şeful Secţiei Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, ne mărturisea că situaţia este destul de lejeră, nefiind foarte mulţi pacienţi internaţi, între timp, situaţia s-a schimbat radical. „Avem o avalanşă de cazuri la ora actuală. Secţia este ocupată la capacitate maximă. Zilnic ajung la spital în jur de 15-20 de pacienţi şi încercăm să rezolvăm cât mai multe cazuri în ambulatoriu, însă sunt şi multe care necesită internare”, a precizat medicul Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie şi Traumatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Capacitatea secţiei este de 48 de paturi, însă medicii spun că sunt mai mulţi pacienţi internaţi, în unele saloane stând şi câte doi în pat.

Câte patru operaţii pe zi

Din cauza numărului mare al pacienţilor ajunşi la spital şi internaţi, dar şi pentru că traumatismele lor sunt grave, medicii ortopezi de la Târgu-Jiu efectuează zilnic mai multe intervenţii chirurgicale. „Azi (n.r.: ieri) am operat patru pacienţi, iar pentru mâine avem programate alte patru intervenţii. Vin oameni cu fracturi la toate nivelele”, a mai spus Constantin Şişiroi, şeful Secţiei Ortopedie şi Traumatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În plus, medicul Şişiroi a subliniat faptul că cei mai mulţi dintre pacienţi sunt şi băuţi când ajung la spital, ceea ce face situaţia mai dificilă. De altfel, alcoolul este o problemă în această perioadă, deoarece foarte mulţi gorjeni care-l consumă în exces, punând acest fapt pe seama Sărbătorilor, ajung la spital cu diverse probleme de sănătate şi le dau bătăi de cap medicilor.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here