În plină pandemie, MARIN ARCUȘ își găsește refugiul în arta scrisului

399

Trăim timpuri confuze, în condițiile unei pandemii ce a răscolit întreaga planetă, pe fondul unei totale dezamăgiri față de clasa politică, având în vedere că românii, la ultimele alegeri, și-au pus speranța în zorii unei noi politici cu accederea unor tineri politicieni, dar, de facto, dovedindu-se a fi niște ageamii puși mereu pe vituperări și pe harță, uzând de tot felul de invective, cu un parlament tot mai pestrițat, mai eterogen și mai divizat, cu unele persoane total neavenite de care, la prima vedere, te apucă râs-plânsul. În asemenea împrejurări, Marin Arcuș își găsește alinarea refugiindu-se în arta scrisului. Astfel că în ultimul timp ne-a livrat două cărți bine-venite, a treia fiind sub tipar. Omniprezent în viața colectivității rădineștene, Marin I. Arcuș a devenit un nume arhicunoscut în Gorj și chiar dincolo de fruntariile județului de pe malul Jiului de Sus. Este omul căruia laboriozitatea îi este o caracteristică, în conformitate cu spusele lui Nicolae Iorga: ,,Nu te odihnești niciodată pentru munca ce ai făcut-o, ci pentru aceea ce-o vei face”.
Mai întâi, îmi iau permisiunea de a da în vileag o mărturisire a distinsului nostru coleg, nu lipsită de amuzament. Devenind muzicoman încă de pe băncile școlii, această pasiune îl conduce spre a urma, după absolvirea Școlii Pedagogice Mixte din Craiova, cursurile Școlii Populare de Artă din orașul Băniei, apoi ale Conservatorului ,,Ciprian Porumbescu” din București. La admitere, profesorul examinator Ion Toboșaru (Toby), despre care actorii vorbesc cu un pios respect, impresionat de modul cum candidatul Marin Arcuș a știut să îmbrace gândurile și ideile într-o frumusețe de limbă română, l-a îndemnat să urmeze și cursurile unei facultăți de filologie. Zis și făcut! La admiterea în Facultatea de Filologie a Universității București, profesorul examinator Ion Dodu-Bălan, după răspunsul candidatului, a zis că trebuia să urmeze Conservatorul, deoarece îl cheamă Arcuș. Răspunsul n-a întârziat: ,,Deja l-am absolvit și mă interesează muzica poeziei și poezia muzicii” ,,Foarte frumos. Succes!”, a spus profesorul Dodu Bălan. Iată că patronimul Arcuș este un nume predestinat. După această divagație, în cele ce urmează vom prezenta cele două cărți semnate de Marin Arcuș: ,,Promoția «Prof. Ion Georgescu»”, Editura Sitech, Craiova, 2020, și ,,Varietas delectat”, la aceeași editură, în anul 2021. Ambele cărți apar în condiții tipografice excepționale, prima cu o copertă tare (legată), iar cealaltă, broșată, cu un colorit aparte ce strălucește prin acel aranjament floral. Unul dintre colegii săi, știind că este autorul mai multor cărți, cu un conținut divers, a insistat să scrie și o carte despre seria lor de absolvenți ai Școlii Pedagogice Mixte din orașul Craiova. Inspirat și ingenios, încadrează istoricul Școlii Normale ,,Ștefan Velovan” în ansamblul învățământului românesc, privit diacronic. Din scurta biografie a lui Ștefan Velovan, aflăm că acesta a fost coleg cu Mihai Eminescu la Universitatea din Viena. În revista ,,Școala primară” nr. 8 din 1889, fondată în 1882, este prezentată fotobiografia lui Ion Ciocârlie, din care aflăm că a fost unul din cei mai îndemânatici scriitori didactici și a lucrat cu Ștefan Velovan la Școala de Aplicație a Școlii Normale ,,Carol I” din București până în 1895. Ion Ciocârlie a fost numit subrevizor școlar al județului Ilfov. În 1899, acesta a fost numit revizor școlar al județului Gorj, ,,îndreptățit și răsplătit”. Rămâne o temă de cercetare.
Se continuă cu viața de elev a ,,Promoției «Prof. Ion Georgescu»”, denumire ce conține numele profesorului diriginte, cu specialitatea geografie. Autorul prezintă pe larg aspecte din pregătirea școlară, planul de învățământ și programa școlară, profesorii care au predat la Anul IV B. Din totalul de 31 de elevi ai clasei, 16 au decedat, iar 15 sunt în viață. Amintește de întâlnirile promoției de absolvenți, după care este prezentat ,,Curriculum vitae” al fiecărui absolvent. Despre cei decedați au furnizat date cei în viață. ,,Addenda” cuprinde referiri la colegii din alte serii, date despre conducerea școlii și despre disciplinele de cultură generală și de specialitate. Cea de-a doua carte impresionează prin prezentarea grafică; pe cele două aripioare ale coperților apar două creații poetice cu formă fixă, un sonet și un rondel, aparținând autorului. Titulatura cărții corespunde întocmai conținutului. ,,Varietas delectat” (lat. ,,Varietatea încântă”) este o expresie aparținând scriitorului latin de origine tracă, Fedru ( Phaedrus), secolul I d. Hristos, autor de fabule din care s-au inspirat mai târziu La Fontaine și Krâlov. Expresia apare în prologul cărții a doua de ,,Fabule”. Autorul se adresează lui Illius, un cititor necunoscut: ,,Dictorum sensus ut delectat varietas” (,,Să farmec gustul prin varietatea subiectelor”) În prefața lucrării, universitarul Ion Popescu-Brădiceni subliniază aspecte remarcabile ale acestei scrieri, dând la iveală capacitățile hermeneutice ale autorului.
Primul capitol, ,,CREAȚII LIRICE”, debutează cu un comentariu asupra unor creații ce țin de folclorul ostășesc din volumul ,,Cântece naționale ostășești”, apărut la Editura Centrului Județean al Creației Gorj, 2000, autor Ilie I. Arcuș, tatăl lui Marin Arcuș, nu lipsit de talent, dovadă că o fibră poetică din țesătura lirică a tatălui s-a transmis și fiului. Marin Arcuș evidențiază sentimentele dominante ale vieții ostășești și faptul că armata și războiul nu numai că îi îndepărtează de cei dragi, de părinți, de frați sau de iubite, dar îi rupe de munca ogorului, de plugărie, nevoiți a îndura teroarea războiului sau disciplina cazonă.
Trecând la creația literară cultă, autorul supune unui comentariu detaliat cele patru volume de poezii cu titluri sugestive: ,,Diavol cu coarne de melc”, ,,Supliment de existență”, ,,21 de grame de suflet” și o antologie apărută într-o ediție multilingvă ale talentatului poet Spiridon Popescu, un poet al contrastelor, un François Villon, marele damnat și marele surghiunit francez, dar și un bacovian cu darul spontaneității și al umorului căruia i se potrivesc spusele lui Victor Hugo: ,,Adevărata poezie, poezia completă este armonia contrariilor”. Cât privește poezia ,,Doamne, dacă-mi ești prieten”, o capodoperă ce ar corespunde oricărei crestomații, face epocă, fiind recitată de actori nu mai puțin celebri.
Viorel Gârbaciu, publicist și mentor al culturii gorjene, a cultivat îndeosebi o literatură pentru copii, iar Haralambie Bodescu, ,,un călător spre absolut”, având ca teme: viața, moartea, cosmosul, singurătatea, se distinge prin îmbinări metaforice insolite, specifice lui Arghezi. Haralambie Bodescu, un navigator îndrăzneț pe mările poeziei, a atras atenția poetului Nicolae Dragoș și a universitarului George Sorescu, prefațatori ai volumului ,,Argonaut pe mările de ceară”. Un comentariu exhaustiv se referă la volumele de poezii ale lui Dumitru Gherghina, care cultivă o poezie în tradiția literară a lui Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Ion Pillat, pe tema trecerii inexorabile a timpului și a nostalgiei după locurile dragi ale copilăriei, teme ce apar obsesiv în lirica sa. Trecând în revistă volumul ,,Verbomahie”, alcătuit din 98 de poeme, creații lirico-filozofice, aparținând poetului Andrei Vremir, pseudonim al profesorului făgărășean Florentin Pitu, Marin Arcuș atrage atenția că acest spirit modern este iscusit în a folosi îmbinări oximoronice, amintind de celebra expresie ,,Coincidentia oppositorum” (lat. ,,Coincidența contrariilor”), folosită de Nicolaus Cusanus, gânditor progresist renascentist, și preluată de Giordano Bruno, susținând principiul unității contrariilor și caracterul infinit al cunoașterii. Volumul ,,Tristul adevăr” al lui Constantin Mazilu conține poeme pe teme variate: copilăria, timpul, războiul, moartea. După cum se observă, tema morții cunoaște o frecvență în creațiile poetice, adeverindu-se afirmația lui Constantin Noica: ,,De mii de ani se moare și omul încă nu s-a obișnuit cu moartea!”. Gheorghe Sinescu, originar din Piscoiu Gorjului, pe care destinul l-a dus pe meleaguri arădene, este autorul unei enciclopedii rustice în versuri, ,,Piscul oii”, în care, pornind de la o legendă, prezintă obiceiuri și tradiții ancestrale din partea locului. Optzeci de poeme alcătuiesc volumul ,,Popas prin anotimpuri”, o adevărată monografie lirică scrisă în ,,dulcele stil clasic”. În continuare, sunt vădite și întemeiate observații asupra volumului ,,Poem fără sfârșit”, de Aurel Roșca, profesor de limba română și franceză, un spirit cultivat, fascinat de minunea cuvintelor. Poemele apar în limba română și limba franceză, în traducerea autorului. Bogat ilustrată cu picturi ale unei foste eleve, mesajul artistic iese mai mult în evidență. Capitolul se încheie cu ,,Epigrame și dueluri epigramatice”, un studiu despre volumul de epigrame ,,Înscris pe borna 70” de Nelu Vasile, un teleormănean gorjenizat, un contribuitor de preț la propășirea culturii gorjene, un om de spirit, dotat cu simțul umorului, de toată nostimada.
În capitolul următor, ,,CREAȚII ÎN PROZĂ”, Marin Arcuș are sub lupă scrieri care se încadrează în proza beletristică, în cea științifică, dar și în proza ce se integrează la granița dintre cea științifică și cea beletristică (proza memorialistică, biografică, istorică, aforistică, publicistică și însemnări de călătorie), numită și literatură de frontieră. Capitolul se deschide cu ,,Pagini de memorialistică”, vol. II, de Dumitru Gherghina, o carte structurată în cinci secțiuni: drumul vieții, in honorem, omagiu, opinii despre cărțile autorului, critică și istorie literară, publicistică. Această scriere este de facto o elocventă expresie a biograficului și a bibliograficului. Se continuă apoi cu un comentariu amănunțit asupra celor trei romane ale scriitorului Nicolae Pârvulescu, un cunoscut profesor al Craiovei: ,,Instanțe”, ,,Teza lui Costel” și ,,Academia agramată”. Primul e un Bildungsroman, cel de-al doilea un roman istoric scris la persoana întâi în care tratează o perioadă trăită de autor, cea comunistă, iar ultimul roman abordează probleme importante ale învățământului românesc.
Trasează apoi liniile de forță ale prozei ce aparține talentatului medic Cornel Munteanu, demonstrând că este ,,un prozator de excepție”, prin tematica abordată, prin împletirea armonioasă a modurilor de expunere literară, prin realismul și stilul scrierilor sale. O carte unică cu titlul ,,Universul imaginar-simbolic al folclorului din zona Amaradiei de Sus” e o proză științifică tratată academic ce aparține distinsului profesor și om de cultură Harlambie Bodescu, din păcate, trecut prea devreme în împărăția lui Hades.
Lucrarea ,,Învățământul gorjean la început de drum”, semnată de Dan Neguleasa, este ,,un document de documente”. Gheorghe Sinescu, un gorjean devenit arădean, a dat publicității ,,Monografia etnografic-folclorică a satului Piscoiu” și lucrarea cu titlul ,,Memoria presei gorjene și arădene”. De proza științifică ține și lucrarea eruditului profesor Constantin D. Chioralia, ,,Descifrarea unor enigme. Energia de piramidă”, cu referire specială la piramidele din Egiptul antic. Din prezentarea cărții lui Adelin și Manuela Ungureanu, ,,Fiu al Novacilor. Inginer Gheorghe Cuțuliga-Pridică”, aflăm despre traseul vieții și despre activitatea celui care a fost ,,Patriarhul energeticii gorjene”, intrat în cele veșnice. Însemnări pertinente se referă la scrierea lui Sabin Popescu-Lupu (Sabin Velican), ,,Amintiri despre oameni și neoameni”, un talentat scriitor despre care a scris și George Călinescu, de asemenea, la cartea lui Virgil Cercelaru, ,,Din colbul vremii adunate…dincolo de Aninoasa Gorjului” în care prezintă aspecte relevante sub titlul ,,Varietas delectat”. Un studiu vast privește monumentala monografie ,,Turburea-Gorj, vatră multiseculară de civilizație românească”, realizată de Nelu Vasile. Capitolul se încheie cu prezentarea ,,Ansamblului muzical Ionile Cercel” din Rădinești-Gorj, o inițiativă și o izbândă a familiei Arcuș.
În capitolul ,,HISTORIA-MAGISTRA VITAE”, Marin Arcuș are în vedere relevarea unor aspecte din istoria locală ingenios încadrată în cea națională. Scoate la iveală importanța lucrării ,,Istoria Gorjului”, scrisă de Vasile Cărăbiș, cercetător asiduu, o minte ageră a Gorjului, apoi studiul ,,Intelectualitatea Gorjului și Marea Unire” a distinsului profesor dr. Gheorghe Nichifor, un prahovean gorjenizat, autor al mai multor lucrări, individual și în colaborare, ce conțin fapte de istorie gorjeană. De asemenea, se prezintă lucrarea lui Adrian Tudor-Drăghici – ,,Orașul eroilor. Bătălia de la Podul Jiului”. Nu putea să scape atenției solida carte a generalului (r) Constantin Ispas cu un titlu sugestiv: ,,Misiune îndeplinită. Adevăruri istorice care trebuie știute”, o carte document ce prezintă Războiul din 1877, Primul și Al Doilea Război Mondial. Scormonitor al istoriei localității Rădinești, o istorie materializată într-un muzeu, Marin Arcuș insistă asupra participării rădineștenilor la cele două conflagrații mondiale și asupra acțiunilor întreprinse de Societatea Cultural-Științifică Rădinești-Gorj dedicate CentenaruluiMarii Uniri. Capitolul se încheie cu un istoric al învățământului din Rădinești și Obârșia, după 1960.
Capitolul ,,PROFILURI”, cu sensul de portrete, cuprinde aspecte biografice ale unor personalități făuritoare de istorie: Constantin Brâncoveanu, de la martiriul căruia s-au împlinit 300 de ani (1714-2014), regina Elisabeta, întâia regină a României, cunoscută sub pseudonimul Carmen Silva, Maria, regina României, o personalitate complexă și puterrnică, “o adevărată eroină atașată trup și suflet unor idealuri nobile”, Carol al II-lea, cel mai controversat rege al României, totuși cu merite deosebite în domeniul dezvoltării culturii, regina mamă Elena a României mai slab prezentă în plan politic și cultural, continuând cu ultimul rege al României, Mihai I. Urmează apoi trei profiluri ale unor personalități din domeniul științelor: academician doctor docent Cornelius Radu, “zămislit pe pământul Rădineștilor”, al cărui nume a fost imortalizat prin denumirea Școlii Generale Rădinești, profesorul universitar doctor inginer Nicolae D. Leonăchescu, un argeșean, prieten al Rădineștilor, profesorul universitar doctor docent Alexandru Piru, istoric și critic literar, fost asistent al lui George Călinescu. Se continuă cu prezentarea biobibliografică al lui Spiridon Popescu, un poet talentat, de talie națională, urmată de un grupaj de poezii ce poartă în titlu numele unor poeți precum Eminescu, Arghezi, Nichita, Dinescu. În finalul capitolului, autorul ne aduce în atenție alte trei profiluri gorjene: Viorel Gârbaciu, Ion Cănăvoiu și general (r) Constantin Ispas.
Penultimul capitol, ,,PROBLEME DE LINGVISTICĂ”, conține unele observații privind limba documentelor depuse la Muzeul Satului Rădinești și abateri de la limbă în exprimarea orală și scrisă. De interes public pentru gorjeni este studiul ,,Oiconime gorjene”, adică despre denumirile așezărilor omenești. Capitolul se încheie cu prezentarea cărții ,,Antroponime și patronime în localitatea Țicleni”, autori Constantin E. Ungureanu și Elena Avram. Este vrednic de menționat că Marin Arcuș, prin preocupările sale, dovedește că are o pasiune pentru lingvistică, că stăpânește limbajul acestei discipline ca un specialist. Ultimul capitol al cărții, cu titlul ,,ADDENDA”, cuprinde studii scrise de diverși autori despre ,,Arhitectul și ziditorul templului de cultură românească de la Rădinești”, Marin Arcuș. Mai cuprinde și interviuri cu distinsul profesor Marin Arcuș care, deși urcă pe treptele deceniului al nouălea, intelectul și pasiunea pentru arta scrisului n-au astâmpăr. De remarcat și atracția deosebită a lui Marin Arcuș pentru acele ,,Cuvinte înaripate” (Homer), pentru expresii și citate celebre prezentate la tot pasul în cărțile sale. La capătul acestui demers, ne permitem o constatare: Marin Arcuș se află într-o permanentă afirmare de sine. Pe deplin satisfăcut că am avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape pe distinsul coleg, îmi dau seama că Marin I. Arcuș și-a propus să nu trăiască nicio zi fără folos și ar exclama precum Titus, împăratul romanilor, aducându-și aminte într-o seară, la cină, că în ziua aceea nu făcuse niciun bine: ,,Prieteni, am pierdut ziua de azi”, ceea ce pentru autorul ,,Cuvintelor potrivite”, ca deviză, era: ,,Nulla dies sine linea” (lat. ,,Nicio o zi fără o linie”). Plinius, Pliniu cel Bătrân, istoric, filolog și literat roman, vorbind în ,,Historia naturalis” despre cel mai mare pictor al Greciei, Apelles, povestește că acesta nu lăsa să treacă o zi fără să tragă o linie, adică fără să deseneze. Cu timpul, expresia, căpătând și o altă semnificație, se referă la scriitorii care, cu perseverență, își aștern zi de zi gândurile pe hârtie.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here