În pieţele din Tg-Jiu – Ţăranii se chinuie să-şi vândă marfa

215
piata 3Că-i criză economică în România, ştie tot poporul şi o resimte pe propria-i piele. Şi, cum nimeni nu dă nimic degeaba, trebuie să înveţe fiecare să supravieţuiască. Pe timp de criză şi lupta pentru supravieţiure se dă mai crâncen ca oricând.

Totul se negociază la sânge, fiecare încercând să tragă „tot mai multă spuză pe turta sa”. Dar, ceea ce se întâmplă cu oamenii simpli, e de-a dreptul strigător la Cer.

În Piaţa Centrală din Tg-Jiu, adevăraţii producători se găsesc în spatele pieţei, „făţa” fiind luată de cei ce sunt numai comercianţi. Ţăranii sunt, de cele mai multe ori, vârstnici, care în fiecare dimineaţă îşi pun, atent, în plase câte ceva din produsele aflate în gospodărie şi vin cu ele în piaţă, pentru că „altfel nu se poate”, cum afirma chiar una dintre aceste persoane. Tot ea spunea că „viaţa te învaţă să faci multe şi dacă faci cu frica lui Dumnezeu, nimic nu-i greu”. Această bătrânică, îngheţată de frig, susţine că venitul cu marfă la piaţa a devenit o obişnuinţă pentru ea: „Am adus aici, la oraş, de toate: cireşe, căpşune, struguri, mere, nuci, gutui, pere…şi tot aşa vin în fiecare an, şi vară şi iarnă, în tot timpul, fără să ţin cont de vreme; de când eram copil, veneam cu ele în coş şi le vindeam, că traiul era greu şi atunci.”
Lângă ea, o alta, spune: „La noi, la Rugi, e mama pomilor si a fructelor. Ar fi şi păcat să nu le vindem, că scumpe nu-s, iar oamneii-s săraci şi n-au bani să cheltuie. La mine ia un kil cu 2, 3 ori 4 lei şi marfa-i pe alese… Ce să facem, decât să murim de foame,ne mulţumim cu puţin!” Şi din puţinul acela, trebuie să plătească şi taxa pe masă, „o sută zece mii de-ai vechi ne ia la zi, da’ n-ai ce face, că în altă parte nu poţi vinde.” Întrebate dacă se merită să-dure frigul, au răspuns, aproape in cor: „se merită, că n-avem altă şansă! Banii pe care-i câştigăm ne ajung de azi, pe mâine, dar e bine şi aşa, altfel o să murim de foame.”
E impresionant cum ştiu aceşti oameni simpli să se descurce într-o situaţie atât de grea, precum cea traversată de ţara noastră în această perioadă. Ei nu ştiu politică, nici economie, ei ştiu doar că trebuie să muncească, pentru că „ţara-i fără stăpân,iar oamenii se chinuie să supravieţuiască”, cum declara domnul Popescu, un bătrânel trimis de nevastă să vândă „nişte plante pentru ceaiuri”.
Asta e lumea lor, e lumea noastră, a tuturor. Este o realitate care se petrece, zi de zi, indiferent de ce se mai întâmplă la Capitală. Iar aceşti oameni s-au auto-educat în tainele vieţii, ca să fie acum capabili să îndure orice, fie că e vorba de frig, sau de alte greutăţi, şi ei ştiu că trebuie să se zbată din greu, să lupte cu sărăcia şi să reziste indiferent de situaţia din ţară. Speranţa rămâne, totuşi…într-un viitor mai bun.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here