In memoriam – Seceleanu D. Petre – Săcelu

485

in memoriam seceleanu“O luptă-i viaţa; deci te luptă

Cu dragoste de ea, cu dor”

Această maximă se poate identifica cu viaţa multor semeni de-ai noştri, aşa că acest dicton poate fi recunoscut şi în viaţa celui care a fost Seceleanu D. Petre, care, cu aproximativ o lună în urmă s-a mutat în lumea cerească, căci aceasta voi încerca s-o creionez în câteva episoade din viaţa şi activitatea acestui fiu al Săcelului.

Petre D. Seceleanu s-a născut în 12 iunie 1920, din părinţii: Dumitru şi Maria Seceleanu, familie cu o bună bază materială, cât şi gospodari de frunte ai acestei localităţi.

A urmat cursurile primare de 5 clase la Săcelu, apoi 8 clase la Liceul T. Vladimirescu, după care a continuat 3 ani ca student la Facultatea I.S.E.P. Bucureşti. De asemenea, a urmat cursurile şcolii de ofiţeri activi de aviaţie.

În baza studiilor efectuate cunoştea foarte bine limba franceză, rusă, germană, engleză. În baza studiilor la Facultatea de Economie Generală a lucrat în diferite întreprinderi industriale ca economist planificator.

După absolvirea cursurilor şcolii de ofiţeri activi de aviaţie, între 1944-1945 a participat la război, atât în est, cât şi în vest, ca aviator. În 1946 a primit gradul de locotenent de aviaţie, grupa I bombardament, fiind decorat cu ordinul „Virtutea aeronautică cu spade”. În 1947 a fost trecut în rezervă, cu gradul de căpitan I.D.R. De asemenea în 1945 a fost decorat cu ordinul „Coroana României” cls. a V-a al Corpului Aerian.

În 1981 a fost declarat veteran de război şi i s-a acordat ordinul Steaua României”, clasa a V-a.

Pentru meritele sale militare, în 1990 a fost avansat la gradul de maior, apoi în 1995 a devenit locotenent colonel, ca după aceea în 2000 să fie avansat la gradul de colonel.

De asemenea, fiindu-i apreciate calităţile sale personale din domeniul aviaţiei i s-a acordat medalia sovietică „Victoria”, apoi medalia „Eliberarea de sub jugul fascist, cât şi medalia „Steaua R.P.R.” cls. A V-a.

Dacă în domeniul militar s-a bucurat de o apreciere deosebită, în viaţa de familie a fost dezamăgit.

Unicul copil, din fragila-i căsătorie, se numeşte Silvia, care, după absolvirea liceului, a lucrat, timp de 30 de ani, la U. M. Sadu, unde l-a cunoscut pe Culţa Constantin.

S-a căsătorit cu acesta şi din convieţuirea lor, au o singură copilă „Lavinia”, care, datorită inteligenţei, de care a dat dovadă, a absolvit facultatea de filologie, iar în baza diplomei şi concursurilor, pe care le-a trecut cu brio, funcţionează ca profesoară la un liceu din municipiul Timişoara. Bunicul său, Petre a iubit-o şi apreciat-o în mod excepţional, fiindu-i leită în ceea ce priveşte inteligenţa şi s-a căsătorit cu un asistent universitar. În ultimii cinci ani ai vieţii s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. În această perioadă singurul sprijin l-a primit de la fiica, ginerele şi nepoata lui.

Silvia a fost nevoită să facă aproape zilnic, naveta de la Sadu la Săcelu, pentru a-i acorda sprijinul de care avea nevoie. Acum a trecut în lumea cerească, lăsând în sânul familiei durere, lacrimi şi multă tristeţe. În linii mari, cam acesta a fost aviatorul – pilot „Petre Seceleanu”.

Din partea apropiaţilor familiei, a prietenilor, cât a celor care l-au cunoscut şi apreciat îi păstrează o vie amintire. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alexandru Bărăscu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here