In memoriam – Preotul Constantin Runcanu nu mai este printre noi – a trecut în eternitate!

630

Parintele-Constantin-RuncanuS-au împlinit 36 de zile de când o mare imensă de oameni, în data de marţi, 24 ianuarie 2012, a condus pe ultimul drum al vieţii pe unul din cei mai de seamă gorjeni, pe Preacucernicul Părinte, CONSTANTIN RUNCANU.

Preotul Constantin Runcanu va rămâne, însă, în sufletele şi în inimile noastre, în memoria noastră, a celor care l-am cunoscut, drept un exemplu demn de urmat, un neîntrecut sfătuitor şi îndrumător pentru dreapta credinţă şi pentru binele semenilor săi. Originar din satul Runcu, sat încărcat de istorie şi de legende, aşezat între cele două văi ale Cerului din dreapta Soarelui, Valea Sohodolului şi Valea Jaleşului, Părintele Constantin Runcanu, la venerabila vârstă de 89 de ani, a plecat pentru totdeauna, de la Casa Sa spre locul de veci, unde îşi află odihna eternă părinţii săi şi scumpa sa soţie, distinsa Doamnă Preoteasă – Măriţa Runcanu. În calitatea mea de profesor, de om, care timp de mai bine de un sfert de veac am răspuns de destinele culturii judeţului Gorj, dar şi în calitatea mea de scriitor român, am avut de-a lungul anilor o stimă şi o admiraţie deosebită pentru părintele Constantin Runcanu, legându-ne de asemenea şi o strânsă prietenie. Doamne, când mă duc cu gândul peste vremuri înapoi, nu pot să nu-mi amintesc de atâtea şi atâtea lucruri frumoase pe care le-am „zidit” împreună pentru viaţa cultural-artistică a Gorjului şi nu numai! N-am să uit niciodată privirea sa blajină, zâmbetul său discret, prietenos, mîngâietor, şi nici vorbele sale domoale, încărcate de o incontestabilă înţelepciune şi de mari adevăruri. ”Despărţirile – îmi spunea cândva părintele Constantin Runcanu – sunt vremelnice. Mai devreme sau mai târziu, toţi vom pleca pe aceeaşi cărare ce duce spre stelele din cer, lăsând în urmă amintirea şi faptele noastre, dar şi lacrimi, durere, întristare şi suspin, precum şi dorul nestins al celor de acasă.” De acum încolo, preotul Constantin Runcanu va fi pentru noi Marele Absent, dar toţi cei care l-am cunoscut, atâta timp cât vom mai “hălădui” pe acest pământ, ne vom aduce mereu aminte de chipul său, de bunătatea, de respectul, de inteligenţa şi de înalta omenie de care a dat dovadă toată viaţa. Pentru meritele sale deosebite în activitatea de vrednic şi neînvins slujitor al Sfântului Altar, în calitatea sa de Protopop al Protoieriei judeţului Gorj, mai bine de un deceniu, pentru truda şi osteneala sa în rândul veteranilor de război, dar şi ca un foarte energic şi activ cetăţean al Societăţii Civile, în mijlocul căreia a trăit ardent ca o torţă vie, Părintelui Constantin Runcanu i-au fost acordate numeroase distincţii, decoraţii, ordine, diplome şi înscrisuri de Onoare, etc. În primăvara anului 2005, subsemnatul, în calitate de Director executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional – Gorj, am fost prezent la Bucureşti în momentul în care Ministrul Culturii şi Cultelor de atunci, acad. Răzvan Teodorescu, i-a conferit Părintelui Constantin Runcanu medalia MERITUL CULTURAL CLASA ÎNTÂI, împreună cu Brevetul respectiv, pentru prestigioasa activitate depusă pe tărâmul Cultelor şi al Culturii. În toamna anului 2009, am fost, de asemenea, prezent, în calitate de invitat, în sala Teatrului „ Elvira Godeanu”, din Tg-Jiu, când ing. Ion Călinoiu, Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a acordat Părintelui Constantin Runcanu titlul de “Gorjeanul anului”. Spuneam, cu ceva timp mai înainte, că Preacucernicul părinte a plecat pentru totdeauna din Casa sa, dar n-am spus că acea casă a fost neînchipuit de primitoare şi de ospitalieră pentru nenumărate personalităţi ale neamului românesc. Dintre acestea, aş aminti doar câteva nume care au semnat în Cartea de Onoare a Vieţii Domniei Sale:

•cercetători ştiinţifici: Dimitrie Gusti, Constantin Brăiloiu, Tiberiu Alexandru, Henri Sthal, Alexandru Amzulescu ş.a.

•actori: artistul poporului Marcel Anghelescu, originar din Turcineştii Gorjului, Vlad Rădescu, director al Tetrului de Stat din Tg. Mureş, Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu, Silviu Stănculescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Stela Furcovici (actriţă la Teatrul de Stat din Turda, cea care a interpretat impecabil rolul Ecaterinei Teodoroiu, în filmul cu acelaşi nume), Corneliu Jipa şi Marina Procopie, de la Teatrul de Nord din Satu Mare, etc.

•regizori de film: Dan Piţa, Dinu Cocea, Adrian Petringenaru, Alexandru Blaier, Alexandru Drăgulescu, Otto Urbanski.

Toţi cei amintiţi mai sus, actori şi regizori, au fost în Gorj, în mod special pe Valea Sohodolului şi pe Valea Jaleşului, cu prilejul turnării filmelor: „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Cireşarii”, „Mare nuntă la olteni”, „Gorj – străveche ţară-nouă”, „Datini şi obiceiuri de pe Valea Jaleşului”, etc.

•realizatori şi prezentatori ai TVR: Tudor Vornicu, Mihai Florea, Sanda Ţăranu, Marioara Murărescu, Eugen Gali, Eugen Dumitru, Sergiu lonescu ş.a.

•scriitori: Petre Dragu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Dan Deşliu, Nicolae Dragoş, Romulus Diaconescu, George Ţărnea, Gabriel Chifu, Marius Ghica şi câţi mulţi alţii…

•instrumentişti şi solişti de muzică populară şi folk: Constantin Gherghina, Dumitru Fărcaş, Dumitru Zamfira, Ion Drăgoi, Ion Luican, Maria Lătăreţu, Alexandru Grozuţă, Ileana Constantinescu, Maria Apostol, Angelica Stoican, Polina Manoilă, Gheorghe Roşoga, Vasile Şeicaru, Ştefan Hruşcă, Victor Socaciu, etc.

Chiar şi Regele Mihai, în tinereţe, fiind însoţit de câţiva prieteni, când a coborât de la Conacul Domnesc de la Dobriţa pentru a vizita satele înşirate de o parte şi de cealaltă a acestor minunate văi, deosebit de pitoreşti, a adăstat şi în casa Părintelui Runcanu. În arhiva familiei se găsesc poze care atestă acest moment deosebit. Un alt mare merit al preotului Constantin Runcanu a fost şi acela de a înfiinţa, pe vremea când a fost protopop de Gorj, „Corul preoţilor'”, singurul cor de preoţi din România, precum şi „Corul veteranilor de război” din Tg-Jiu. Ambele formaţii au fost laureate ani în şir la absolut toate competiţiile de răsunet din ţară, la care au participat. Tot dumnealui a fost cel care, în anul 1975, a insistat pe lângă autorităţile de atunci ale Comunei Runcu de a înfiinţa Corul mixt al salariaţilor instituţiilor de pe raza acestei prestigioase localităţi, cor din care Părintele nu a lipsit niciodată. Întors de pe front, după cel de-al doilea Război Mondial, preotul Runcanu a preluat imediat iniţiativa de a ridica în satul său natal un Cămin cultural. Şi, într-adevăr, la insistenţele Sfinţiei Sale, sprijinit fiind şi de „Obştea sătească”, în aproximativ doi ani, Căminul cultural din Runcu a văzut „lumina izbăvirii”. De altminteri, aşa a şi fost botezat – Căminul cultural ”Lumina” cămin care datează şi în ziua de azi. Aş fi nedrept dacă în materialul de faţă nu aş descrie un alt moment important din viaţa Preacucernicului Părinte Constantin Runcanu. În vara anului 1981, împreună cu soţia mea, dr. Maria Sanda, şi cu încă alţi patruzeci de gorjeni, 1-am însoţit timp de trei săptămâni într-o excursie în fosta Uniune Sovietică. Vă mărturisesc sincer că am rămas profund impresionat de comportamentul său elegant, manierat, civilizat, dar şi de sinceritatea şi de diplomaţia cu care răspundea la orice întrebare care îi era adresată de către organizatorii români şi ruşi sau de către oricare alt membru al grupului nostru de turişti. La fel de impresionat am rămas şi de cultura sa de-a dreptul enciclopedică, nu numai din domeniul religiilor, ci şi din domeniile istoriei, geografiei, literaturii şi artei universale. Pentru noi, gorjenii care întregeam numărul de patru sute de turişti români componenţi ai „Trenului prieteniei”, Părintele Runcanu a constituit o adevărată onoare şi mândrie. Prin dialogurile ce le purta cu organizatorii români şi ruşi, prin alocuţiunile sale ţinute cu prilejul nenumăratelor recepţii, care ni se ofereau atât în vagoanele „Restaurant”, cât şi în „localurile de lux” din oraşele pe care le-am vizitat, datorită talentului său oratoric desăvârşit, dar şi datorită bogăţiei de cuvinte a vocabularului pe care îl poseda, era de-a dreptul magnific. Ştia să vorbească foarte bine, atât limba germană cât şi limba rusă, limbi pe care le învăţase în timpul prizonieratului. Un alt moment foarte interesant legat de excursia din fosta Uniune Sovietică l-a constituit sosirea noastră în Gara Centrală din Moscova, unde am fost aşteptaţi cu muzică de fanfară. Printre cei care ne-au întâmpinat, în afară de organizatorii moscoviţi, s-a aflat şi o distinsă familie de ruşi, două doamne şi un domn, care întrebau, aproape în româneşte, dacă în trenul respectiv se află şi preotul Costică Runcanu de la Tg-Jiu. Noi, cei apropiaţi părintelui, ne uitam miraţi unul la altul, întrebători: „Cine să fie, domnule, aceste persoane care-l aşteaptă pe Preacucernicul Părinte taman la Moscova?” S-au găsit foarte repede şi discuţia dintre dumnealor a fost foarte scurtă. Când s-a dumerit părintele cu cine stă de vorbă, s-au luat în braţe şi s-au sărutat de parcă se cunoşteau de când lumea, îndată, am aflat şi noi misterul: erau mama şi bunicii actriţei Marina Procopie. Tatăl Marinei, domnul Procopie, tovarăş de copilărie cu Părintele, fusese pilot pe avioanele care făceau cursele Bucureşti – Moscova şi retur, prilej cu care a cunoscut-o pe mama Marinei, aceasta fiind stewardesă. Ne-au condus la Hotel şi, după ce ne-am cazat, Domnul Părinte a fost invitat de onoare al familiei respective. I-a întrebat în ruseşte dacă mai poate fi însoţit de două persoane, soţ şi soţie. Toţi trei s-au arătat foarte încântaţi. Aceste două persoane, se subînţelege, eram eu şi soţia mea. În timpul acestei neuitate călătorii, organizatorii ruşi au avut în programul recepţiilor şi momente cultural-distractive, la care puteau să participe, bineînţeles, cei care aveau talent. Cu vocea sa nepământesc de caldă, cu talentul şi vastul său repertoriu, alături de cântecele noastre de petrecere şi de voie bună, alături de doinele noastre străbune, părintele a inclus şi nenumărate şlagăre ruseşti, pe care le-a interpretat în limba respectivă. Când îşi încheia programul, nu mai avea nimeni curajul să urce pe scenă. Ne-a fascinat pe toţi cei prezenţi, indiferent de ce naţionalitate eram. L-am răsplătit cu râie şi cu aplauze prelungite.

*

Cuvintele noastre, oricât de alese şi meşteşugite ar fi ele, sunt prea sărace pentru a putea oglindi demnitatea, onoarea şi prestigiul uriaşei sale personalităţi de care a dat dovadă toată viaţa. Model demn de urmat pentru fiecare dintre noi, icoană sfântă pe altarul sufletelor noastre, a fost un tată, un socru, un bunic şi un străbunic de o aleasă preţuire, ocrotitor şi îndrumător pentru toţi, până în ultima clipă. S-a retras la Ceruri, lăsându-ne amintirea unui Om minunat, a unui Mare român. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lect. univ. dr. Ion Sanda, Arcani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here