IN MEMORIAM – Dumitru Daba, un eminent brâncuşiolog

433

Manoniu…La 55 de ani de la trecerea în eternitate a Titanului de la Hobiţa, ctitor şi părinte al artelor plastice şi al sculpturii moderne, gândul nostru încărcat de pietate întru aducere-aminte a bunului nostru prieten, profesorul universitar inginer doctor Dumitru Daba, un mare iubitor de Gorj, de gorjeni, un vajnic cercetător al vieţii şi operei marelui Constantin Brâncuşi.

 

Pe cât şi cum l-am cunoscut şi mereu mai mult cunoscându-l, l-am aşezat pe domnul Dumitru Daba în pleiada celor mai străluciţi exegeţi ai marelui nostru artist, căruia a reuşit să-i aprofundeze sensurile cele mai înalte, subtile şi novatoare, un adevărat miracol al spiritualităţii secolului XX şi al celor viitoare. Magistrala monografie a profesorului universitar Dumitru Daba cu titlul ”Brâncuşi”, Timişoara, 1995, reprezintă pentru noi un fel de carte de căpătâi între zecile şi sutele de studii, eseuri şi crestomaţii care s-au scris şi se vor mai scrie despre genialitatea lui Brâncuşi. Tocmai de aceea, am salutat încă de la apariţie această monografie de excepţie, în câteva modeste note de lector despre care credem că-şi păstrează valoarea până astăzi. Anul 1996, când artiştii din toată lumea sărbătoresc 120 de ani de când, la Hobiţa Gorjului, s-a născut geniul ce avea să devină Părintele artei moderne universale, a fost oficial declarat ”Anul Brâncuşi”. Manifestările au început, de fapt, cu un an înainte, la Paris, unde în Centrul Pompidou, între aprilie-august, a fost vernisată o expoziţie similară cu aceea de la Philadelphia, statul Pensylvania, între octombrie-decembrie o grandioasă retrospectivă, cu peste o sută de lucrări originale şi replica miniaturale din creaţia de-o viaţă a marelui sculptor, între care şi copii după Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu. În acea suită de manifestări omagiale, jubiliare s-a înscris şi apariţia editorială sub titlul ”Brâncuşi” (…), lucrarea aparţinând profesorului universitar inginer doctor Dumitru Daba. Se poate afirma cu deplin temei – afirmăm acum 12 ani – din datele pe care le deţinem, care ne-au permis analogii cu lucrări similare, inclusiv semnate de prof. Ion Mocioi, doctor în estetică, brâncuşiologul nostru autohton, că monografia ”Brâncuşi” a domnului prof. univ. Dumitru Daba este una din cele mai complete şi profunde exegeze despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, din toate câte au apărut până acum în ţară. Poate chiar în străinătate…Realizarea unei asemenea lucrări de asemenea anvergură, care a presupus parcurgerea cvasiintegrală a bogatei bibliografii dedicate până acum marelui sculptor, însemnând o cercetare laborioasă, ce s-a stins pe o perioadă de peste două decenii, posibil şi mai lungă, cu o remarcabilă forţă şi capacitate de investigaţie documentară, cu o rigoare desăvârşită de cercetător pasionat şi prob. Pornind de la primii ani de viaţă ai copilului Brâncuşi prof. dr. Dumitru Daba, el însuşi gorjean de obârşie, în descendenţă maternă, urmăreşte pas cu pas evoluţia artistului, toate etapele formării sale spirituale şi umane, la Craiova, Bucureşti şi apoi, din 1904, la Paris, unde ajunge după peregrinarea sa prin marile oraşe ale Europei, la început de secol. Exegetul estetician se opreşte astfel la cele mai semnificative momente din biografia artistică brâncuşiană: depăşirea perioadelor căutărilor şi a modelelor consacrate, desprinderea prin esenţializarea conceptului său original – de sculptura figurativă, plămădirea graduală desăvârşirii şi universalităţii sale, pe fondul talentului genial, înnăscut. Fiecare aserţiune a autorului e susţinută printr-o argumentaţie adecvată, demonstrată cu instrumentele omului de ştiinţă exactă. Este un alt merit peremptoriu al monografiei ”Brâncuşi” şi poate tocmai de aici izvorăsc şi se fundamentează, ca un corolar al lucrării, profunzimea, forţa de persuasiune şi originalitatea interpretării Ideii, ceea ce conferă cărţii, după opinia noastră, un statut de unicat în literatura de specialitate despre Brâncuşi. Autorul – care ne mărturiseşte (…) că, în mod sigur, ”cartea îi va contraria de critici şi oficiali, dar că nu pentru aprecierea lor a fost scrisă” cartea spulberă cu mult curaj unele comentarii false despre Brâncuşi şi despre opera sa. Se demonstrează bunăoară, a reuşit să devină universal tocmai prin cel mai curat filon tradiţional românesc, pe care l-a purtat cu sine, până la moarte, ca o sfântă zestre a pământului în care s-a născut. Acesta este, de altfel, şi mesajul profund al Ansamblului sculptural de la Târgu Jiu, capodoperă titanică a vieţii sale de Titan, un omagiu nepreţuit adus Ţării, eroilor săi din toate timpurile şi Gorjului de obârşie. Într-unul din capitolele cărţii, cititorul recunoaşte în chipul lui Brâncuşi un ardent iubitor de Dumnezeu, încrezător în forţa mântuitoare a Divinităţii, un creştin care a ţinut, în ultimele clipe de viaţă, să-i fie aproape, la căpătâi, întru spovedanie şi împărtăşanie, părintele ortodox al Bisericii Române din Paris, episcopul Teofil Ionescu, secvenţă inedită, prezentată de prof. Dumitru Daba, într-o comunicare ştiinţifică, cu trei ani în urmă, la Târgu-Jiu şi Hobiţa(…) Cartea ”Brâncuşi” este o contribuţie monografică de mare preţ la cunoaşterea sensului profund al mesajului brâncuşian peste secole, o lucrare de referinţă, prin care cititorul se apropie mai mult de mintea şi sufletul Geniului. (Gorjeanul – 6 februarie 1996). În acest mod, universitarul timişorean Dumitru Daba şi-a adăugat numele în chip definitiv şi irevocabil lângă cele ale exegeţilor deja cunoscuţi, între care Sidney Geist, Carola Giedion-Welker, David Lewis(Londra), poetul Ezra Pound, Eduard Trier, Jean Cassou, Georges Salles, unii dintre ei numărându-se printre prieteni şi intimi. Nu-i vom uita în acest context comemorativ pe Barbu Brezianu, cunoscut de noi aici, la Târgu-Jiu (Statuia lui Tudor Vladimirescu 1971-1972), Petre Pandrea, V.G. Paleolog şi fiul său Tretie, prezenţi în 1969 tot aici, în oraşul lui Brâncuşi, Petre Comarnescu, Ion Mocioi, Ion Pogorlovski, Peter Neagoe şi Ionel Jianu, Mircea Deac, intervievat de noi, Adrian Petringenaru, Constantin Zărnescu(Cluj), Catinca Ralea, fiica ilustrului nostru estetician, Dan Hăulică (Cluj), Romulus Vulcănescu, mai nou şi ardeleanul Horia Muntenuş, cu monografia sa ”Dincolo de Brâncuşi” (Cluj, 2008, carte premiată şi la Paris, în 2000). Ai fi nedrept dacă în acest succint sumar nu i-am include, la ceas comemorativ, şi pe câţiva din cei mai harnici autori gorjeni la zestrea bibliografică din sfera brâncuşologiei: dr. Nicolae lae Hasnaş, eruditul savant George Uscătescu(1919-1995, Madrid), dr. Micu Marcu, Ştefan Georgescu-Gorjan, principalul colaborator al lui Brâncuşi la edificarea ansamblului târgujian, Virgil Vasilescu, Sanda Tătărescu-Negropontes, Ion Mocioi, ca şi noii ”combatanţi”, prof. Zenovie Cârlugea, doctor în filologie, şi Ştefan Stăiculescu. Exclud din această poate prea lungă înşiruire, conştient şi pe deplin motivat, numele acad. George Oprescu, pentru atitudinea lui ostilă faţă de Brâncuşi, care a avut incalculabile consecinţe nefaste în destinul lui Brâncuşi şi al operei sale în posteritate! …De anul trecut, Dumitru Daba a plecat pentru totdeauna, într-o altă lume, poate mai bună, poate mai dreaptă. În zorii zilei de 8 iunie – scria doamna Sorana Coroamă-Gorjan, într-un necrolog învăluit în marama durerii – a trecut în rândul drepţilor unul din cei mai integri oameni pe care i-am cunoscut, un mare domn al cugetului, inginer dr. Dumitru Daba, gorjean de obârşie după mamă, cel care i-a închinat lui Constantin Brâncuşi ani mulţi de cercetare, săvârşită cu rigoare şi dragoste. Absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara, devenit peste ani şeful catedrei de electromecanică de la Universitate Politehnică din Timişoara, s-a apropiat de Brâncuşi, încă din anii ’60, după o impresionantă conferinţă publică, în oraşul de pe Bega. Sorana Coroamă trece în revistă importantele sinteze critice realizate de Dumitru Daba, contrariat şi îngrijorat de puţina valorizare, preţuire şi înţelegere a artei lui Brâncuşi în propria-i patrie. Sensibila scriitoare, fiica ing. Şt. Georgescu-Gorjan, aminteşte de primul volum al brâncuşiologului Dumitru Daba intitulat ”În căutarea lui Brâncuşi” (Timişoara, 1989), de monografia din 1996, premiată de Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români (literart XXI), de versiunea în limba franceză a cărţii, cu titlul ”La verite Brâncuşi” (2002), ca şi de o ultimă ediţie antumă ”Adevărul Brâncuşi” (2006). Dumitru Daba, conchide Sorana Coroamă, prin cărţile sale, prin studiile şi eseurile publicate în volume colective, ca şi prin participările sale la simpozioane şi dezbateri la Târgu-Jiu, Timişoara, Bucureşti, Tulcea, Târgovişte, la Paris, Roma sau peste Ocean, ”a scos în evidenţă spiritualitatea românească şi universală din opera brâncuşiană” şi a plasat creaţia artistică a genialului artist în contextul ideatic-cognitiv al secolului XX, relevând şi faptul că ”Brâncuşi a rămas până la sfârşit un fiu al bisericii străbune”. ( Portal Măiastra, anul VII, nr. 3(28), 2011). În aprilie 2007, fructificând căderea zidurilor, la o săptămână după Sfintele Paşti, Dumnezeu ne-a călăuzit paşii spre Oraşul Luminilor. În ziua a şaptea a sejurului nostru parizian renunţând la Turnul Eifel, ne-am recules căutând în Cimitirul Montparnasse mormântul lui Brâncuşi. Am aprins o candelă şi am aşezat jerbe de flori lângă o alta, adusă probabil de cei ce veniseră acolo cu o lună în urmă. Am ţinut să văd şi ”Sărutul” pitit într-un colţ vestic al cimitirului, aşezat ca piatră funerară pe mormântul nefericitei tinere Tanosa Gassevkaya. Ne-am reîntors la mormântul Sfântului şi mi-am amintit ultimele-i cuvinte din Impasse Rosin 11: ”Mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea, iar maternal că voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea…” La plecare, către seară, am luat de la mormânt un smoc de iarbă şi-o mână de ţărână, pe care le-am adus vreo 2100 de kilometri în ţară, aşa cum îi promisesem distinsului nostru prieten Dumitru Daba, într-unul din puţinele momente de răgaz pe care le-am avut împreună. Câteva zile mai târziu, o palmă din ”comoară” am răsădit-o la Hobiţa, la mormântul Mariei, iar cealaltă, pe Axis Mundi, în străvechiul Târg de fân, stâlpul de pridvor al recunoştinţei fără de sfârşit…

Prof. G. Manoniu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here