S-a împlinit un an de când epigramistul, scriitorul şi prietenul nostru de la grupul spiritual: AGER a plecat să se culce pe un pat de stele, trimiţându-ne nouă celor rămaşi (încă) fluxuri de energie.
În numărul 129 al periodicului AGER din decembrie 2002, eu care scriam la această revistă de un an, am scris următorul articol:
„Câteva cuvinte despre Al. Doru Şerban”
L-am cunoscut în urmă cu câţiva ani…
Nu ştiam cine este. Privindu-i statura „napoleoniană” nu-mi imaginam că acest om este „regele” epigramei gorjeneşti şi un neobosit „arheolog” pe şantierul vast al folclorului al tradiţiilor şi obiceiurilor poporului roman.
Cunoscându-l mai bine, mi-am dat seama, cum spunea A. France că: „fără ironie, lumea ar fi ca o pădure fără păsări; ironia este veselia reflecţiei şi bucuria înţelepciunii”
Dintre dispoziţiile omeneşti, cea mai duioasă îmi pare ironia şi, cea mai ironică duioşia. De care nu duce lipsă autorul celor peste 22 de volume, înmagazinând zile şi nopţi de trudă. M-au atras mereu părerile necomformiste, divergenţele, traiectoriile „neortodoxe” ale gândirii oamenilor „de spirit” (de altfel „dacă n-ar exista mulţi proşti, spunea filozoful francez Helvetius – în lucrarea sa: „Despre spirit”, nu s-ar fi inventat cuvântul „om de spirit”)
Şi domnul Al. Doru este un om de „spirit”, un „muncitor” care „pune” în lucrările sale, acel „grăunte de sare, care face „mâncarea gustoasă” – cum scrie Th. Mann.
Iar epigramele domnului Al. „înţeapă” nu ca sa împungă cum spunea cel mai mare umorist piteştean al veacului trecut, ci ca să coasă.
Dl. Al. este un om de bună dispoziţie amară. Pe când ironia este un „joc” al spiritului, umorul său e mai degrabă un joc al inimii al sensibilităţii, iar domnul „Al” este înzestrat, în afară de talent, cu o sensibilitate uriaşă, urcând pe toată „gama” trăirilor omeneşti, ca într-o simfonie „bethoveniană”.
„Oamenii care nu glumesc niciodată – scria Doamna de Stael, posedă o vanitate puerilă şi insuportabilă.”. Şi omul care nu se supără „de glume” are mai multe însuşiri alese, decât vă închipuiţi; cu cât cineva are mai mult spirit, cu atât găseşte mai mulţi oameni „originali”. Iar domnul „Al.” rămâne un creator „original” de bună dispoziţie, un „fiu al Gorjului”, căruia îmi permit să-i adresez următoarele:
Cu nume prescurtat în : „AL”,
E-un „Uriaş”,domnul Şerban,
Stârnind în epigramă „val”
Şi nici „în trecut” nu-i „profan”,
Cum spun acum, în epilog,
În folclor e „arheolog”
Făcând într-una „săpături”
Şi tipărind la edituri
Lucrări din „eposul roman”
Care prin DORU- îi rămân.
„Deschis” şi veşnic zâmbitor,/Prin glume,”tămăduitor”/Mult succes la „săpături” în „oglinda” trecutului, care să se „reflecte în noi pagini de tipar!”/Mult succes la „timona”glumeţilor gorjeni!
De când am scris cele de mai sus s-au scurs 10 ani, timp în care am lucrat împreună cu domnul Al. Doru Şerban la: AGER dânsul fiind consilier editorial iar eu redactor şi secretar de redacţie. În toată această perioadă domnul D. Al. Şerban nu s-a dezis, numărul cărţilor tipărite ajungând la 46 şi participând activ la viaţa culturală a oraşului şi judeţului.
Cu tristeţe şi amărăciune faţă de dispariţia prematură a acestei stele a culturii gorjeneşti, al acestui fiu al localităţii Preajba pe care nu-l vom uita cât timp vom exista şi noi.
Gh. Rădulescu
