În frunte cu prof.univ.dr. Moise Bojincă – Implicarea Asociaţiei „Fiii Satului” Frânceşti în treburile comunităţii locale, fără autorităţi!

848

Nu puţine sunt acţiunile iniţiate de Asociaţia social-culturală „Fiii Satului” Frânceşti, comuna Peştişani, încă de la înfiinţarea sa. Preşedintele asociaţiei, Dr.ing. Ştefan Huidu, a strâns fonduri şi s-au reabilitat vechile biserici din lemn din Frânceşti şi Peştişani, iar ani la rând a organizat un Festival al cântecului şi dansului popular.

În sâmbăta trecută, la chemarea prof.univ.dr. Moise Bojincă, fost Rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, oamenii satelor Boaşca, dispărut ca localitate fiind înglobată de Frânceşti, au ieşit cu mic cu mare și au curăţat cimitirele.
Pe doamna Ligia Tivig am găsit-o pe la ora 17,30 strângând paiele cu o furcă în urma mai tânărului George Tivig, ce strunea o moto-coasă cu fir. Mai încolo, doamna Maria Hulea la fel, mândră de nepotul său Rareş Hulea, elev al Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Târgu Jiu, pe care-l adusese tatăl la bunici. Iar el n-a stat pe gânduri şi a participat la curăţirea Cimitirului din Boaşca, unde-şi dorm somnul de veci şi străbunii săi.
Îl căutam din priviri pe iniţiatorul acţiunii sociale, prof.univ.dr. Moise Bojincă, şi nu-l vedeam. Mi l-a arătat doamna Ligia Tivig: „Este cu coasa, dincolo de gardul cimitirului”. Şi, într-adevăr, fostul Rector al universităţii târgujiene cosea fânul şi rugii ce crescuseră şi făceau o impresie de neorânduială şi absenţa mâinilor de gospodari. În final, s-au strâns vreo 20-25 de oameni numai sâmbătă, la Cimitirul din Boaşca. Însă nu se prezentaseră Preotul Paroh Constantin Croicu, dar nici Consilierii Locali ing. Ion-Puşu Susanu, vicepreşedinte al Asociaţiei Social-Culturale „Fiii Satului” Frânceşti, şi Vasile Ovidiu Turtoi.
„Nu-i nimic, vor veni mâine, duminică, pentru că tot de la ora 17.00 ne strângem să facem curăţenie la Cimitirul din Frânceştii de Sus”, mi-a mărturisit cosaşul Moise Bojincă, între altele, prim-vicepreşedinte al asociaţiei. Exact ceea ce s-a întâmplat a doua zi, adică ieri.
Dacă aleşii locali şi autorităţile din comuna Peştişani sunt prinse cu alte treburi, iată cum membri ai Asociaţiei „Fiii Satului” Frânceşti sunt admirabili în munca şi faptele lor nu doar culturale. Ci, mai ales, prin implicarea lor în cele sociale şi de curăţenie, de înfrumuseţare a comunităţii.
Ion Predoșanu

3 COMENTARII

  1. Mai papagalule daca ai sters comentul precedent(in care am explicat tot ce sa-a intamplat) macar sterge si articolul de pe site pentru ca nu este ADEVARAT ce ai scris in el.

  2. O mare dezinformare este făcută în acest articol de ziar. În primul rând pe președintele asociației îl cheamă Emil nu Ștefan cum a scris acest autor care cata sămânța de scandal . În al doilea rând dacă aveți ceva cu primăria sau cu primarul de ce nu va rezolvați personal problemele noi cei din Frâncești de fiecare dată când am apelat la instituția statului primăria ne-a sprijinit si daca doriți să știți Domnul papagal motocoasa este a primăriei, în concluzie primăria ne sprijina. În al treilea rând Domnul consilier Susanu a fost plecat din localitate iar Domnul turtoi a ajuns mai târziu dar a ajuns nu ca ca dumneavoastră care era treaba ta aici care ai venit fără să dai o mână de ajutor ai venit cu mâinile în buzunar, cine te-a chemat pe viitor să te cheme si la toate acțiunile primăriei . Ex:s-au reabilitat toate drumurile din comnua, să realizat igienizare comunei prin strângerea de gunoaie de pe marginea drumurilor, chiar joi s-a realizat curățirea de crengi a drumului hobita seuca, copii din Peștișani au fost la diferite spectacole în țară și străinătate și multe alte evenimente interesante nu găinari sau TU nu știi să scri decât articole care strică imaginea primăriei , urmărește facebook celor din Peștișani si acolo vei vedea lucruri mult mai interesante. Aaa am uitat nu știi să folosești Pc . Pe viitor să te informeI mai bine.

Dă-i un răspuns lui modoran ghe. Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here