În ciuda vremii de afară – Start bun la „Brâncuşiana”

351

Nici nu s-au stins bine ecourile festivităţii de inaugurare a celei de-a zecea ediţii a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana” că artiştii plastici invitaţi s-au pus pe lucru.

Pe amplasamentul fostului Liceu Auto din zona Debarcader dat în folosinţa Atelierelor de Creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici filiala Gorj sculptorii au început să dea forme numai de ei ştiute blocurilor de marmură. Şi asta pentru că fiind o manifestare unde bucăţile de marmură aduse tocmai din Simeria au fost trase la sorţi niciunul dintre invitaţi nu a putut veni „cu ideile de acasă” fiind nevoit să-şi calibreze dimensiunea şi formatul lucrării la ce a nimerit. Organizându-şi treaba pe timpul zilei, când trebuie luat în calcul şi canicula, artiştii taie şi cioplesc marmura după criterii proprii. Nu este nici un motiv de tânjeală pentru că până la data de 24 august când este programată vernisarea lucrărilor mai sunt o mulţime de treburi de făcut incluzând şi activităţile organizatorii specifice manifestărilor de acest calibru. Vom fi şi noi în tabără pe durata desfăşurării manifestării pentru a relata evoluţia artiştilor plastici invitaţi reamintind că această ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură a fost posibilă cu implicarea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” , Primăriei şi Consiliului Local Tg Jiu cu sprijinul Uniunii Artiştilor Plastici filiala Gorj, Universităţii „Constantin Brâncuşi” Tg Jiu ,Colegiului Tehnic „Ion Mincu” Tg Jiu şi a Societăţii Române de Radiodifuziune.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here