Vineri 3 iunie, la Teatrul Dramatic “ Elvira Godeanu“ a avut loc Festivalul – concurs de teatru şcolar “Constantin Stanciovici Brănişteanu”. În a doua seară a prestigioasei şi, de acum, tradiţionalei manifestări culturale, echipa de teatru “prof. Stelian Sterescu” a Colegiului Naţional “Spiru Haret” prezintă piesa “În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu. Sala e arhiplină: elevi, profesori, părinţi, invitaţi.
Dl. Marian Negrescu, directorul Teatrului, afirmă că, dacă anul acesta Festivalul – concurs (aflat la a IX-a ediţie !) încă mai e judeţean, începând de anul viitor, vom avea două secţiuni, ambele naţionale: una destinată liceelor cu profil vocaţional (sunt 11 în ţară) care va începe probabil în luna noiembrie a acestui an şi cealaltă destinată celorlalte licee. Se mai preconizează organizarea Olimpiadei naţionale de teatru şcolar. “Aceste manifestări culturale vor dăinui atâta timp cât dvs. iubitori ai teatrului şi beneficiari ai binefacerilor sale, veţi fi prezenţi în sala de spectacol”. Dl. Director prezintă apoi juriul, acelaşi de la prima ediţie: dl. Sorin Călugăriţa, dl. Alex Gregora şi dl. Ovidiu Popescu. Spectacolul începe. Patru indivizi sunt trimişi de comunităţile în care vieţuiesc la ĂLDESUS să afle sensul existenţei. Toată lumea ştie că acel sens există, dar a fost pierdut şi că numai ĂLDESUS îl poate regăsi. La ĂLDESUS, obişnuitele şicane birocratice : trebuie să completeze fiecare câte un formular care e evident lipsit de sens; apoi ĂLDESUS e mereu ocupat (ba cască şi, desigur nu poate fi deranjat, ba se scobeşte în dinţi, ba…). “Aşteptaţi”, le spune zâmbind angelic, şefa de cabinet. Şi solicitanţii aşteaptă, au multă răbdare. Şi insistă. Că doar nu se pot întoarce la ai lor fără… sens ! Dar şi răbdarea are limitele ei.Şi solicitanţii găsesc într-un fel sensul aşteptării lor fără sens: trebuie să lupte pentru a-l găsi. Cu cine ? Desigur cu personalul a cărui comportare e fără sens. Un război al cuvintelor, dar cu reguli (să nu ne înjurăm de mamă !). Şi combatanţii trag unii în alţii cu tot felul de antonime, cu cuvinte cu sensuri bizare, chiar şi cu neologisme. Deşi războiul e din ce în ce mai lipsit de sens, personalul e în final copleşit de loviturile solicitanţilor care obţin o victorie categorică. „Acum vom intra la ĂLDESUS”. „Desigur, poftiţi, dar oricum nu are niciun sens” . „Cum, adică ?” „Păi, acolo nu e nimeni” . „Şi ĂLDESUS ?” „ĂLDESUS nu există”. În fine, personalul cabinetului le dă solicitanţilor o explicaţie: ei înşişi veniseră mai demult ca simpli solicitanţi, voiau să afle sensul existenţei, dar au descoperit că ĂLDESUS pur şi simplu nu există ! Acolo se spune că e o prăpastie, un hău…Alţi solicitanţi au plecat, dar ei s-au gândit să dea un sens acestei situaţii fără sens: au rămas să se joace de-a cabinetul lui ĂLDESUS. „Voi nu vreţi să vă jucaţi cu noi? E tare amuzant…” Şi, în această situaţie fără sens, apare un nou solicitant, nevăzător de astă dată, care, trecând peste orice formalităţi pe care oricum nu le vede, bate la uşa lui ĂLDESUS şi intră. Se mai aude doar urletul lui sinistru: căzuse în hăul lipsei de sens. Spectacolul se desfăşoară în cele mai bune condiţii, întrerupt doar de aplauzele spectatorilor care apreciază atât calitatea interpretării cât şi numeroasele găselniţe care dau textului savoare. Un incident: difuzoarele încep să scoată un sunet oribil şi, preţ de câteva secunde care par fără sfârşit, actorii se comportă ca şi cum asta trebuia să se întâmple: se uită înmărmuriţi la uşa lui ĂLDESUS, apoi unii la alţii, apoi în sus de unde pare că vine îngrozitorul sunet, unul se închină…Personalul Teatrului remediază rapid defecţiunea, dar şi asta pare că face parte din piesă, apoi spectacolul continuă de unde rămăsese. După spectacol, impresii „la cald“: foarte tare; umor, sarcasm; încântător; eu cred că ĂLDESUS nu e Dumnezeu, ci conducătorul suprem care, pentru că nu poate oferi oamenilor sensul existenţei, nu e suprem, deci practic nu există…(Martinoiu Andrei, Popescu Mircea, Nistorescu Andrei, (XI F), Jugravu Ionela, Solniţă Andreea (X E). Actorii sunt mai puţin vorbăreţi, încă nu le-au trecut emoţiile. Se numesc: Diana Burghiu (X E), Manuela Căpraru (X G), Ruxandra Croicu (X G), Anca Frăţilescu (X C), Andra Ghimişi (XI A), Mihaela Mocioi (XI A), Silvia Netedu (XI B), Roxana Nicolcioiu (X E) şi Iuliana Panduru (XI A). Au fost pregătite de actriţa Mădălina Ciobănuc. La recentul concurs al revistelor şcolare, Silvia a obţinut un premiu I pentru poezie iar Iuliana un premiu I pentru teatru cu piesa “Mama” (pe care anul trecut au pus-o în scenă ca un mărţişor pentru diriginta lor, prof. Elena Găvan; autoarea a jucat rolul principal şi a semnat regia, restul actorilor fiind colegi de clasă). „Nu mă luaţi pe mine prima” „Ne-am implicat mult”„Am fost uniţi”„Am întâmpinat şi dificultăţi…”„Trebuia să enumăr câteva meserii, ştiam vreo 20, dar nu-mi venea în minte niciuna”„Ne-am încurcat la…”.Gânduri mai articulate ne oferă actorul Ion Alexandrescu, cel care a aprins flacăra iubirii de teatru la Spiru Haret: „Cât de frumos poate fi valorificată o operă remarcabilă moştenită din altă epocă… Dorinţa de comunicare le-a dat puterea de a crea caractere…” şi actriţa Rodica Negrescu: „De mult n-am mai văzut un spectacol de amatori care să-mi placă atât. Fiecare a reuşit să creeze un personaj pe care l-a purtat până la sfârşit”. Şi, în loc de concluzie, opinia prof. Gabriela Crudu, coordonator de programe educative : „N-am cuvinte. Sunt pentru a IX-a oară mândră de elevii noştri care produc asemenea spectacole”
Prof. Ion Pinţa
