Ilie Petrescu renunţă la interimatul din PC

510
Preşedintele interimar al PC Gorj, Ilie Petrescu, va candida pentru un nou mandat la alegerile interne ce vor fi programate în perioada imediat următoare. Petrescu a menţionat ieri că nu ştie însă cine îi vor fi contracandidaţii, dar a spus în schimb că sunt mulţi care îi vor capul mai ales din rândul PSD.

Conservatorul a anunţat că mai mulţi pesedişti i-ar fi cerut demisia din funcţia de preşedinte de partid, mai ales când era şeful PRM Gorj, lucrurile repetându-se însă şi acum.

Conservatorii gorjeni vor avea şi ei alegeri în această primăvară, conducerea organizaţiei gorjene având lideri numiţi în interimat. Petrescu a menţionat că sunt necesare astfel de alegeri pentru că trebuie respectat un statut, dar până atunci organizaţiile din judeţ vor fi supuse unei analize pe fiecare localitate, fiind căutaţi oamenii credibili care sunt compatibili cu partidul. „Vom avea şi noi un congres, sâmbătă vom avea de altfel o întâlnire la Braşov ca să stabilim următorii paşi. (..) În ce priveşte candidatura, din punctul meu de vedere, politic, da, voi candida pentru funcţia de preşedinte al PC Gorj. Dacă colegii mei din organizaţia judeţeană au şi alte elemente de discuţie, mă voi retrage, ca să câştige partidul”, a menţionat ieri Ilie Petrescu.
Acesta a anunţat că prezenţa sa pe scena politică a deranjat în special pesediştii, mulţi dintre cei de al PSD solicitând la şefii săi politici de la Bucureşti ca el să fie înlocuit din funcţia de lider de partid. Petrescu a refuzat să dea numele celor care au făcut astfel de diligenţe dar a menţionat că pesediştii au fost deranjaţi de el, în special atunci când era şef al PRM Gorj. Petrescu a declarat, de asemenea, că la alegerile locale viitoare PC-ul nu va mai candida în alianţă cu PSD, această organizaţie urmând să arate, spunea conservatorul şef, că „are încă multe de spus”.
De la PRM la PC prin PD-L
În anul 2008, înainte de alegerile parlamentare, Ilie Petrescu a părăsit rândurile PRM Gorj, unde era preşedinte şi s-a înscris în PC Gorj, ocupând funcţia de lider, în interimat. La puţin timp, Sabin Popescu, fostul preşedinte al PC Gorj a plecat din partid alături de o serie dintre persoanele care formau fosta conducere. Plecarea lui Petrescu a avut legătură şi cu dorinţa acestuia de a candida pe un loc „eligibil” pentru un post de senator. În campania electorală parlamentară, Petrescu a susţinut că a pierdut sume mari de bani pentru care a făcut un împrumut bancar greu de acoperit. La puţin timp, Petrescu a primit de la PD-L postul de director la UEF Motru, unitate aparţinătoare a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, lucru pentru care a fost blamat de partenerii săi de alianţă de la PSD Gorj.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.