Pentru mulţi dintre bipezii… umanoizi, care încă populează urbea şi ţara, faptul că ne aflăm la început de mileniu trei, nu pare a avea vreo relevanţă. Dimpotrivă, parcă. Se vorbeşte, pe nenumărate canale media, despre omul nou. Fireşte că, abordând un astfel de sensibil şi pretenţios subiect, te-ntrebi cam ce presupune şi face, sau ar trebui să facă, diferenţa dintre omul de tip nou şi cel de până la el. Diferenţele, la o primă evaluare, par a fi cam ca…de la cer la pământ.
Ca să-ţi dai seama şi să susţii afirmaţia, este şi necesar şi suficient, un mic exerciţiu. Pentru că, pe străzi, pare, poate, mai puţin relevant, este suficient să te aşezi pe o bancă, într-un parc, să zicem Parcul Lido. Nu strică încercarea de a te destinde, încercând să beneficiezi de condiţiile create de gospodarii urbei, eforturile depuse şi banii investiţi. Oricând, poţi fi un fin observator al comportamentului unora pe care, vrei-nu vrei, trebuie să îi numeşti SEMENI. În paranteză fie spus, chiar dacă te doare, cu unii dintre ei, noroc că…nu semeni. Şi zilele trecute, şi azi, şi…oricând, ceea ce vezi, îţi ridică mari şi nenumărate semne de-ntrebare. La-nceputul primăverii, printre nenumăratele alei, pavate cu dale speciale, lucrate cu simţ de răspundere, iarba se iţeşte, creşte, devenind o necesară şi binemeritată oază de verdeaţă. Cei câţiva copaci plantaţi de trudnicii urbei, spre a asigura şi ozon şi umbră şi un aspect mai plăcut privirii, chiar dacă unele vijelii le-au smuls parte din coroane, încă sunt prezenţi şi necesari. Nucul rămas, ca prin minune, în urma demolărilor comuniste, este o mană cerească pentru copii ca şi pentru vârstnici, prin mărimea coroanei şi răcoarea umbrei oferită cu dărnicie. Zilnic, cam de pe la primele ore ale dimineţii, începe forfota. Mame sau taţi, bunici sau bunicuţe, perechi de îndrăgostiţi (mai rar, ce-i drept), îşi însoţesc odraslele sau nepoţii, plimbându-i prin…fosta oază de verdeaţă. De ce fosta? Simplu. Pentru cei veniţi parcă din junglă, acolo unde nu sunt alei şi reguli de bună convieţuire, se circulă pe oriunde, fără restricţii. Acum, spaţiul care, primăvara a fost un fel de minune verde, arată jalnic. Să fie oare, astea, motivele pentru care, în urma exerciţiului făcut de mine, nu o dată, concluzia este cutremurătoare? La o simplă numărătoare, pe lângă cei 11 copii care se jucau sau erau în cărucioare, am numărat…17 căţei de companie!!! Pe una din bănci, o mare…doamnă, era posesoarea a…trei bucăţi patrupede. Doi dintre ei, în stânga şi-n dreapta-i, legaţi cu câte-un…caţometru, cel de-al treilea, negru corb, în…distinsele-i braţe, o pupa cu…respect, pe fericita stăpână.
Marea lor majoritate, lăsaţi liberi, printre copii, fără a şti ce-i aia jenă, civilizaţie, bună creştere sau bun simţ, îşi fac necesităţile, când şi pe unde-i apucă. Încă n-am avut şansa să văd pe careva dintre…prea distinşii posesori, cu vreo măturică, lopăţică sau săculeţ, pentru a…recupera …opera câinelui, la fel de nesimţit! Aşa cum…scrie legea. Dar, legea, este făcută tocmai pentru a fi încălcată sau nu fi respectată. Nici de stăpâni, nici de câini! Ei, aş! Trecând de acest capitol…bipedo-patruped, într-una din zile, pe una din bănci, în imediata mea apropiere, s-au aşezat doi tineri…domni, unul din ei împingând un cărucior. O dată aşezaţi, spre a întări cele pe care le descriu, unul din ei, a…extras un prunc miniatură, din cărucior, l-a luat în braţe, a luat din coşul cu care este dotat mijlocul de deplasare pentru micuţi, o pungă de pufuleţi, a deschis-o şi i-a oferit-o progeniturii, care nu cred să fi avut un an, ca vârstă. Puiul de om, a răsturnat-o cam jumătate, pe alee, în faţa băncii şi a-nceput să se uite la ea ca Moise-n pustiu. Celălalt…domn, care-l însoţea pe tătic, a scos o pungă cu seminţe şi a-nceput să…meliţe, împreună cu tăticuţu! Evident, cojile rezultate, în scurtă vreme, au devenit covor, pe alee, în jurul căruciorului. Fără jenă, fără bun simţ, cu totală ignoranţă. Evident, ca ei, zilnic, se pot…admira astfel de comportamente, cred că fără excepţie, în orice parc. Pe unul din cei care folosesc parcul, om cu pretenţie de intelectual (îl cunosc), l-am văzut, mai ieri, alături de doi amici, stând pe-o bancă şi trăgând cu năduf dintr-o ţigară. La nici un metru, în apropierea sa, o cutie din tablă, pentru gunoi, aşezată tocmai pentru a-ţi atrage atenţia că-i…acolo, nu a fost deranjată de restul ţigării, aruncată, nestinsă, în iarba uscată, lângă bancă. Curiozitatea l-a împins pe un prichindel, văzând că iasă fum, probabil, să meargă acolo şi să-ncerce să o prindă-n mânuţă. Noroc cu o bunicuţă care, văzându-l, i-a atras atenţia că-l arde.
Gândindu-mă la ce fel de mijloace coercitive, s-a trecut în unele ţări CIVILIZATE (nu-i cazul României), pentru cei care consumă seminţe şi aruncă la-ntâmplare cojile, ce păţesc stăpânii căţeilor de companie în cazul mai sus descris, dacă nu fac curăţenie, şi având în vedere că distanţa dintre noi şi ei, este, conform glumei (glumă pe dracu), cam de 50 de ani, ar însemna că, la noi, asta se va aplica, dacă mai calculăm şi…TVA, cam pe la sfârşitul veacului în care de-abia am intrat! Cât priveşte prezenţa vreunuia din cei care ar putea face bani buni, din amenzi, printre cei care, din nesimţire, ignoranţă sau proastă creştere, se comportă aşa, mai va! Deci…tot înainte, spre…noi culmi de progres şi civilizaţie!
Geo Filiş.
