Iar extraordinară la Motru pentru Rușet

4505

Conducerea Grupului liberal din CL Motru nu a fost capabilă, nici măcar acum, a cincea oară, să își valideze consilierul în organismul de conducere locală. Nicolae Rușet trebuie să ocupe locul lui Gigel Jianu în CL, dar nu poate, fiecare încercare eșuând în mod lamentabil. Chiar Ilie Petrescu, de la ALDE, s-a săturat să piardă timpul degeaba la aceste ședințe în care pe ordinea de zi este validarea lui Rușet, dar, de fiecare dată, nu sunt prezenți mai mult de șase, șapte consilieri. La aceste ședințe participă, de regulă, aleșii care lucrează în minerit, și asta de teama lui Gigel Jianu, care vrea să îl impună pe Rușeț, dar nu poate. Undeva la mijloc este și implicarea actualului președinte al PNL Motru, care nu îl vrea pe Rușeț, ci pe un alt supleant din listă. Dacă continuă această șaradă, timp de trei luni consecutiv, fără ca acești consilieri locali să poată adopta vreo hotărâre de CL, acest organism poate fi suspendat total, nu parțial. Acest lucru poate duce la alegeri anticipate pentru CL, fapt care îl avantajează pe actualul primar. Dacă ar fi mâine alegeri, Cosmin Morega poate obține majoritate zdrobitoare în CL, mai ales că PNL este în ceartă cu USR, ALDE nu mai există, iar PMP este invizibil. Surpriza ar fi ca PSD să obțină astfel 15 consilieri, în loc de 8, cât are în prezent.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here