I-a mulțumit medicului care a operat-o. „Am scăpat de niște dureri groaznice”

731

O gorjeancă îi aduce mulţumiri medicului neurochirurg Dragoş Colduşu, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Femeia a suportat de curând o intervenție chirurgicală pe coloană. „Dumnezeu lucrează prin oameni. Unul dintre aceștia, cu adevărat OM, este medicul neurochirurg Coldușu Dragoș care de la prima consultație mi-a insuflat încredere și am hotărât să scap de niște dureri groaznice (ajunsesem să nu mă mai pot deplasa și nici să dorm din cauza lor timp de 3 luni) printr-o intervenție pe coloană. În mai puțin de 3 săptămâni, cu toate consulturile de specialitate recomandate de dânsul, am ajuns în blocul operator al Spitalului Județean de Urgență Tg Jiu, marți, 30 ianuarie. După o zi și o noapte la ATI, am fost dusă la salon, iar domnul doctor, la câteva ore, mi-a recomandat să cobor din pat și să fac primii pași. Nu-mi venea să cred că pot merge, încet desigur, (încă amețită din cauza anesteziei și tratamentului) fără dureri în picioare. Azi (n.red. sâmbătă), 3 februarie, am fost deja externată. A fost o operație destul de riscantă datorită istoricului meu medical, dar totul a decurs bine. Sper ca și eu să respect în continuare toate recomandările domnului doctor de a-mi proteja mai mult sănătatea. Mulțumesc domnului doctor cu mâini de aur și întregii echipe de medici, anesteziști, asistenți. Să vă dea Dumnezeu sănătate și împliniri sufletești tuturor! Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!”, este mesajul femeii din Țicleni.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here