Hoţ prins de jandarmi

339

Un tânăr din comuna Stoina este cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a decopertat o conductă colectoare aparţinând PETROM-OMV, cu intenţia de a o secţiona şi a o transporta la domiciliu. A fost însă surprins de jandarmi înainte de a putea face acest lucru.


Luni după-amiază, în jurul orelor 14:00, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 Bărbăteşti, pe timpul executării unei misiuni de prevenire şi combatere a furturilor de produse petroliere din conducte, parcuri petroliere şi instalaţii aferente acestora, a depistat pe raza localităţii Căpreni un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Stoina, care decopertase conducta colectoare aparţinând PETROM-OMV, situată pe raza sectorului Bulbuceni, în scopul de a o secţiona şi a o transporta la domiciliu. „Efectuând activităţi specifice, s-a stabilit că persoana depistată s-a deplasat între orele 08.00 – 14.00 în zona împădurită a localităţii Bulbuceni, unde a decopertat pe o lungime de 60 metri conducta colectoare cu dimensiunea de 6 ţoli care făcea legătura între staţia de apă şi un rezervor colector, fiind folosită în procesul de producţie la sondele de extracţie a produsului petrolier, cu intenţia de a o secţiona şi transporta la domiciliu, moment în care a fost prins de către efectivele de jandarmi”, a anunţat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Pe numele tânărului au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here