Hai să ne (mai) băgăm în seamă – De poluat am mai polua. Dar ni-i că s-o însera

397

Cu toate campaniile de sensibilizare şi a programelor de protecţie a factorilor ambientali şi regenerare a biodiversităţii putem asista chiar în ziua de azi la o multitudine de formule care de care mai păguboase (pentru mediu desigur) de petrecere a timpului liber.

O parte dintre semenii noştri odată cu aşa zisa recreere în natură se poartă pur şi simplu ca nişte barbari distrugând iresponsabil natura în mijlocul căreia de cele mai multe ori caută odihna şi deconectarea de la stresul cotidian. Oare să avem nevoie de un cod al comportării civilizate în natură cum bine se exprimau mai mulţi iubitori ai naturii oripilaţi de gunoaiele parcă omniprezente sau putem să ne facem că nu vedem şi să trecem indiferenţi pe lângă mormanele de deşeuri lăsate de o parte a semenilor noştri de data aceasta în locurile de popas de pe teritoriul gorjean? (astăzi prezentăm fotografii de pe drumul 67 D / Târgu-Jiu – Baia de Aramă ce străbate pădurile gorjene în perimetrul Tismana – Peştişani – Arcani – Bârseşti) şi unde sunt mai multe locuri în care turiştii pot parca, se pot odihni ori chiar campa. De unde provin toate acele deşeuri pentru că putem vedea o multitudine de obiecte care la prima vedere nici nu ar avea ce căuta în acel loc (de exemplu într-una dintre fotografii se poate vedea un tub cinescopic TV aruncat în mijlocul pădurii iar vreun atelier de depanări prin apropiere nu am văzut şi nici nu cred să existe în acele locuri)? La nivel local au fost iniţiate şi s-a început punerea în aplicare a o serie de programe menite să protejeze biodiversitatea şi să creeze condiţii civilizate pentru cei ce doresc cu adevărat să se deconecteze în mijlocul naturii protejând-o în acelaşi timp. Dar şi aici este nevoie de o întreagă logistică (să nu mai vorbim de bani şi de efective care să materializeze demersurile respective). Iar peste toate acestea trebuie făcută o adevărată reformă a mentalităţilor unui important segment al conjudeţenilor noştri. Pentru final trebuie reiterată ideea că profesorii de geografie ori stiinţe ale naturii ar trebui să fie în primele rânduri în conştientizarea şi de ce nu învăţarea tinerilor cum să se comporte şi ce urmări pot avea acele distrugeri aparent nevinovate ce se fac la ieşirile în natură. Nu numai o parte din tineri (şi aici trebuie făcută menţiunea că sunt organizaţii de tineret la nivel local care s-au implicat efectiv în protecţia naturii dar de.. nu există pădure fără uscături) şi o proporţie impresionantă dintre adulţi se comportă necivilizat chiar indivizi cu pretenţii sociale dintre cele mai elevate sunt certaţi cu etica şi dovedesc că au serioase carenţe de civilizaţie. Faţă de toate acestea un semnal de alarmă trebuie tras: natura în orice anotimp este supusă unor agresiuni din partea omului şi trebuie conştientizat cât mai urgent că aceasta este o avuţie naţională ce trebuie apărată şi păstrată intactă.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here