Guvernul a efectuat a doua rectificare bugetară din acest an

464
gheorghe-pogeaGuvernul a efectuat a doua rectificare bugetară din acest an, după ce Fondul Monetar Internaţional a fost de acord cu o creştere a deficitului bugetar la 7,3% în 2009, de la proiecţia anterioară de 4,6%, negociată în martie pentru acordul încheiat de autorităţi cu instituţia financiară.

Majorarea ţintei de deficit bugetar vine pe fondul unei scăderi a veniturilor la bugetul consolidat în acest an cu 17,4 miliarde de lei (3,5% din PIB) faţă de programul iniţial, ca urmare a scăderii veniturilor încasate din TVA (4 miliarde lei), contribuţii sociale (circa 5 miliarde lei) şi venituri nefiscale (4,1 miliarde lei). La aceasta se adaugă nerealizări de venituri din fonduri postaderare, în sumă de 550 milioane lei. Cheltuielile bugetului consolidat sunt reduse cu 5,2 miliarde lei (1,1% din PIB). La bugetul de stat sunt majorate cheltuielile cu 5 miliarde lei, bugetul asigurărilor de stat este suplimentat cu 487 milioane lei, iar bugetul de şomaj creşte cu 895 milioane lei, „pentru a face faţă oricărei creşteri a numărului de şomeri”, potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea.
Pentru proiecte de infrastructură sunt alocate fonduri suplimentare de 900 milioane lei, dintre care 500 milioane lei pentru infrastructura rutieră şi 400 milioane lei pentru infrastructura şcolară şi drumuri judeţene.
Plafonul de garanţii guvernamentale este majorat cu 400 milioane euro pentru cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri UE sau din sume rambursabile.
Au fost alocate fonduri suplimentare de 487 milioane lei pentru pensii, iar de la bugetul de stat se va acorda o subvenţie de 5,5 miliarde lei către bugetul de pensii, pentru a contracara lipsa de venituri.
În total, reducerile de fonduri pentru ministere se ridică la 1,4 miliarde lei, cu diminuări de alocaţii la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (un minus de 347 milioane lei), Ministerul Educaţiei (-154 milioane lei), Ministerul Finanţelor Publice (-205 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (-113 milioane lei), Ministerul Mediului (-108 milioane lei), Ministerul Tineretului şi Sportului (-78 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor (- 43 de milioane lei), Ministerul Turismului (-30 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului (-66 milioane lei), alţi ordonatori de credite ai bugetului de stat (-151 milioane lei).
Ministerul Economiei va primi 169,9 milioane lei în principal pentru asigurarea producţiei de apă grea, programul de conservare şi închidere a minelor, dar şi pentru achitarea datoriilor bugetare la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi plata datoriilor către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu.
Ministerul Administraţiei şi Internelor va primi 66,2 milioane lei, cea mai mare parte a sumei urmând să fie rapartizată prin hotărâre a Guvernului către bugetele locale şi utilizată exclusiv pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor electrice de termoficare către bugetul de stat, în timp ce Ministerul Justiţiei va primi 61,3 milioane lei pentru achitarea integrală a drepturilor salariale până la sfârşitul anului 2009, precum şi pentru cheltuieli de întreţinere în vederea funcţionării normale a activităţii instanţelor judecătoreşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here