Gruescu vrea să prindă şi ultimul mandat de primar

418

primar negomirPrimarul comunei Negomir, Ion Gruescu, crede că după cinci mandate trebuie să facă pauză, motiv pentru care şi-a anunţat joi intenţia de a candida pentru ultima oară la funcţia de edil al acestei localităţi. Gruescu susţine că a făcut cam tot ce trebuie pentru negomireni, dar ar avea o doleanţă la şeful judeţului, Ion Călinoiu, aceea să îi dea bani să modernizeze şi drumul care trece prin faţa porţii mamei primarului de Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru

Deşi din comuna pe care o păstoreşte Gruescu se trag şi pesedistul Florin Cârciumaru dar şi sindicalistul Marin Condescu, primarul localităţii tot mai are nevoie de sprijin pentru a duce la final unele proiecte ale comunităţii. Primarul susţine că ar trebui ca şeful judeţului să îl ajute să modernizeze un drum din localitate, mai ales că acesta trece pe la poarta casei în care domiciliază mama şefului PSD Gorj.

Liberalii îl au pe Iosu

În ce priveşte candidatura de anul viitor, Gruescu anunţă că va face o ultimă încercare, subliniind că nu va pleca din PDL şi că nici nu a fost curtat pentru a trece în alt partid, în ciuda prieteniei sale cu pesedistul Florin Cârciumaru. “Mi-am îndeplinit cam tot ce mi-am dorit şi şi-au dorit cetăţenii comunei. Mai sunt câteva lucruri de îndeplinit, sper ca în viitorul mandat să le rezolv şi pe acelea, după care vedem ce ne va oferi viaţa şi soarta. Aş dori să mă ocup mai mult de nepoţi că de copii nu prea am avut timp, noroc că au fost cuminţi şi şi-au văzut de treaba lor”, a explicat Gruescu. În ce priveşte contracandidaţii, Gruescu susţine că nu ştie pe cine va arunca în luptă USL-ul deşi localitatea i-a fost repartizată în vederea candidaturilor, liberalilor. “Cristian Cârciumaru este şeful organizaţiei PSD din Negomir şi Benone Viorel Iosu la PNL. Ultimul este consilier de trei mandate. Ştiu că PNL-ul are Primăria Negomir pe USL dar nu ştiu cine va candida. Oricum nu îmi este teamă”, a declarat Gruescu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here