Grig nu vrea play-off şi play-out

483

Antrenorul pandurilor este contra sistemului gândit de noua conducere a LPF, care vrea să implementeze din sezonul viitor un campionat în care sezonul să fie rupt în două, cu sezon regulat şi play off şi play out.

Petre Grigoraş crede că nu ar fi rău ca o decizie deloc înţeleaptă, luată să fie reanalizată şi chiar modificată. Tehnicianul Pandurilor aduce în apărarea spuselor sale exemplul eşecului din ligile inferioare din sezonul trecut: „Nu s-a mai întâmplat astfel de lucruri? Ați văzut ce superb a fost play-off-ul și play-out-ul în Liga a 2-a și a 3-a. A fost ceva senzațional, mă mir că nu s-a luat o atitudine când s-a dat greș într-o formulă. Noi am fost dintotdeauna contra, nu că suntem noi acum în zona mișcătoare, echipa aceasta nu va avea probleme cu retrogradarea. Dacă nu a mers la ligile inferioare, nu înțeleg de ce se face o schimbare de dragul de a schimba”, a declarat Grigoraş. Acesta crede că nu micşorarea numărului echipelor din primul eşalon ar aduce o schimbare în bine pentru fotbalul românesc: „Eu aș fi fost de acord cu 20 de echipe în Liga 1, să avem mai multe jocuri, să avem cât mai multe echipe în țara aceasta săracă. Asta mi-aș fi dorit. Nu 14, 16 sau 18, aș vrea 20 echipe. Noi am fost printre puținele echipe care am propus asta, dar acum s-au trezit și altele. Dacă se va lua o decizie va fi benefică pentru fotbalul românesc”, susţine antrenorul pandurilor.

„Se puteau găsi alte obiective”
Grigoraş crede că noile conduceri ale fotbalului românesc, la nivel de federaţie şi ligă, au pornit cu stângul modificând sistemul competiţional şi uitând de lucruri importante pentru sport, cele legate de finanţare sau infrastructură, probleme cu care cluburile se confruntă şi care, nerezolvate, pot duce fotbalul românesc spre colaps: „Cred că decizia va fi luată la nivel de cluburi, nu antrenorii vor decide. Liga, televiziunile, Federația, cluburile vor putea lua decizia. Cea mai proastă măsură a fost să se schimbe sistemul competițional. Se puteau găsi alte obiective, situația centrelor de juniori, situația terenurilor, situația fiscală, nu cu schimbarea sistemului competițional. Punem patru echipe, Steaua, Dinamo și altele două și apoi restul. A fost decizia luată, dar poate se va schimba din nou, vom reveni la 18 echipe când fotbalul românesc a avut o perioadă glorioasă și la echipa națională dar și la echipele de club”, a mai declarat Petre Grigoraş.

Se trage cupa!
După calificarea obţinută la Galaţi, Pandurii îşi va afla astăzi viitorul adversar din sferturile de finală ale Cupei României Timişoreana. Pandurii se află în prima urnă valorică şi va evita adversari precum Steaua, Petrolul, CFR Cluj. Site-ul federaţiei nu a anunţat încă dacă în continuare se va menţine regula echipei mai slab clasate în ceea ce priveşte gazdele meciurilor din sferturi, aşa că nimeni din conducerea clubului nu bagă mâna în foc că meciul din sferturi al Pandurilor poate sau nu să se dispute la Târgu Jiu. Grigoraş spune că nu are o favorită pentru această tragere la sorţi, ci doar, dacă este posibil, să joace la Târgu Jiu, sau măcar cât mai aproape de casă: „Oricare din ei… E clar, suntem în prima urnă valorică şi putem juca cu Mioveniul, Craiova, Târgu Mureş şi U Cluj. Mi-aş dori foarte mult să jucăm acasă. Atât… Din câte ştiu se va trage la sorţi şi prima echipă extrasă va juca pe teren propriu. Aşa ştiu eu, dar e posibil să se fi şi schimbat. Totuşi, e atât de departe Cupa României… Sunt mai importante alte partide până atunci. Nu am preferinţe acum. Doar să fie cât mai aproape. Şi Craiova e aproape… Probabil toţi vor să joace cu Mioveniul, dar nu uitaţi că meciul de cupă este mereu diferit de meciul de campionat şi orice se poate întâmpla. Aşa că nu trebuie să-ţi doreşti pe cineva anume atâta vreme cât nu eşti tu în formă maximă”, a declarat antrenorul Pandurilor.
Unii dintre oficialii Pandurilor consideră că U Cluj ar putea fi un adversar de dorit la această tragere la sorţi, echipa ardeleană trecând şi ea prin momente mai puţin fericite, în plus, gorjenii ar putea avea ocazia de a se revanşa pentru eşecul din campionat. Grigoraş nu vede într-un meci cu U Cluj un prilej de revanşă şi crede că, poate, şi alte echipe ar putea privi cu jind către o bilă din care să iasă numele Pandurilor ghidându-se după situaţia din clasament a echipei sale: „O revanşă poţi avea oricând, şi în campionat. Cu U Cluj nu ar fi neapărat o revanşă, dar e o echipă care pare a fi mai accesibilă, dar sunt sigur că şi adversarii spun că şi-ar dori să întâlnească Pandurii, că e mai accesibilă…”, a mai spus Grigoraş.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.