Grevă japoneză la Liceul de Muzică

331

lic muzica 1Componenţa noului Consiliu de Administraţie al Liceului de Muzică şi Arte Plastice “Constantin Brăiloiu”, stabilită recent de directorul care a înlocuit-o pe Aurelia Savu, este contestată de unul dintre cadrele didactice ale şcolii.

De altfel, o parte dintre dascălii unităţii de învăţământ au votat împotriva alegerii persoanelor care compun acest organism de conducere a şcolii, fapt prevăzut în procesul verbal de şedinţă. Cu toate acestea, votul la “grămadă” nu s-a corectat, iar Consiliul de Administraţie(CA) a rămas în picioare, doi dintre dascăli ameninţând cu demisia. Unul şi-a şi scris demisia din funcţia de conducere recent atribuită, dar, pe parcurs a renunţat la gestul său. Celălalt dascăl şi-a susţinut, în continuare, punctul de vedere şi a transmis în scris conducerii şcolii, dar şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, faptul că nu s-a respectat deloc procedura de selecţie a persoanelor care compun noul CA. Până la aflarea unui răspuns pertinent de la directorul şcolii şi de la conducerea IŞJ Gorj, profesoara în cauză a intrat în grevă japoneză. Profesoara protestează însă paşnic, participând la orele de curs. Convingerile sale sunt împărtăşite şi de o parte a colectivului profesoral al şcolii.

A.S.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here