Grevă de avertisment la Liceul Tehnologic Bîlteni! Cadrele didactice, nemulțumite de abuzurile lui Ișfan

784

71 de cadre didactice ale Liceului Tehnologic Bîlteni și ale structurilor unității, membre ale Sindicatului “Educația”, au declanșat, ieri, o grevă de avertisment. Timp de două ore, profesorii și educatorii Liceului Tehnologic Bîlteni, ai școlilor gimnaziale din Bîlteni, Cocoreni, Peșteana, Moi, ai grădinițelor și Școlii Primare Vlăduleni, au intrat la ore, însă doar pentru supravegherea elevilor, nederulând actul educațional. Cadrele didactice sunt nemulțumite de refuzul conducerii Inspectoratului Școlar Județean Gorj de a aproba înființarea claselor de Filologie și Matematică-Informatică începând cu anul școlar 2019-2020, în ciuda faptului că Liceul Tehnologic Bîlteni a obținut în acest sens avizul ARACIP. Astăzi, membrii Sindicatului ”Educația” vor declanșa o acțiune de protest în fața sediului din Târgu-Jiu al IȘJ Gorj. Profesorii sunt nemulțumiți și de comunicarea defectuoasă cu inspectorul școlar general, Ion Ișfan.
“Avem nemulțumiri vizavi de conducerea IȘJ Gorj, pe care le-am comunicat și în scris inspectorului școlar general, dar dânsul nu vrea să ne asculte. Nu putem lua legătura cu dânsul nici telefonic, nu ne bagă în seamă, ne ignoră. Tragem un semnal de alarmă că problemele trebuie rezolvate. Astăzi (n. r. ieri), timp de două ore, am protestat, în sensul că am intrat la clasă doar pentru supravegherea elevilor și nu am derulat actul educațional. Mâine (n. r. astăzi) , la ora 15.00, vom organiza un miting în fața IȘJ Gorj. Pe surse, am înțeles că domnul inspector este plecat și mâine la București, dar noi vom fi acolo. Noi am chemat ARACIP pentru demararea procedurilor în vederea înființării, începând cu anul școlar următor, a unei clase de Filologie și pentru câteva clase de profesională. Am obținut acest aviz de la ARACIP. În planul de școlarizare pe 2019-2020, noi am cuprins o clasă de Filologie, una de Matematică-Informatică, una de profil tehnic și două clase de profesională. Din păcate, conducerea IȘJ Gorj ne-a aprobat doar înființarea unei clase de tehnic și a două de profesională, neținând cont de avizele obținute de la ARACIP și de dorințele elevilor de înființare a acestor clase, deoarece e bine de știut că elevii au completat niște chestionare legate de orientarea școlară”, a declarat Veronica Banța, liderul Sindicatului” Educația”.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here