Grecu, primul venit în această iarnă

445

Pandurii începe să mişte pe piaţa transferurilor după o perioadă destul de lungă de acalmie. După ce l-a împrumutat pe Iorga la Oţelul, acum Pandurii l-au transferat pe Grecu, care revine astfel la gruparea târgujiană după ce a plecat în vara lui 2011 la Universitatea Cluj.

Pandurii caută în continuare un fundaş central de picior stâng, însă şi-a rezolvat şi o problemă mai veche, cea a aducerii unui jucător care să-i facă concurenţă lui Marko Momcilovic, până acum singur pe post. Constantin Grecu, jucător curtat şi de Rapid după despărţirea de Dinamo din această iarnă, a ajuns la un acord cu gruparea târgujiană pentru două sezoane şi jumătate. Este vorba de o revenire a jucătorului născut în Craiova, dar format şi promovat în Liga 1 la Târgu Jiu, de Pandurii. Grecu, care are şi o selecţie la echipa naţională, a mai evoluat în trecut şi la Petrolul, înainte de a ajunge la Dinamo, acolo unde a jucat în ultima vreme. Dealtfel, Constantin Grecu a fost unul dintre jucătorii la care antrenorii dinamovişti au apelat destul de des în prima parte a campionatului, fundaşul stânga, ce poate evolua în caz de nevoie şi ca aripă, a jucat în 12 meciuri în Liga 1 pentru “câinii roşii”.

Grecu ştie ce vrea: “Să avem cât mai multe victorii!”
După ce vreme de patru ani a jucat pentru alte formaţii din Liga 1, Grecu speră ca din această primăvară să poată avea evoluţii notabile pentru Pandurii. La 26 de ani, Grecu a devenit tătic, soţia dăruindu-i un băieţel. Fundaşul stânga spune că acum, odată revenit la Pandurii, se poate concentra mai bine asupra carierei: “În ultima perioadă am fost un pic mai încărcat psihic, cu soţia şi cu faptul că eram liber de contract, nu aveam echipă. Acum sunt mai liniştit, sunt şi mai aproape de casă şi sper ca lucrurile să meargă ok în continuare, să avem rezultate cât mai bune şi continuitate”, a declarat Constantin Grecu. Acesta a mai spus că a semnat cu Pandurii convins fiind că echipa va urca în clasament în perioada următoare: “Am venit cu gânduri mari, să formăm un grup unit şi să avem cât mai multe victorii, să urcăm în clasament. Am înţeles că antrenorul are o filozofie nouă, sper să ne integrăm în cerinţele dânsului şi să avem rezultate în primul rând”, a mai spus Grecu.

Plimbat de Florian Walter
Grecu a părăsit echipa în debutul sezonului 2011-2012, când se afla în vârf de formă, alegând să joace atunci la U Cluj, echipă la care patron era Florian Walter. După doar un sezon la “şepcile roşii”, odată cu mutarea lui Walter la Ploieşti, la conducerea Petrolului, acesta a transferat mare parte din lotul clujean la formaţia prahoveană, printre aceştia numărându-se şi Grecu. Acesta a petrecut două sezoane la Petrolul Ploieşti, fiind apoi cedat la Dinamo, o altă echipă cu care Florian Walter are relaţii deosebite, înainte de preluarea “şepcilor roşii” fiind în acţionariatul echipei din Ştefan cel Mare.
După plecarea de la Pandurii, locul lui Grecu în flancul stâng al apărării a fost preluat de Alexandru Vlad, jucător care a avut o creştere fulminantă, evoluţiile sale fiind încununate cu un transfer la Dnepr. Înlocuitorul lui Vlad, Marko Momcilovic, este cel cu care Constantin Grecu va avea de dus o luptă grea pentru titularizare, sârbul având evoluţii apreciate de la sosirea sa la Târgu Jiu, în urmă cu un an şi jumătate. Odată cu revenirea lui Grecu, conducerea Pandurilor poate pregăti şi o eventuală vânzare a jucătorului sârb, cota lui Momcilovic fiind una destul de bună în acest moment.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here