Greblă, liber după reținerea de 24 de ore

364

Fostul judecător constituțional Toni Greblă a câștigat o primă bătălie în fața procurorilor anticorupție, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție respingând, ieri, cererea DNA de arestare a acestuia la domiciliu. Decizia nu este una definitivă, dar este de bun augur pentru fostul parlamentar gorjean, procurorii având posibilitatea să conteste verdictul și să aștepte următoarea judecată, tot la Înalta Curte, dar la un alt complet. Fostul senator a fost pus în libertate, ieri, după ce au expirat cele 24 de ore de pe ordonanța de reținere, el fiind acuzat de anchetatori de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Toate probele și dovezile pe care DNA și SRI le-au strâns împotriva lui Greblă nu au fost suficiente pentru ca fostul judecător constituțional să fie arestat, respingerea propunerii de arestare ridicând un mare semn de întrebare cu privire la soliditatea acuzațiilor aduse acestuia. Situația sa seamănă cu cea a lui Marin Condescu, reținut și el 24 de ore, ulterior judecătorii respingând arestul preventiv, fostul lider sindical, fiind pus totuși sub control judiciar. În cazul lui Greblă, instanța i-a lăsat acestuia libertatea deplină de mișcare, el fiind așteptat aseară să ajungă la Târgu-Jiu, împreună cu soția sa, care i-a fost alături la procesul de la București. În momentul în care a ieșit de la instanță, după expirarea celor 24 de ore de reținere, Greblă a negat că ar fi făcut vreo tranzacție cu capre în ultima vreme, în încercarea de a ascunde fapte care ar putea să îl incrimineze, așa cum susține DNA.
„Niciun om zdravăn la cap îsn perioada asta nu se apucă să facă comerț, în plus nici nu cred că ar fi infracțiune. Caprele nu sunt proprietatea mea. Încă de la început am spus că în noiembrie 2011, finul meu a venit cu un cadou cu doua rochițe pentru soția mea”, a declarat Greblă, precizarea sa având legătură cu una dintre acuzațiile pentru care procurorii s-au decis acum să ceară arestarea sa la domiciliu. „În acest sens, în perioada februarie-martie 2015, inculpatul Toni Greblă a efectuat, prin intermediari, şi în mod nemijlocit, demersuri de preconstituire a unui contract simulat de vânzare-cumpărare, prin care să ascundă calitatea de proprietar al animalelor din fermă, în vederea valorificării acestora (acordul nefiind încheiat din motive independente de inculpat)”, a menționat DNA într-un comunicat de presă, probele din dosar fiind însă insuficiente pentru ca magistrații să dispună emiterea unui mandat de arestare la domiciliu a fostului senator gorjean.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here