Gorjul, din nou sub cod galben de caniculă

1044

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineață, o avertizare Cod galben de caniculă ce va afecta judeţe din sud şi sud-est, inclusiv Bucureştiul, pe parcursul întregii zile, precum şi un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată valabil până sâmbătă dimineaţa în peste jumătate din ţară. Astfel, în cursul zilei de vineri, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35 – 38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi se va menţine ridicat şi în Banat şi sudul Moldovei.

Totodată, în intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 4:00, a intrat în vigoare un al doilea Cod galben de vreme instabilă, ce vizează, la început, nordul, nord-estul şi local zona de munte. Ulterior, în estul şi sud-estul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe suprafeţe mici 40 – 60 l/mp. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în centrul şi sudul ţării, însă pe spaţii mai restrânse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here