Gorjul are aproape zece mii de şomeri

376

someriPentru începutul acestei luni, la nivelul judeţului Gorj a fost înregistrată o rată a şomajului de 6,49%, cu 0,41 puncte procentuale sub media pe regiunea sud-vest Oltenia, aflându-se în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj un număr de 9.998 de şomeri.

Potrivit Anei-Maria Niculescu, purtător de cuvânt al AJOFM Gorj, rata şomajului a înregistrat un trend descrescător cu 0,82 puncte procentuale faţă de aprilie 2011 şi cu 4,72 puncte procentuale faţă de luna mai a anului 2010. “În evidenţa instituţiei noastre un număr de 4.748 (47%) sunt şomeri în plată şi alţi 5.250 (52%) sunt şomeri aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Numărul acestora va creşte datorită intrării în baza noastră de date a absolvenţilor promoţiei acestui an. Absolvenţii instituţiilor de învăţământ promoţia 2011 au la dispoziţie 60 de zile de la data absolvirii studiilor pentru a se înregistra în baza de date a AJOFM Gorj ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, prevede ca în termen de 60 de zile de la data absolvirii studiilor, absolvenţii diferitelor forme de învăţământ promoţia 2011, au obligaţia de a se prezenta la sediul AJOFM Gorj pentru a fi luaţi în evidenţă ca şomeri neindemnizaţi”, a declarat reprezentanta instituţiei judeţene. Dacă termenul de 60 de zile nu este respectat, prin neprezentare sau prezentare după acest termen pentru a fi înregistraţi ca şomeri neindemnizaţi, absolvenţii instituţiilor de învăţământ pierd dreptul de a mai primi indemnizaţia de şomaj. “Pentru persoanele care vin din câmpul muncii, depunerea dosarului de indemnizaţie de şomaj, pentru a avea continuitate, se efectuează în termen de zece zile de la data disponibilizării. Dacă cererea este înregistrată după expirarea acestui termen, dar nu mai târziu de un an de la data disponibilizării, indemnizaţia de şomaj se acordă începând cu data înregistrării cererii”, a precizat Ana-Maria Niculescu.

Noi disponibilizări în iulie

Potrivit unor informaţii transmise de conducerea AJOFM Gorj, în luna iulie un număr de 131 de persoane îşi vor pierde locurile de muncă. Dintre acestea, 61 sunt angajaţi ai SC UMR SA Rovinari şi 47 ai Petrom SA. Acestora li se alătură şi alte 23 de persoane care primeau indemnizaţii de însoţitori de la Primăria Bâlteni. “Am în plată 28 de însoţitori. Cinci vor rămâne deoarece au grijă de copiii cu handicap, dar 23 vor pleca în şomaj”, a declarat Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here