Gorjul a înregistrat recordul de muncitori cu ziua

218

La aproape 4 ani de la introducerea noilor reglementări din Codul Muncii privind munca zilierilor, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au fost înregistraţi peste 68.000 de zilieri. Aceştia au prestat servicii în numeroase domenii, de la agricultură şi până la curăţenie.

Potrivit Dianei Ionescu, inspector de muncă în cadrul ITM Gorj, de frica amenzilor de ordinul zecilor de mii de lei, celor cărora  angajează zilieri li s-au solicitat 151 de registre, iar 91 de firme s-au înregistrat la sediul instituţiei gorjene ca beneficiare de munca zilierilor. „Din 2011 de când s-au introdus reglementările legale privind munca depusă de zilieri, şi până la sfârşitul lunii trecute, în Gorj au fost înregistraţi 68.227 de zilieri. Recordul acestora l-am înregistrat chiar luna trecută, când au fost înregistraţi nu mai puţin de 7.500 de zilieri în Gorj. Numărul record al acestora s-a datorat precipitaţiilor abundente căzute în această vară, cei mai mulţi zilieri prestând activităţi la culesul de ciuperci. Putem spune că numărul zilierilor din iulie este unul cu adevărat mare, comparativ cu luna iunie când am înregistrat doar 3.120 de zilieri”, a declarat Diana Ionescu.
De asemenea, în perioada ianuarie – iulie 2014, ITM Gorj a înregistrat un număr total de 18.608 zilieri. Reprezentanta ITM Gorj a mai spus că printre sectoarele în care predomină munca zilierilor se numără silvicultura, agricultura, pomicultura şi apicultura.

Remuneraţie de aproape 5 lei
Inspectorul de muncă din cadrul ITM Gorj a mai spus faptul că suma minimă cu care poate fi plătit un ziler este de minim 5,357 lei pe oră, maximul plăţii nefiind stabilit, ci fiind lăsat la latitudinea angajatorilor.
În luna iunie, a intrat în vigoare o altă lege care prevede că persoanele fizice nu mai pot angaja zilieri. Aceştia pot fi angajaţi doar de o persoană juridică, o persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială.
În cazul instituţiilor publice, acestea nu pot angaja zilieri cu “excepţia serviciilor de gospodărire comunală gestionate direct de consiliile locale, cum ar fi: sere, spaţii verzi şi grădini zoologice”.
Cele mai multe modificări sunt la obligaţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, beneficiarii trebuie să asigure securitatea şi sănătatea în muncă a zilierilor, să îi instruiască înainte de începerea activităţii şi/sau la schimbarea locului de muncă, cu privire la pericolele la care poate fi expus şi la măsurile de prevenire şi protecţie pe care trebuie să le respecte.
La începutul activităţii, zilierii trebuie să îşi asume prin declaraţie pe proprie răspundere “că starea sănătăţii le permite desfăşurarea activităţilor repartizate de beneficiar”.
Alte obligaţii pentru beneficiari vizează oferirea de echipamente de muncă adecvate şi “să asigure, în mod gratuit, echipamente individuale de protecţie adecvate activităţii desfăşurate de zilieri”.
În cazul unui accident trebuie anunţat cât mai repede Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here