Gorjenii îşi vor ţine cărţile de muncă acasă

174

carte de muncaEvidenţa privitoare la munca depusă cu forme legale nu va mai fi ţinută prin intermediul carnetelor de muncă, ci obligatoriu în mod informatizat, respectiv cu ajutorul REVISAL, adică Registrul Electronic de Evidenţă al Salariaţilor. Acesta poate fi accesat de angajator cu ajutorul unei parole, atunci când se va dori să se facă o angajare sau să încheie raporturile de muncă ale unui angajat.

„Noi am implementat REVISAL încă din anul 2007 şi îl folosim cu succes. Vor fi mici schimbări, deoarece până acum se efectuau modificări atât în carnetele de muncă, dar şi în registrul REVISAL. Începând cu noul an, cărţile de muncă, cel mai probabil vor fi înapoiate angajaţilor şi singurul pe care se va pune baza va fi REVISALUL”, a declarat o angajată din cadrul Biroului de Informatică al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

itm facuta de minePotrivit legii, până la data de 31 martie 2011 urmează completarea şi certificarea înscrisurilor efectuate, în termenul prevăzut de lege, a carnetelor de muncă pe care ITM Gorj le are în păstrare. Carnetele de muncă păstrate şi completate de către ITM Gorj se predau angajatorilor pe bază de proces verbal de predare-primire până la data de 30 iunie 2011. Începând cu data de 31 ianuarie 2011 nu se vor mai presta servicii de înregistrare şi depunere a documentelor cu privire la executarea şi încetarea raporturilor de muncă (acte adiţionale, state de plată, decizii).

I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here