Gorjenii își pot primi banii înapoi pentru necompletarea PLF. Care este procedura

1503

Gorjenii amendați pentru că nu au completat formularul de intrare în țară primesc banii înapoi. Ministerul Dezvoltării a aprobat şi publicat în Monitorul Oficial ordinul care stabileşte procedura de restituire, de către organele fiscale locale, a sumelor de bani achitate de cetăţeni.
Astfel, gorjenii care au achitat amenda trebuie să depună o cerere la direcţia de taxe şi impozite din cadrul primăriei de domiciliu, în vederea restituirii sumelor achitate, în termen de 90 de zile.
În vederea procesării rapide a cererilor, acestea trebuie însoţite de procesul verbal de constatare a contravenţiei şi documentul de plată.
„Cererile pot fi depuse în format fizic, electronic (e-mail/Spaţiu Virtual Privat) sau prin împuternicit. Sumele pot fi restituite în contul comunicat de contribuabil, în numerar la casieriile organelor fiscale locale sau vor fi scăzute din alte datorii fiscale, dacă acel contribuabil are de achitat impozite pe clădiri, impozite pe terenuri, impozite pe mijloacele de transport, etc. Termenul de soluţionare este de maximum 45 de zile de la depunerea acestora”, anunță autoritățile.
De asemenea, în cazul cetăţenilor care au primit amendă pentru necompletarea formularului PLF, dar nu le-au achitat, acestea se anulează şi se scad din evidenţele organelor de executare fără a fi nevoie de depunerea cererii completate.
Veniți în țară să petreacă sărbătorile de iarnă cu familiile, sute de gorjeni au fost amendați de DSP Gorj pentru că nu au completat respectivul formular de localizare a pasagerului. Formularul PLF a fost introdus în luna decembrie 2021 și eliminat în martie anul acesta.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here