Gorjenii cumpără medicamente mai scumpe

453

medicamenteDiminuarea salariilor bugetarilor cu 25 de procente, la care se adaugă creşterea taxelor şi impozitelor, accentuează recesiunea în care se află ţara. De ieri, avem un trai mai scump, deşi noi, românii, suntem mai săraci. Astfel, scoatem mai mulţi bani din buzunare pentru orice. Medicamentele încep să devină un lux pentru mulţi dintre gorjeni.

Modificarea sistemului de compensare, care se aplică începând cu 1 iulie îi deranja deja pe cei mai mulţi dintre gorjeni. “Prin noua formulă de calcul a preţului la produsele farmaceutice compensate, bolnavii vor fi nevoiţi să plătească mai mulţi bani dacă doresc să-şi continue, sau să înceapă, tratamentele cu medicamentele originale, scrise pe reţetă. Altfel, ei vor trebui să accepte variantele mai ieftine, care, însă, pot să nu aibă acelaşi efect”, a declarat angajata unei farmacii din Târgu-Jiu.

Vestea bună este că TVA-ul la medicamente rămâne de 9%, după cum a promis premierul Emil Boc.

Majorarea TVA-ului a scumpit produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice, cunoscute şi sub denumirea de suplimente nutritive, s-au scumpit de la 1 iulie, ca urmare a creşterii taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24%. Astfel, plătim mai mult pentru banalele vitamine, calciu, magneziu, sau chiar ceaiuri.

“Asta ne mai lipsea, să scumpească şi suplimentele. Cu medicamentele ne-au nenorocit în privinţa preţurilor. Au mai scumpit şi ceaiul şi vitaminele. Nu ne mai putem atinge de nimic pe criza asta. Eu cred că guvernanţii vor să ne determine să ne îndreptăm mai mult spre produsele bio, pe care să le luăm direct din natură; o să vedeţi oamenii culegând muşeţel pe marginea şanţului, că o cutie de ceai costă mai mult decât un kilogram de zahăr şi pe amândouă cine şi le mai permite? O să cumpărăm numai zahărul, iar plantele pentru ceai le vom culege”, declară un gorjean.

Minodora SUCEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here