Gilortul și-a definitivat lotul

1573

Oficialii echipei Gilortul Târgu Cărbuneşti au înregistrat la FRF contractele jucătorilor nou veniţi. Este vorba despre nouă fotbalişti care semnaseră încă de săptămâna trecută cu formația de Liga 3. Antrenorii Mario Găman şi Dan-Iulian Staicu se vor baza în retur pe 21 de fotbalişti. Trupa gorjeană, care are un lot foarte tânăr, a anunţat că ,,a pierdut”, pe ultima sută de metri, un transfer important.,,Din păcate, un jucător valoros cu state vechi în Liga a 2-a și Liga a 3-a, cu care conducătorii noștri se înțeleseseră să joace pentru Gilortul, nu a primit acceptul formației la care este legitimat”, s-a scris pe pagina de facebook a clubului.
Lotul de jucători: Dragoș-Vasile Constantinescu, Dan-Andrei Paștiu (U 20), Cătălin Afrim (U 20), Dumitru-Darius Almăjanu, Alexandru Avrămescu, Lucian Bărăitaru (U 20), Ion Berescu, Robert-Mădălin Bubuioc (U 21), Marius-Alexandru Buzurin (U 20), Ionuț-Cătălin Cocioabă, Marian-Robert Dănescu (U 20), Bogdan-Daniel Dolcescu, Florin-Bogdan Oprișa (U 21), Constantin-Marius Paștiu (U 20), Gheorghe-Adrian Pociovălișteanu (U 20), Constantin Roncea, Sebastian Safta (U 20), Valeriu-Daniel Sorea (U 21), Ianis Stăniloiu (U 20), Geani Stoichițoiu, Ionuț Tătaru.În altă ordinde de idei, meciul amical care trebuia să se dispute, marţi, între Gilortul Târgu Cărbuneşti şi Tractorul Cetate a fost anulat. Luni seara, oficialii formației doljene au anunțat că, din motive organizatorice, echipa nu se mai poate deplasa la stadionul ,,Cristinel Răducan” în vederea disputării partidei de pregătire ce fusese programată pentru ora 13.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here